Ucraina a fost avertizată să se conformeze cerinţelor UE pentru a nu fi lipsită de regimul liberalizat de vize

bezviz

Comisia Europeană subliniază că Ucraina îndeplineşte, în linii mari, condiţiile regimului liberalizat de vize, însă autorităţile ucrainene ar trebui să mai îndeplinească câteva condiţii. Despre asta se spune într-un raport al Comisiei cu privire la noul mecanism de sistare a regimurilor fără vize, transmite flux.md citat de Libertatea Cuvântului.

Prin acest document Bruxelles-ul a înaintat şase condiţii cărora trebuie să li se conformeze autorităţile de la Kiev şi anume:

– Kievul trebuie să colaboreze cu Bruxelles-ul mai activ în vederea prevenirii riscurilor migraţiei necontrolate;

– Ucraina trebuie să desfăşoare o amplă campanie de informare a cetăţenilor despre drepturile şi obligaţiile lor în cadrul regimului liberalizat de vize;

– Kievul trebuie să restabilească imediat autoritatea Agenţiei Naţionale pentru Combaterea Corupţiei şi să înfiinţeze o autoritate judecătorească anticorupţie supremă, care ar asigura independenţa procesului de implementare a reformelor;

– Kievul trebuie să abroge normele legale ce se referă la declararea electronică a veniturilor persoanelor care luptă contra corupţiei;

– De asemenea, Kievul trebuie să intensifice lupta contra crimei organizate.

Ucrainei i-a fost oferit regimul liberalizat de vize cu UE pe data de 11 iunie 2017. Orice ţară care are acest regim îl poate pierde în cazul în care Bruxelles-ul consideră că păstrarea lui constituie o ameninţare legată de migraţie.

Добавить комментарий