Administraţia prezidenţială rusă: Sancţiunile UE vor fi urmate de o reacţie

351544

Administraţia prezidenţială rusă a denunţat decizia cu accente de „cinism» a Consiliului Uniunii Europene de a impune sancţiuni Rusiei pentru incidentul produs în noiembrie 2018 în Marea Azov, avertizând că măsurile luate de Bruxelles vor fi urmate de o reacţie.

„Pe 15 martie, Consiliul UE a adoptat măsuri restrictive unilaterale vizând cetăţeni ruşi. Pretextul includerii compatrioţilor noştri pe lista sancţiunilor nelegitime a UE este marcat de ipocrizie şi cinism. Sunt vizaţi angajaţi ai Serviciului Poliţiei de Frontieră din Rusia care îşi îndeplinesc în mod curajos sarcinile de a proteja graniţele de stat», anunţă Ministerul rus de Externe într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

«Acuzaţiile Uniunii Europene că Rusia ar fi încălcat legislaţia internaţională şi ar fi aplicat fără motiv forţa sunt absolut neadevărate», precizează instituţia, considerând «regretabil» faptul că Uniunea Europeană s-a raliat autorităţilor din Ucraina, care «au distorsionat» evenimentele produse în noiembrie 2018 în Strâmtoarea Kerci.

«Rusia nu va lăsa fără răspuns acţiunile inamicale ale Uniunii Europene», a avertizat Ministerul rus de Externe.

Reamintim că Uniunea Europeană, Statele Unite şi Canada au impus, recent noi sancţiuni împotriva Rusiei, din cauza incidentului maritim din Marea Azov, a activităţilor din estul Ucrainei şi a anexării regiunii Crimeea.

Departamentul american al Trezoreriei a anunţat măsuri împotriva a patru membri ai Serviciului Federal de Securitate din Rusia (FSB) implicaţi în incidentul maritim ruso-ucrainean. La rândul său, Canada a introdus sancţiuni care vizează 114 persoane şi 15 enitităţi ruse.

«Statele Unite şi partenerii transatlantici nu vor permite ca agresiunile continue ale Rusiei împotriva Ucrainei să rămâne nesancţionate», afirmă Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei.

Добавить комментарий