Zeci de aparate de aer condiţionat demontate de pe sediul Administraţiei Regionale de Stat

DSC_0619

În sfârşit, la Cernăuţi a început să fie aplicată legea cu privire la protejarea monumentelor istorice. Câteva zeci de aparate de aer condiţionat amplasate ilegal pe clădirea istorică unde-şi au birourile şefii regiunii au fost demontate. Aerul condiţionat oferă o imagine groaznică centrului istoric al Cernăuţiului. După cum vedem nici cei mai mari şefi ai regiunii nu s-au sinchisit să încalce legea. Ca să scape de arşiţa verii ei au ales să distrugă frumoasa faţadă a clădirii fostului Palat al Justiţiei instalând la vedere zeci de aparate de aer condiţionat. Palatul Justiţiei este o clădire-monument construită în 1904, în care funcţionează două instituţii importante ale statului: Administraţia Regională de Stat şi Consiliul Regional. Astfel de cutii neautorizate au fost demontate cu ceva timp în urmă şi de pe clădirea Primăriei. Cert e că aceste crime faţă de Cernăuţiul istoric sunt săvârşite de acei care trebuie să aibă grijă de protecţia acestor imobile, iar vinovaţii rămân nepedepsiţi. Problema e că, odată ce aparatele au fost demontate, clădirea nu poate rămânea cu găuri în pereţi. Pentru reabilitarea ei sunt necesare fonduri importante. La fel de revoltaţi când vine vorba de aparatele de aer condiţionat sunt şi cernăuţenii care se întreabă nedumeriţi cine a eliberat avizele respective în cazul clădirilor de patrimoniu. Aparatele montate la vedere chiar în centrul oraşului strică imaginea clădirilor, iar pe timp de vară când sunt puse în funcţiune, picură pietonii drept în creştet. Să sperăm că această campanie pentru respectarea legii monumentelor va continua la Cernăuţi, iar legea va fi una pentru toţi.

Добавить комментарий