Statele Unite speră ca Ucraina și Ungaria vor soluționa problema legată de respectarea drepturilor minorităților naționale din Transcarpatia, iar Budapesta va acorda sprijin deplin Ucrainei în contextul agresiunii rusești. Acest lucru a fost declarat de către reprezentantul special al Departamentului de Stat al Statelor Unite pentru Ucraina, Kurt Volker, în cadrul unui briefing online de la Bruxelles, informează Libertatea Cuvântului cu referire la Evropeiska Pravda.
„Pentru Ucraina, aflată în fața unei agresiuni externe, este extrem de important sprijinul politic deplin al Ungariei. Ungaria trebuie să-și exprime poziția și să demonstreze sprijin pentru Ucraina», a spus Volker.
El și-a exprimat speranța că Kievul și Budapesta ar putea rezolva toate situațiile conflictuale în cadrul negocierilor.
„Știu că între Ucraina și Ungaria există o problemă referitoare la drepturilor minorităților naționale din Transcarpatia, unde minoritatea maghiară dorește să păstreze învățământul în limba maghiară … Sper că Ucraina și Ungaria se vor așeza la masa negocierilor și vor elabora un mecanism pentru a putea ieși din situația creată”, a spus Volker.
Reprezentantul Departamentului de Stat american consideră că ambele părți au argumente rezonabile în acest litigiu.
„Situația actuală nu permite Ucrainei să organizeze reuniuni ministeriale cu NATO. Este un mare păcat, deoarece într-o situație în care Ucraina este atacată, ea are nevoie de sprijin extern. Sper că Ucraina și Ungaria se pot așeza la masa negocierilor și rezolva toate problemele, astfel încât Ungaria să își paotă exprima sprijinul deplin pentru Ucraina «, — a spus reprezentantul Departamentului de Stat al SUA.