Un atac masiv cu rachete şi drone în dimineaţa zilei de duminică

17 11 А 1

Rusia a lansat aproximativ 120 de rachete și 90 de drone asupra infrastructurii energetice a Ucrainei

S-au înregistrat victime și avarii grave la echipamente.

În dimineața zilei de 17 noiembrie, Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra tuturor regiunilor din Ucraina. În total, rușii au folosit aproximativ 120 de rachete și 90 de drone. Forțele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai mult de 140 de ținte aeriene, a anunțat de Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski. „În timpul acestei nopți și dimineți, teroriștii ruși au folosit diferite tipuri de drone, inclusiv „Shahed”. Rachete de croazieră, balistice și aeriene: „Ţirkon”, „Iskander”, „Kindjal”, a spus el.

Potrivit lui Zelenski, Federația Rusă a vizat infrastructura energetică a Ucrainei și există zone nealimentate cu energie, victime și sinistrați. „Din nefericire, există pagube la obiective din cauza loviturilor și a căderilor fragmentelor dronelor şi rachetelor. În Mykolaiv, în rezultatul atacului cu drone au fost ucise două persoane și rănit alte șase, inclusiv doi copii. Condoleanțele mele familiilor și apropiaţilor victimelor. Astăzi, există zone fără electricitate, iar toate forțele necesare sunt implicate în acțiunile de lichidare a consecinţelor”.

Președintele a adăugat, de asemenea, că la respingerea atacului au fost antrenaţi piloți de avioanele F-16, SU și MiG, grupuri mobile de foc și sisteme de război electronic.

La ora 07:29 pe canalul oficial de pe Telegram al Forţelor Aeriene ale Ucrainei s-a comunicat că o rachetă a pătruns în spaţiul aerian al regiunii Cernăuţi şi ţine cursul spre vest. Alarma aeriană în regiune a fost anunţată la ora 06:37.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий