SUA ar putea desemna Batalionul Azov organizație teroristă

1_mrm16_5GM4mU-U3ALOGyFQ

Congresmanul democrat Max Rose a solicitat ca Batalionul Azov din Ucraina, care luptă în Donbas, să fie desemnat organizație teroristă.

Democratul Rose a inițiat o scrisoare adresându-se Secretarului de Stat al SUA, Mike Pompeo, scrisoare semnată de 40 de membri ai Congresului american. Rose subliniază că cei din Batalionul Azov întrunesc caracteristicile pentru includerea în lista organizațiilor teroriste, amintind o decizie potrivit căruia niciun „fond pus la dispoziție nu poate fi folosit pentru a furniza arme, instruire militară sau altă asistență Batalionului Azov”, informează Unian.

Politicienii americani amintesc că ONU a prezentat abuzuri și încălcări grave ale drepturilor omului, care includ tortura, în practicile grupului. Totodată, Rose subliniază că Batalionul Azov „recrutează, radicalizează și antrenează cetățenii americani de ani buni, potrivit Biroului Federal de Investigații”. 

Cei din Batalionul Azov au reacționat și au transmis că, punând semnul de egalitate între Azov și teroriști, cei 40 de semnatari ai Camerei Reprezentanților din SUA au „conferit același statut tuturor celorlalte unități ucrainene care apără în prima linie Ucraina”. 

Comandanții Azov au mai adăugat că scrisoarea face parte dintr-un război informatic, miza fiind „suveranitatea și securitatea Ucrainei”. Biroul de presă al Batalionului Azov a mai transmis că Azov reprezintă o unitate militară aflată oficial în componența Gărzii Naționale a Ucrainei și se subordonează Statului Major al Ucrainei, dar și că acuzele sunt „minciuni și calomnie”, neexistând nicio dovadă a implicării Batalionului în acte de terorism.

Добавить комментарий