Interviu cu Maria MICAILU, profesoară de română la Liceul nr.1 din Ciudei
–Stimată Maria Micailu, ziua de 10 august din anul acesta este deosebită pentru Dumneavoastră. Marcați un frumos jubileu și, după cum se spune, aveți posibilitatea să parcurgeți imaginar calea vieții, apreciind cele realizate. Dar care este punctul din acest drum al vieții și destinului, de unde pornește acea dragoste pe care o aveți pentru graiul matern, căci ea, credem, a fost decisivă în alegerea profesiei?
–Pornește din sânul familiei. Străbunica Rozalia, care a făcut carte la școală românească, avea o mare pasiune față de literatura română. Când eram de 3-4 anișori, ea îmi citea povești de Ion Creangă. Cu ele am crescut. Și, fiind elevă, îmi plăcea foarte mult să citesc. Deseori treceam de două ori pe zi pe la biblioteca școlii. Dimineața luam o carte, iar după lecții a întorceam, fiindcă în timpul recreațiilor reușeam s-o citesc. Erau cărți pentru copii, subțiri. În clasele mari am avut norocul de doi excelenți profesori de română – Gheorghe Micailu și Octavia Costinean, soția sa. Așteptam cu nerăbdare lecțiile de literatură ale lui Gheorghe Micailu. El foarte des le începea cu un vers de Eminescu. La lecțiile lui am învățat să fac o analiză literară, să-mi exprim propriile gânduri. Iar doamna Octavia ne-a dat cunoștințe profunde referitoare la gramatica limbii române. Ne-a învățat să ne exprimăm corect. Ei mi-au fost ca un reper în viață și am pornit pe urmele lor. După absolvirea Școlii medii nr.1 din Ciudei am urmat Facultatea de Filologie la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți și cu diplomă de specialist am revenit la baștină, în școala natală.
–De ce ați ales orașul Bălți și nu Cernăuțiul?
–În Moldova se aflau doi frați de-ai mei. Am avut și eu ocazia ca după absolvirea Institutului să rămân acolo, dar am preferat să vin acasă, să mă angajez chiar la școala natală. Am devenit colegă de serviciu cu mulți dintre foștii mei profesori, cu vestitul profesor Gheorghe Micailu. El mi-a fost un bun îndrumător. Sfaturile lui, pornite din experiența de viață și profesională, erau foarte prețioase pentru mine, aflată la început de cale. El se conducea după principiul că profesorul de română trebuie să contribuie la dezvoltarea limbii materne în mediul rural. Omul trebuie să-și iubească graiul matern și să se străduie corect să-l vorbească.
–Dar care sunt urmașii profesoarei de română, Maria Micailu?
–Sunt mai mulți care au îmbrățișat această profesie, dar, în primul rând, aș numi-o pe fiica mea, Mariana Boiciuc. Ea, iată, a absolvit Catedra de Filologie Română și Clasică a Universității Cernăuțene, pe timpul când șef de catedră era slăvitul nostru copământean, Grigore Bostan. Sunt nespus de fericită că o am alături de mine, și ea profesoară fiind. Avem preocupări comune și ne putem ajuta și susține una pe alta. Am absolvit Institutul (în prezent Universitatea din Bălți) în 1986. Am avut o întâlnire după 30 de ani și am luat-o cu mine pe fiica Mariana ca să-i arăt alma mater a mea.
–Iar Școala românească din Ciudei, pe care ați frecventat-o ca eleve și unde activați ca profesoare, a fost școala natală pentru câteva generații ale familiei Dumneavoastră…
–Acolo au învățat străbunicii, bunicii și părinții noștri, am învățat noi, copiii noștri, iar în prezent – nepoții noștri. În momentul de față sunt elevi cei trei nepoți de-ai mei – Dumitru – în clasa a 11-ea, Elena – în clasa a 8-a și Constantin în clasa a 6-ea.
–N-ați observat: cineva dintre ei are înclinație spre limba și literatura română?
–N-am discutat pe această temă, dar mi se pare că Elena ar putea să ne urmeze. Vara aceasta ea a participat la concursul „Traseele eminesciene”, organizat de Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina. A câștigat premiul întâi, care i-a fost înmânat la bustul lui Mihai Eminescu de la Mănăstirea Putna. Eu și fiica Mariana am fi foarte bucuroase ca Elena, după absolvirea Liceului, să urmeze Filologia Română.
–Liceul nr.1 din Ciudei a fost și rămâne un centru al românismului…
–Aceasta îi face cinste, doar este una dintre cele mai vechi școli românești din ținutul nostru. Este o școală de bază a Institutului regional de modernizare a învățământului. La noi au loc permanent seminare regionale, lecții deschise la limba și literatura română. Eu am participat la elaborarea programei la limba română pentru elevii claselor a 5-ea – a 9-a. Am ajutat la alcătuirea manualelor.
–Cum vor fi studiate limba și literatura română la Liceul nr.1 din Ciudei în rezultatul reformei care se desfășoară, cu apariția școlilor de bază, a liceelor academic și profesional?
–Nu vom ceda pozițiile. În școala de bază limba română se va studia ca disciplină obligatorie. În clasele superioare numărul orelor de română poate fi mărit pe contul orelor facultative. Cred că limba română ca obiect de studiu nu-și va pierde valoarea. Vara aceasta, bunăoară, i-am pregătit pe unii absolvenți de la Liceul nr.2 din Ciudei cu limba ucraineană de predare, pentru a obține studii superioare în România.
–Nichita Stănescu spunea că „patria mea este limba română”…
–Această afirmație a poetului se potrivește și pentru noi, cei care la Ciudei ne simțim în „patria limbii române”.
–Vă dorim succese în continuare în activitatea Dumneavoastră de profesoară de română. Cineva a comparat misiunea profesorului de română în regiunea noastră cu cea a apostolilor – apostoli ai limbii române. Urări de sănătate și prosperare cu prilejul frumosului jubileu pe care îl sărbătoriți astăzi. La mulți ani fericiți!
–Vă mulțumesc din tot sufletul.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com