După cum comunică pe Facebook Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în cadrul vizitei de lucru desfășurate zilele trecute în Ucraina, secretarul de stat Gheorghe Cârciu a vizitat spitalul din Apșa de Jos, Transcarpatia. Această unitate medicală la standarde moderne, cu o echipă de medici foarte bine pregătită, este unul dintre proiectele de succes ale membrilor comunității românești din Ucraina.
Fondurile au fost obținute prin finanțări europene, din cadrul unor proiecte transfrontaliere dezvoltate cu instituții partenere românești și cu sprijinul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR).
„Ca secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni am priorități legate de educație și cultură, prin care susținem identitatea etnică a românilor din afara granițelor. Dar astfel de proiecte, cum este cel al Spitalului din Apșa de Jos, trebuie susținute în continuare de statul român. Pentru programe care intră în competența instituției noastre, vă invit să consultați Ghidul de finanțare nerambursabilă pentru anul 2023, care este publicat spre consultare la această adresă web — https://dprp.gov.ro/ ”, a declarat secretarul de stat al DRP.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com