Preşedintele rus Vladimir Putin nu ar trebui să se aştepte ca mulţi ucraineni să-i accepte oferta de a primi paşaport rusesc, a declarat preşedintele ales al Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmând la rândul lui că este dispus să ofere cetățenie ucraineană cetățenilor ruși.
Putin a declarat sâmbătă că Moscova ia în considerare simplificarea acordării de paşapoarte ruseşti pentru toţi cetăţenii Ucrainei nu doar pentru cei din regiunile Lugansk şi Doneţk, controlate de rebelii separatişti proruşi, într-un demers destinat probabil să provoace indignarea unor politicieni din Ucraina, aflată în război cu separatiştii proruşi din estul ţării din 2014.
«Diferenţa în Ucraina constă în special în faptul că noi, ucrainenii, ne bucurăm de libertatea de expresie în ţara noastră, de o presă liberă şi de internet», scrie Zelenski într-o postare pe pagina sa de Facebook.
«Vom oferi cetăţenia ucraineană reprezentanţilor tuturor popoarelor care suferă de pe urma regimurilor autoritare şi corupte. În primul rând — ruşilor, care astăzi suferă probabil cel mai mult», a adăugat el.
Putin a făcut declaraţia sa la câteva zile după ce a semnat un decret privind simplificarea procedurii de obţinere a cetăţeniei ruse pentru rezidenţii din estul Ucrainei, din zonele aflate sub controlul separatiştilor proruşi, fapt care a determinat Kievul să ceară înăsprirea sancţiunilor internaţionale împotriva regimului de la Kremlin.
Liderul rus a spus că doreşte să ştie care este poziţia lui Zelenski cu privire la conflictul din estul Ucrainei, afirmând că are impresia că noul preşedinte ales ucrainean nu va pune în aplicare prevederile acordurilor de pace de la Minsk din 2015, în ciuda faptului că ucrainenii au obosit de acest război.
Volodimir Zelenski a declarat că este pregătit pentru discuţii, dar el a avertizat Rusia împotriva încercărilor de a vorbi cu Ucraina şi cu ucrainenii «în limbajul ameninţărilor, presiunii militare şi economice».
«Aceasta nu este cea mai bună cale pentru încetarea focului şi deblocarea procesului de la Minsk», a spus el.