La 10 ianuarie urmează să aibă loc negocierile între SUA și Rusia, a precizat în comentariul Serviciului ucrainean al „Vocii Americii”, un funcționar de la Consiliul pentru securitatea națională al SUA, citat de „Evropeiska pravda”. „Statele Unite așteaptă participarea Rusiei la platforma Dialogului strategic privind securitatea, care va avea loc la 10 ianuarie. După cum înțelegem, Rusia și NATO intenționează să desfășoare ședința Consiliului Rusia-NATO la 12 ianuarie, iar ședința Consiliului permanent al OSCE este planificată pentru data de 13 ianuarie”, au comunicat la Consiliul pentru securitatea națională al SUA. Administrația prezidențială a mai menționat că poziția Președintele Biden față de Ucraina constă în unirea alianței în jurul a două căi: reținerea și diplomația. „În Alianță suntem unanimi în ce privește consecințele cu care se poate confrunta Rusia, în cazul dacă ea va începe invazia în Ucraina. De asemenea, suntem uniți în disponibilitatea de a participa la o diplomație principială cu Rusia”, a subliniat reprezentantul Consiliului pentru securitatea națională.
Se așteaptă ca în decursul negocierilor reprezentanții SUA și Rusiei vor examina situația de securitate din jurul frontierelor Ucrainei și activitatea NATO în Europa. „La masa negocierilor Rusia își va spune îngrijorările sale, și noi vom spune îngrijorările noastre în legătură cu activitatea Rusiei. Ne vom conduce după principiul „nimic despre aliații și partenerii noștri fără aliații și partenerii noștri, inclusiv fără Ucraina”. Există domenii, unde putem ajunge la un progres, dar sunt și domenii unde vom avea divergențe. Iată în ce constă diplomația”, a comunicat Casa Albă.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com