Ștefan cel Mare în desene și neuitare

28 10 2022 F 8

Anul acesta se împlinesc trei decenii  de la trecerea marelui Voievod Ștefan cel Mare  în rândurile sfinților (fac aici o paranteză, adăugând că am fost și eu personal la acel eveniment, de mare importanță din istoria neamului nostru, atunci la mănăstirea Putna).  Cu acest prilej, sunt organizate atât la Putna, dar și în alte părți, evenimente și comemorări religioase, literare, artistice, istorice… Trei asociații benevole din ținutul nostru, și anume „Valea Prutului”, (președinte Sergiu Barbuță) „Uniunea Bibliotecarilor bucovineni” (președinte Vladimir Acatrini) și cea sportivă  „Ștefan cel Mare” (președinte Alexandru Muntean) au avut o frumoasă inițiativă de a organiza un concurs de desene sub genericul „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”. Le mulțumim inițiatorilor, bucovinenilor noștri activi Vladimir Acatrini, Sergiu Barbuță și Alexandru Muntean pentru inițiativa lansată.

Mulți copii, cu vârstele între 7 și 12 ani (așa sunt condițiile concursului), de la școlile românești din regiunea noastră  au trimis desene pe tema dată. Marea majoritate a participanţilor la concurs au desenat chipul Marelui Voievod în diferite ipostaze. Indiferent cine va fi câștigătorul sau câștigătorii, însăși inițiativa e bună și lăudabilă. Credem că diplome de participare vor primi toți.

Noi am hotărât aici, la liceul din Cupca, să pregătim și o expoziție a acestor desene, căci avem mai mulți doritori și participanți la concursul respectiv, care vor fi afișate pentru toți pe coridorul școlii.

De asemenea, după scurta vacanță de toamnă vom organiza și o expoziție tematică, dedicată lui Ștefan cel Mare. În incinta muzeului de istorie al liceului nostru,  avem o mapă cu ziare, reviste, ilustrate, broșuri despre Voievodul neamului nostru.  În cancelaria liceului nostru este o icoană cu chipul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Ne-a fost dăruită de călugării de la Mănăstirea Putna, cu mai mulți ani în urmă, când cu un grup de elevi talentați, apropo, tot dintre cei mai talentați la desen, am avut parte de un frumos pelerinaj pe la mănăstirile din zona Sucevei. Acel cadou de neuitat, ne-a fost oferit de Consulatul General al României la Cernăuți și de dl Grigore Timiș, fost parlamentar, pe atunci aflat la un post de conducere în Administrația Raională Hliboca.

De asemenea, țin să menționez că de zeci de ori, până la începerea pandemiei, am fost în pelerinaje cu câțiva oameni de suflet de la Pătrăuții de Jos, dar și din alte părți, la Mănăstirea Putna, locul unde-și doarme somnul de veci marele Voievod. Plecând pe la alte mănăstiri și locuri sfinte din patria istorică, întotdeauna începem pelerinajul nostru, de la Putna, unde ne închinăm cu drag și evlavie la mormântul Marelui Ștefan.

Vom organiza până la finele anului și un recital poetic dedicat lui Ștefan cel Mare.

28 10 2022 F 5

28 10 2022 F 6

28 10 2022 F 7

28 10 2022 F 9

Eleonora SCHIPOR

În imagini: câteva desene ale elevilor de la Liceul din Cupca.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий