Șahtar Donețk își joacă până la capăt șansele la titlu în Ucraina, chiar dacă Dinamo Kiev s-a distanțat în fruntea clasamentului. Echipa antrenată de Mircea Lucescu a câștigat cu 7:3 în fața Hoverlei Ujgorod, la capătul unui meci cu o desfășurare incredibilă.
Gladki (de două ori), Douglas Costa, Rakiţki, Luiz Adriano, Taras Stepanenko și Alex Teixeira au marcat golurile lui Șahtar, care în minutul 18 avea deja 3:0. Gazdele au recuperat și au egalat până în minutul 54. Fostul stelist Alexandru Tudose a fost integralist la gazde. Tot la Hoverla a jucat 80 de minute și togolezul Serge Akakpo, care a jucat în perioada 2009-2010 la FC Vaslui, scrie „digisport.ro”. Șahtar a marcat 7 goluri și la meciul de tineret cu Hoverla, tot în deplasare – 7:0. Campioana Ucrainei din ultimele 5 sezoane a mai marcat de 4 ori până la final și a urcat pe locul al doilea în campionat, cu 52 de puncte.
Deși Mircea Lucescu a declarat că își dorește să rămână la Șahtar, presa din Turcia continuă să susțină că antrenorul român va ajunge în vară la Fenerbahce, pe malurile Bosforului. Cotidianul „Sabah” scrie că există deja o înțelegere verbală între cele două părți, urmând doar ca Mircea Lucescu să își pună semnătura pe contractul cu Fener la sfârșitul acestui sezon.
„Decizia o voi lua atunci când va fi nevoie. Înclin să rămân pentru că este greu de părăsit o echipă în astfel de condiții, după ani de succese și satisfacții. Mai sunt și momente în care trebuie să pleci de la ideea de a putea pierde ce ai câștigat de-a lungul anilor, dar cu satisfacția că nu ai abandonat”, a spus Il Luce, care își încheie contractul cu Șahtar în această vară.