Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a precizat că nu poate fi respinsă opinia ca războiul împotriva țării noastre să dureze ani sau decenii. În interviul pentru Yle, el a remarcat că acest lucru ar trebui evitat – aliații ar trebui să-i sprijine acum pe ucraineni, pentru că îi va costa mai puțin decât creșterea riscurilor declanșării celui de-al Treilea Război Mondial, scrie „Dzerkalo tyjnia”.
Zelenski a subliniat că războiul împotriva Ucrainei cu siguranță nu ar trebui să se încheie după exemplul scenariului finlandez. Probabil că aici Președintele Ucrainei se referea la războiul sovietico-finlandez din 1939-1940, după care finlandezii au dat URSS aproximativ 10 la sută din teritoriul lor. „Simt că o astfel de oportunitate nu poate fi permisă”, a subliniat Președintele Ucrainei.
Vă amintim că adjunctul ministrului Apărării, Ganna Maliar, a spus că armata ucraineană desfășoară deja acțiuni de contraofensivă în mai multe direcții. Ea a adăugat că apărarea orașului Bahmut din regiunea Donețk poate fi considerată și ea o astfel de acțiune. Între timp, şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului Apărării, Kyrylo Budanov, a declarat că acum Ucraina se apropie de o bătălie de referință în istoria sa recentă. El este sigur că pentru Forțele de Apărare este o sarcină realizabilă să ajungă la granițele anului 1991 deja anul acesta.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com