Fiecare casă, fiecare stradă din Cernăuţi îşi are istoria sa, care, luate împreună, formează farmecul urbei, numite ba „mica Vienă”, ba „micul Paris”. Cernăuţiul, după dimensiunile europene este un oraş mic, dar nu şi după spiritul ce-i potriveşte aura.
Recent a văzut lumina tiparului cartea „Strada Ucraineană: călătorie în timp”. Autorul ei este Biblioteca Municipală „A. Dobrianski”. Colaboratorii ei, în frunte cu directoareaL. Şcerbaniuk, au lansat ideea şi s-au folosit de materialele adunate de istorici (O. Dobrjanski, I. Piddubnyi), au cerut consultaţia specialiştilor în arhitectură şi artă (I. Melnic şi T. Dugaeva).
Studiul propus nu este deloc un ghid turistic, ci prezintă un mare interes pentru cei, care se interesează de istoria meleagului natal, de cea a oraşului, unde pe timpuri erau mai multe librării decât cafenele. Colectivul de autori ne propun o călătorie în timp pe una din străzile din centrul Cernăuţiului. Ce va descoperi pentru sine un pelerin român? Meritul autorilor constă în aceea că ei au prezentat un studiu multicultural, aşa cum a fost dintotdeauna capitala Bucovinei.
Strada despre care vorbim, pe timpul administraţiei austriece, se numea Schlangengasse (strada Domnească de Jos), pe timpul administraţiei române – Mircea Vodă, iar de la 24 august 1944 încoace – strada Ucraineană. Pe această stradă au locuit la timpul lor cunoscuţi proprietari de pământ din Bucovina: Stârce, Ştefanelli, Petrovici, Morariu, Andrievici, Hurmuzachi, mulţi medici, avocaţi, guvernanţi, finanţiști, comercianţi, feroviari, diferiţi meşteşugari. Locatari diferiţi după locul ce-l ocupau în societate, după ocupaţie, confesiune şi etnie: ucraineni, români, nemţi, polonezi, evrei, armeni. După cel de-al Doilea război mondial componenţa naţională a locatarilor s-a schimbat, aici stabilindu-se cu traiul ucraineni şi ruşi, veniţi din estul Ucrainei.
Una dintre cele mai frumoase case este cea cu două nivele – o vilă în centrul oraşului, cu „ferestre de cristal” – cu nr. 22. Se ştie că în acest loc, în anul 1830 era o livadă, iar în 1897 deja era ridicată casa. Pe timpul României în ea a locuit Fredrik Fisher, un industriaş bogat (1928-1940). În anii de putere sovietică şi până în prezent aici se află localul redacţiei gazetei „Bucovina” („Radianska Bucovina”), iar din 2005 – şi Biblioteca Municipală „A. Dobrianski”. Arhitectura din interiorul localului a atras atenţia mai multor regizori de film. Aici vestitul regizor Emil Loteanu a filmat unele scene pentru lucrarea cinematografică „Luceafărul” – despre Mihai Eminescu.
În casa cu un singur etaj, nr. 25, până la începutul Primului război mondial se afla Consulatul României. Printre locatari se număra Agripina Onciul, mama renumitului doctor în drept, profesor la Universitatea din Cernăuţi, activist politic şi public, Aurel Onciul (1864- 1921).
Actualul edificiu al Staţiei de transfuzie a sângelui, reconstruit în anii 50 ai secolului trecut, a avut iniţial un decor în stilul istorismului şi servea drept reşedinţă a marilor proprietari funciari. Aici a locuit baronul Nicu Flondor, om politic, de trei ori primar al Cernăuţiului şi membru al Parlamentului României, arhimandritul, autorul primelor catehisme în limba română, Iuvenal Ştefanelli. Printre locatarii eminenţi era şi familia lui Nicolae Hurmuzache, deputat al Consiliului Imperial şi membru de onoare ale Academiei Române,soţia saNatalia şifiii Constantin şi Alexandru. Constantin s-a consacrat ştiinţelor naturale, iar Alexandru a fost ultimul căpitan al Bucovinei.
Se ştie că în casa nr. 41 majoritatea locatarilor de cândva au fost profesori, printre aceştia fiind autorul de manuale româneşti Lionidas Bodnarescu, precum şi renumitul profesor universitar din perioada interbelică, Ion Nistor.
În casa nr. 53, construită în secolul al XIX-lea într-un stil arhitectonic obişnuit, a locuit la gazdă o perioadă scurtă de timp Mihai Eminescu, pe când era învăţăcel la Cernăuţi.
Acestea sunt adresele, care ar trezi interes cititorului român. Însă, în genere, cartea este o mică enciclopedie spirituală a unei singure străzi din Cernăuţi.