La briefingul precedat de întâlnirea cu Secretarul General al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, şeful statului ucrainean a declarat: „L-am chemat pe domnul Secretar General să depună eforturi pentru a opri deportarea cetățenilor ucraineni în Rusia. Rusia strămută ilegal și forțat adulți și copii. Sute de mii de ucraineni au fost deja răpiți. Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați și Organizația Internațională pentru Migrație sunt instrumente foarte importante, iar sarcina lor acum, în opinia noastră, este să aibă acces la cetățenii noștri care au fost deportați în Federația Rusă și să le asigure întoarcerea acasă, în Ucraina cât mai curând posibil”. Președintele a adăugat că, în timpul întâlnirii cu Guterres a fost examinată și problema ajutorului umanitar pentru Ucraina, în special ajutorul financiar pentru cetățenii care au fost nevoiţi să-și părăsească locuințele din cauza războiului. „Am discutat astăzi detaliat și am primit asigurări de susţinere în ce priveşte plățile în numerar pentru cetățenii noștri și de mărire a ajutorului umanitar pentru Ucraina, de asemenea, am examinat importanța implicării ONU în reconstrucția postbelică a statului nostru”, a spus Zelenski.
După cum a comunicat Ukrinform cu referire la Împuternicitul Radei Supreme pentru drepturile omului, Ludmila Denisova, ocupanţii au deportat cu forța în Rusia peste 900.000 de cetăţeni ucraineni.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com