Recent și-a sărbătorit ziua de naștere eminentul poet de la Chișinău, bucovineanul nostru, Arcadie Suceveanu. Evenimentul n-a rămas neobservat în satul său natal, Suceveni, precum și la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, absolvent al căruia este. La Universitatea din Cernăuți, Arcadie Suceveanu l-a avut coleg de grupă pe Petru Grior, autorul unui ciclu de materiale despre Cercul studențesc de limba română, care a funcționat o perioadă foarte scurtă la cămin.
La şedinţele Cercului studenţesc de limba română, în „Luna noiembrie”, în „Anotimpul secret”, aprinzând „în noapte crizanteme”, îşi citea frumoasele sale versuri Arcadie Suceveanu. Colegii săi, pe care „O nostalgie cosmică i-a nins/ Cu colb de aur peste ochi şi tâmplă”, ascultau vrăjiţi, în serile cu „Elegie de toamnă”, „cum pe prunduri de argint/ Se-ngână clar o curgere de vreme”.
Glasul tânărului, arând „lumina cu statui de zei”, când „dă în spic de dragoste chitara”, îmbrăcând „viziunea ierbii”, arzând „ca roua”, răsuna, „Peste câmpii de mituri necesare”, ca un „Înalt acord al muzicii din sfere”, făcând „să crească-n câmp secara”, încărcând „Clepsidra zilei” cea trecut „cu crini”.
Vorbind, el îşi trăgea „pe simţuri starea unui tei”, privind în Sala studenţească „prin prisma lui de floare”. Ascultându-i vocea plină de dor de Ţară, plângeau „magii-n patul lor de nori/ Şi steaua-n tronul ei de lăcrimare”. Dânsul ştia „Că nu din ordin cântă pe ram privighetoarea” şi „nu din viciu seva în arbori se răscoală”, fiindcă „mai arde-n lucruri un rug de-ntemeiere” şi demnitatea Neamului „are coloană vertebrală”.
În versurile sale, ca într-o „sfântă rânduială”, „Discursul soarelui e roditor” şi „Grâul pe şes nu creşte din greşeală”, iar „Teiul din deal nu minte niciodată”, fiindcă „Este-o chemare-n toate câte sânt” şi „Poetul nu se naşte din eroare”. Fiind „pruncul inventat de Crin”, poetul are menirea „Să urce creanga sfântă de măslin/ Pe vârful alb al Muntelui de Sare”.
Poeziile citite în acel istoric an, când studenţii români treceau „prin ţara luminii/ Cu pleoape aprinse de rouă în zori”, aprindeau în sufletele lor „cuvântul cel mare”, care le potrivea gândurile „după o stea”. Ei, devenind bolnavi „de floarea de tei”, în acele neuitate clipe de toamnă, când „veşnicia a-nflorit” şi „zeii-au coborât din mit”, auzeau „părinţii cu grâu cum respiră”, fiindcă „Într-o ţară aşa de frumoasă, cu-n trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, şi cum să nu-ţi ridici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: „Sunt român!”. Aceasta era Patria lor istorică, de glorii şi de dor.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com