La festivităţile cu această ocazie a participat şeful Administraţiei Militare Regionale, Ruslan Zaparaniuk, absolvent al Universităţii cernăuţene. El i-a felicitat pe cei prezenţi şi a înmânat menţiuni mai multor cadre didactice pentru munca lor asiduă, contribuția la dezvoltarea învăţământului și a științei, precum și la formarea societății civile din Ucraina.
În anul curent Universitatea Națională „Iuri Fedkovyci» din Cernăuți a ocupat locul zece în clasamentul național TOP-200 cele mai bune universități din Ucraina. „Nu e de mirare că universitatea noastră este aleasă în mod regulat de mii de abiturienţi. Astăzi la universitate studiază peste 19.000 de studenți. Sunt mândru că am fost și eu student al Universităţii cernăuţene. Doresc universității dezvoltare și prosperitate în continuare, cadrelor didactice realizări pedagogice și științifice semnificative, iar studenților ei studii interesante și succese”, a notat pe Facebook Ruslan Zaparaniuk.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com