La Cernăuţi a avut loc Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională cu prilejul Zilei Europei, ea având ca temă „Integrarea europeană a Ucrainei: perspectiva aderării la UE”. La ea au participat reprezentanţi ai corpului diplomatic, funcţionari de stat, oameni de ştiinţă, analişti ucraineni şi de peste hotare, comunică site-ul Administraţiei Militare Regionale. Luând cuvântul la discuţii, şeful Administraţiei Militare Regionale, Serghii Osaciuk, a subliniat că societatea civilă ucraineană, organele puterii de stat şi parlamentul demult au determinat perspectiva europeană a Ucrainei, obţinerea de către ea a calităţii de membru al UE. „Uniunea Europeană nu este un club de elită pentru popoare alese, ci un spaţiu vital pentru toate popoarele Europei. De aceea trebuie să găsim un mecanism armonios de consolidare şi sincronizare, pentru ca obţinerea de către Ucraina a calităţii de membru al UE să nu fie o provocare problematică pentru UE, ci să consolideze ideea Europei. Iar ea constă în aceea, cam pe continentul european să dăinuie pacea, buna vecinătate şi dreptul internaţional”, a specificat Serghii Osaciuk.
Consulul General al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, a subliniat faptul că „partea română acționează constant în direcția consolidării relației bilaterale româno-ucrainene, în spiritul valorilor democratice pe care ni le-am asumat, atât de importante în contextul în care lumea este din nou supusă amenințărilor anacronice și unui război injust”. Șeful misiunii diplomatice a evidențiat că pentru România, marcarea Zilei Europei coincide cu împlinirea în 2022 a 15 ani de la aderarea la UE, eveniment istoric realizat în 2007, conform opțiunii asumate la nivelul întregii societăți. Oficialul român a transmis, de asemenea, speranța că, în curând, la nivel european, discuțiile despre consecințele războiului vor fi dublate de dezbateri despre viitorul proces de reconstrucție a Ucrainei, la care România este gata să contribuie pe baza propriei experiențe în procesul de aderare, comunică site-ul Consulatului General al României la Cernăuţi.
Conferinţa s-a desfăşurat în format hibrid, la Centrul Media ,,Belle Vue» din Cernăuți, la care au putut să se încadreze în discuţii şi reprezentanți ai mediului administrativ și academic din Georgia, Letonia, Republica Moldova, Polonia și România.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com