O creastă de deal desparte satele Mălinești și Berestea. Este un fel de „plai al oilor”, căci din ambele părți ale lui se află stânele, scoase în afara acestor localități. Gospodarii de aici – mălineștenii și berestenii – preferă să aibă oi la gospodărie, iar ciobanii sunt în mare cinste. Când aceste sate făceau parte dintr-o singură gospodărie agricolă – renumitul colhoz „Prietenia Popoarelor” – oieritul era o ramură importantă, care se dezvolta sub îndrumarea specialiștilor de la Stațiunea agricolă experimentală din Cernăuți. Aici a fost creată chiar și o fermă de creștere a oilor de prăsilă de tipul bucovinean al rasei Askania pentru carne și lână. La sfârșitul anilor optzeci colhozul „Prietenia Popoarelor” s-a împărțit în alte trei gospodării mai mici. Ultimii președinți ai colhozurilor din Mălinești și Berestea, Leonid Sanduleac și Pavel Lâsenco, s-au străduit să păstreze turmele de oi. Iar odată cu reforma agrară, în rezultatul căreia sătenii au fost împroprietăriți cu pământ, oieritul a devenit o ocupație la alegere a fermierilor.
Creșterea oilor cere o muncă grea și nu asigură un rezultat momentan. Aceasta și este o explicație a faptului că numai 3-4 la sută din numărul gospodăriilor de fermier din regiunea Cernăuți se ocupă de oierit. Puținii fermieri-ciobani se conduc nu numai după avantajele economice, dar și după pasiunea pe care o au față de această ocupație. Unul dintre ei este Iurie Gheorghița din Mălinești.
Ciobanii figurează ca oameni legendari în balade, chiar și-n Sfintele Scripturi. În realitate ei sunt oameni ca toți oamenii. Neobișnuită pare pasiunea lor față de cea mai veche îndeletnicire umană. Iurie Gheorghița din Mălinești are 35 de ani de când îngrijește de turma sa de oi. A adunat la stână 750 de oi – un șeptel care pe timpuri putea face cinste oricărei gospodării agricole. Chiar dacă înainte vreme la Mălinești țineau oi mulți gospodari, nu putem spune că Iurie Gheorghița este cioban din tată-n fiu. În familia lor oi a avut numai un străbunic. Când Iurie avea 15 ani, cineva i-a dăruit un mieluț. Băiatul a primit cadoul cu mare bucurie, fără să bănuiască faptul că acel miel a fost de bun augur.
Devenind gospodar în toată firea, Iurie Gheorghița și-a mărit treptat numărul de oi. De la cinci oi a ajuns la cincizeci. În fiecare toamnă cumpăra alte animale și în prezent, ca fermier, are o adevărată turmă. Ciobanul afirmă că până nu demult, primăvara, la „măsuratul oilor”, la stână se adunau vreo 120 de gospodari din sat. Fiecare își mulgea oile pentru ca ciobanii să poată calcula cantitatea de brânză pe care urma s-o primească gospodarul în decursul sezonului. Acum aproape nimeni nu ține oi și Iurie Gheorghița spune cu toată seriozitatea că el unul singur îngrijește de oi pentru întregul sat.
Ce venit îi aduce oieritul? În anii de până la război a avut posibilitate să vândă mai convenabil lâna și pielicelele de miel. Acum situația s-a complicat. Fermierul-cioban cheltuiește mai mult pentru tunsul oilor, decât câștigă în urma realizării lânii. Compensează aceste cheltuieli datorită brânzei și cărnii de miel – produse pe care le realizează prin rețeaua comercială, la piață.
Regimul de muncă al ciobanului este deosebit. După cum afirmă Iurie Gheorghița, în timpul sezonului el nu are nici zi de odihnă, nici zi de sărbătoare. Se scoală în zori, la ora patru și se culcă seara târziu, după ora unsprezece. Oile trebuie mulse de trei ori pe zi. Aici îl ajută câțiva săteni. Fermierul a încercat să angajeze două persoane, dar pe timp de război aceasta nu-i chiar atât de simplu. Are și „prieteni patrupezi” care sunt de mare folos la păscutul oilor.
… De cu primăvară și până toamna târziu ciobanul Iurie Gheorghița poate fi văzut cu turma sa de oi pe pășunile din jurul Mălineștiului, pe creasta de deal care stă de veacuri între Mălinești și Berestea, întinzându-se până sub geana pădurii. Este cel mai înalt loc de aici, de unde pot fi admirate ambele localități. Iar în nopțile de vară par mai strălucite stelele pe cer. Neapărat că priveliștea astrală îl încântă și pe Iurie Gheorghița. Printre șirul infinit de aștri este și una numită „Steaua ciobanului”. Unii atribuie această denumire populară Luceafărului de seară, adică planetei Venus, alții – Stelei polare, după care se călăuzesc călătorii. Nu știm dacă ciobanul Iurie Gheorghița cunoaște acest lucru. Pentru el steaua călăuzitoare este munca îndrăgită. Și mai poartă în suflet un vis tainic: nu în zadar îl ia cu sine la stână pe fiul mai mic. Deși acesta are doi anișori, dar aleargă în urma turmei…
(V.K.)
Foto Audiovizualului public regional Cernăuți
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com