Zilele  bunătății și toleranței la Liceul din Cupca

18 11 ES 1

Să fim buni, îngăduitori, atenți unul față de altul, milostivi și săritori la nevoie. Sunt calități umane, care trebuie formate la copii din primele lor zile de viață. E datoria părinţilor s-o facă. Pe urmă acest proces continuă la grădiniță şi școală, în genere, el durează pe parcursul întregii vieți.

Contemporaneitatea are, bineînțeles, multe lucruri bune, dar este și multă răutate, nepăsare, indiferență, în această lume. Internetul, de asemenea,  este un lucru bun, însă are și multe părți  negative. Datoria noastră a tuturor pedagogilor, psihologilor,  este ca să promovăm în permanență asemenea valori spirituale ca bunătatea şi toleranţa în rândul elevilor noștri. În luna noiembrie avem două date legate de aceste sărbători: Ziua bunătății și Ziua Toleranței. Le numim sărbători, deoarece sunt sărbători ale sufletului.

Cu aceste ocazii la liceul nostru au fost organizate câteva măsuri. Gazete de perete, desene, aplicații, discuții despre bunătate, indulgență, răbdare, bunăvoință… De asemenea psihologul liceului Marina Dugan a organizat un trening despre bunătate și rolul, importanța ei în viața noastră. La el au participat elevii claselor mari. Elevii claselor primare și mijlocii au ascultat și privit filme pentru copii despre bunătate și toleranță.

18 11 ES 2

Eleonora SCHIPOR,

pedagog-organizatoare la Liceul din Cupca

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий