Zeci de preoți și enoriași ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Moscovei), au organizat, miercuri, un pichet în faţa Administrației raionale de stat Zastavna, informează Bukovyna Online citată de Libertatea Cuvântului.
Oamenii, însoți de zeci de preoți și ierarhi, printre care și mitropolitul Meletie al Cernăuțiului și Bucovinei, au parcurs un drum al Crucii prin care și-au exprimat sprijinul ferm pentru B.O.U, subordonată Patriarhiei Moscovei.
Întâmpinați de reprezentanții conducerii raionale, oamenii și-au expus doleanțele, iar preoții au fost invitat în interiorul instituție la dialog. Cetățenii au purtat pancarde cu inscripții precum „Opriți acapararea bisericilor”, „Dumnezeul este cu noi”, „Noi suntem B.O.U.”, „Nu faceți din credință — politică”, etc.
TRK Bucovina informează că în aceste clipe șeful administrației raionale, Iurii Kitar și mitropolitul Meletie, au o discuție „cu ușile închise”, iar preoții cântă rugăciuni.
Reamintim că patru parohii ortodoxe din raionul Zastavna — Boianciuk, Zadubrivka, Vaslovivți și Goroșivți, au hotărât să părăsească Patriarhia Moscovei.