40 de copii din Ucraina, veniţi în vacanţă la Iaşi, au avut parte de cele mai frumoase zile din ultimii ani.
Povestea fiecăruia dintre ei este sfâşietoare — unul dintre părinţi fie a murit sau a fost grav rănit în războiul din Donbas.
Copiii, cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani, au petrecut în Iaşi şase zile pline de distracţie — au fost la centrul de escalada, la piscină, chiar şi la cumpărături.
Anastasia şi Olexander au 13 şi 15 ani, sunt fraţi şi s-au maturizat înainte de vreme, după ce tatăl lor a fost rănit grav la cap în timpul războiului. Ei povestesc cu durere prin ce au trecut, iar această excursie a fost o binecuvântare pentru ei.
Anastasia Voitcehivskiy: ”Îmi place acest loc extrem de mult şi am petrecut momente frumoase. Acasă era foarte greu, tata este rănit grav şi eu şi mama nu ştim cum să-l ajutăm. Aici e atât de frumos, îmi place locul şi oamenii, reuşesc să nu mă mai gândesc.”
Citeşte mai mult pe stirileprotv.ro