Pe pământul
Daciei străbune,
Frământat de
lacrimi și dureri,
Eminescu vine să ne adune
Într-un gest al marii
noastre vreri…
Eminescu-i steaua
ce ne poartă,
Eminescu-i tot
ce-avem mai scump.
Ne-am adunat în miez de iarnă să cinstim cu pietate memoria Luceafărului poeziei românești, a celui mai strălucit meteor, care a sclipit deasupra lumii cu aproape două secole în urmă – Mihai Eminescu. De 165 de ani Eminescu renaște din izvorul veșniciei, din dragostea și credința noastră. Această compoziție literar-dramatică a conceput ca o revistă orală. Spectatorii au poposit în miraculoasa și minunata „Lume Eminescu”, fiindcă poetul și-a muiat pana în eternitate pentru a așterne gânduri îngemănate cu Dumnezeirea. Mihai Eminescu – cel care i-a uimit pe contemporanii săi prin inteligență, memorie, curiozitate intelectuală, cultură de nivel european, prin farmecul limbajului “celor distinși” și cel care a ajuns să fie cel mai mare poet al românilor.
– Mihai Eminescu… O viață ca o carte deschisă, lăsată de strămoși și părinți s-o citim și noi, s-o citești și tu, s-o citească copiii și nepoții noștri, că-i fermecată de măiestria unei stele, – aceste cuvinte, spuse de profesoara de limba și literatura română, Mihaela Lupu, au răsunat ca un îndemn către elevi de a-l citi și reciti pe Eminescu. – Ne plecăm cu pietate capetele în fața celui care, înveșnicit în cuvântul său și în marmura monumentelor, va trăi în inimile oamenilor, în veci de veci și rânduri de vieți.
Poeziile „Floare albastră”, „Revedere”, „Somnoroase păsărele”, „Fiind băiat, păduri cutreieram”, ”Freamăt de codru”, „Lacul”, recitate de elevii clasei a 7-a, au dovedit că Eminescu a fost îndrăgostit de meleagul natal, de păduri și codri, de munți și văi, de izvorul limpede și lacul albastru, de salcâmi și tei în floare, a fost înrudit cu natura și era fericit în mijlocul ei. El rămâne să trezească în fiecare dimineață dealurile din preajma Ipoteștilor, să cânte dragostea, să mai treacă visător încă o dată pe lângă plopii fără soț.
Elevii clasei a X-a au înscenat poemul „Luceafărul”, „Scrisoarea III”, „Plecarea lui Eminescu la școală”, „Corespondența Eminescu-Veronica”.
Minunatele romanțe pe versurile marelui poet, interpretate de grupa vocală au încântat publicul. Am căutat cele mai frumoase cuvinte pentru a-i elogia numele, descoperind cu uimire, că frumusețile ce ne freamătă în suflet răsar din „marele copac din care toți ne tragem”, cum l-a numit Lucian Blaga pe Eminescu. Trăind la umbra acestui copac, sorbim vigoare și dragoste de viață din rădăcinile sale. Ne regăsim în dulcea suferință a poetului, ne scoatem la suprafață tot ce avem mai frumos în suflet. Eminescu va dăinui în conștiința noastră atâta timp cât va foșni frunza în codru, cât va răsări luna, cât va curge apa de izvor, cât va exista dulcea noastră limbă.
Copiii îl vor descoperi pe Eminescu, îi vor cunoaște opera datorită profesorilor, care se consacră elevilor, dedicând lor timpul liber și sănătatea, jertfind totul pe altarul școlii. Cu profund respect și alese cuvinte dorim să-i mulțumim doamnei Mihaela Lupu, pentru că a aprins în candela sufletului nostru cele mai nobile calități, ne cultivă cultura de a vorbi sănătos limba mamei, limba, pe care Eminescu ne-a lăsat-o scrisă cu o pană muiată în aurul Luceafărului. Anume asemenea spectacole, precum a fost și acesta, dirijat de doamna profesoară Mihaela Lupu, trezesc interesul de a redescoperi poetul și opera lui, lasă în suflet amintiri copleșitoare.
Marian FOLOŞNEA, elev în clasa a X-a, Şcoala de cultură generală de gradul I-III Mihoreni, raionul Herța