Zelenski și Iohannis s-au întâlnit la New York. Despre ce au discutat cei doi?

iohannis-zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulțumit omologului său român, Klaus Iohannis, pentru sprijinul României față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul unei întrevederi pe care liderii celor două țări vecine au avut-o miercuri, în marja participării lor la lucrările Adunării Generale a ONU de la New York, aceasta fiind și prima întâlnire dintre cei doi președinți.

„Șeful statului ucrainean a mulțumit României pentru sprijinul neschimbat pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, precum și pentru sprijinul aspirațiilor europene și euro-atlantice ale statului nostru”, arată, într-o postare pe Facebook, Ambasada Ucrainei la București.

Potrivit sursei citate, liderii celor două țări au căzut de acord asupra intensificării dialogului politic la cel mai înalt nivel și s-au înțeles în acest context cu privire la un schimb de vizite în cel mai scurt timp.

De asemenea, Zelenski și Iohannis au discutat despre cooperarea în domeniul energetic și în cel economic.

Nu se știe deocamdată dacă cei doi lideri au abordat problematica românilor din Ucraina, în contextul schimbărilor legislative privind învățământul în limba de stat și în limbile minorităților din țară.

Добавить комментарий