Meleag natal: meridian spiritual
Satul Stroieşti se află la câţiva kilometri de oraşul Noua Suliţă, din Comunitatea Teritorial Unită al cărui face parte. Se ştie că în anul 1429 satul aparţinea boierului Stroie. De aici şi provine denumirea localităţii. La 12 august 1461, cu 560 de ani în urmă, domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare, confirmă printr-un uric al său dreptul de proprietate asupra satului Stroieşti fiicei boierului Muntean Ion – Maruşca. Un alt uric al lui Ştefan cel Mare, din 2 februarie 1503, atestă trecerea Stroieştiului în proprietatea mănăstirii Putna, în care s-a aflat timp de 150 de ani. În anul 1668 Stroieştiul a fost împărţit în două părţi: partea de sus a aparţinut boierului Stroiescul Lupul şi se numea Gogolina, iar cea de jos a trecut la Noua Suliţă şi se numea Selişce. După Pacea de la Bucureşti din 1812, partea de vest a Stroieştiului s-a pomenit în judeţul Hotin al Basarabiei, anexată de Rusia, iar partea de vest – în componenţa Imperiului Austro-Ungar. Râuleţul Rachitneanca, ce curge în partea de sud a Stroieştiului, a fost apă de frontieră între aceste două imperii, iar în timpul Primului Război Mondial a devenit linia frontului între trupele ţariste ruse şi cele austriece.
În perioada sovietică gospodăria agricolă comună – colhozul – din Storieşti se număra printre cele fruntaşe din regiunea Cernăuţi. Nu de aceea că a purtat numele câtorva conducători bolşevici – Stalin, Lenin, Jdanov, ci datorită hărniciei şi spiritului de bun gospodar al localnicilor. În anul 1999, după desfiinţarea colhozurilor, la Stroieşti a fost creată Întreprinderea privată – de arendă „Spicul de aur”, pe care o conduce legendarul specialist în agricultură, Ştefan Gligor. La Stroieşti a fost păstrată ferma, au fost sădite livezi tinere şi intensive, a fost construit concomitent şi un depozit pentru fructe, pe lanurile cu sol fertil sunt aplicate tehnologii performante. Graţie faptului că Întreprinderea „Spicul de aur” este prosperă, la Stroieşti a fost creată întreaga infrastructură socială. În plus a fost reconstruit stadionul, construite un teren sportiv şi un teren de joacă cu gazon artificial pentru copii.
Nu rămân în urmă nici gospodarii satului, care au case noi şi frumoase.
O mândrie a satului este Biserica Sfântul Ilie, cu o istorie caracteristică încercărilor prin care au trecut locuitorii de aici în ultimul secol. Construcţia ei a început în timpul războiului, în 1942. Până la sosirea Armatei Roşii au fost ridicaţi numai pereţii. Din 1950 şi până în 1978 acest local a fost folosit ca locaş de cultură, apoi – ca sală sportivă. După declararea independenţei Ucrainei, sătenii au cerit să le se retrocedeze local şi să-l folosească după destinaţie. Ei au fost susţinuţi de preşedintele gospodăriei agricole, Ştefan Gligor. Iar la 2 august 1992, în ziua praznicului Sfântul Proroc Ilie, Biserica din Stroieşti a fost sfinţită. A doua oară ea a fost sfinţită după încheierea reparaţiilor, la 2 august 2017, în ziua hramului ei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com