A fost și a rămas un om deosebit. Mă număr printre cei din generația cărora au avut în viață marea fericire să-l cunoască. Mă mândresc cu acest fapt pe tot parcursul vieții.
Vasile Levițchi a fost unicul poet român (moldovean, cum se spunea pe atunci), care a fost prezent în anii mei de școală, la o întâlnire cu noi, elevii și profesorii școlii medii din Pătrăuții de Jos. Până azi mi s-au întipărit în memorie acele neuitate versuri pe care le citea poetul despre două fete ce cântau în vagon, despre teii din Bucovina, despre alte lucruri frumoase. A fost unica întâlnire cu un asemenea om în toți anii noștri de școală. A fost ca o rază de soare, printre acele multe și numeroase adunări comsomoliste, seri ateiste, manifestări de tot genul despre partid, Lenin, Kremlin, puterea sovietică, colhoz etc.
Aveam să-l cunosc pe marele nostru poet, traducător, eseist, profesor Vasile Levițchi cu mulți ani mai târziu. Deja fiind profesoară la liceul din Cupca, mai ales pe la începutul anilor 90, când a început lungul și anevoiosul nostru drum al renașterii naționale.
A fost prezent atunci la prima Mare Adunare Națională a românilor din Cernăuți, la primul Congres al românilor nord-bucovineni, la alte manifestări de suflet ale neamului nostru. Ne-a rămas în memorie înființarea Filialei Societății pentru Cultura și Literatura română „Mihai Eminescu”, în satul Cupca. A fost prezent atunci pe scena școlii, alături de alte mari personalități din Bucovina noastră. A vorbit frumos, cumpătat, cum doar el putea să o facă.
Ne întâlneam cu domnia sa la ceremoniile de la Cernăuți, pe la începutul anilor 90. Mereu calm, cumpătat, liniștit, îngăduitor… Iar până atunci trecuse prin atâtea încercări. Noi, care cunoșteam doar parțial ceea prin ce trecuse, ne miram de unde atâta răbdare, bunătate, îngăduință…
A fost un poet deosebit. A scris poezii bune. A proslăvit meleagul natal. L-a iubit din toată inima.
În biblioteca mea personală, alături de cărțile atâtor mari oameni din toate timpurile, se află și câteva culegeri de poezie ale poetului Vasile Levițchi. Iar în arhiva mea personală se află mai multe reviste, ziare despre Vasile Levițchi. În muzeul liceului din Cupca, în cabinetul de limbă maternă se află mape cu materiale felurite despre poetul de pe Valea Siretului. A fost printre primii care a scris despre poetul Ilie Motrescu, atunci, când poetul a dispărut în mod misterios.
Așa s-a întâmplat, că la Simpozionul de la Chișinău, din 2002, la comemorarea poetului-martir Ilie Motrescu, am fost invitați la mormântul lui din cimitirul orașului, unde își dorm somnul de veci atâtea personalități ale culturii și literaturii basarabene, de fiul Valeriu și fiica acestuia. Iar regretata doamnă Maria Motrescu-Popescu, sora poetului Ilie Motrescu, a pus și un buchet de crizanteme albe pe mormântul copământeanului nostru.
Mereu îl vom păstra în inimile noastre ca pe un om deosebit, pe un poet de valoare, o personalitate a Bucovinei noastre – leagănul talentelor din toate timpurile.
Eleonora SCHIPOR,
profesoară
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com