Ziua când cucul şi priveghetoarea încetează să cânte

12 07 2022 F 1

La 12 iulie, creştinii ortodocşi din Ucraina marchează, pe stil vechi, praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.  Sfântul Apostol Petru – fiul lui Iona şi fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni. Mărturiseşte în numele apostolilor dumnezeirea lui Hristos, dar se şi leapădă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit. După Înălţarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor şi aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane. Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mica până în Babilon şi în ultima parte a vieţii, la Roma. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie (12 iulie, stil vechi).

Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfântul Pavel a fost elevul învăţatului Gamaliel. Pavel locuia în Tars şi lupta împotriva creştinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ştefan. Pe calea Damascului i se arătă Hristos într-o lumină orbitoare şi îl mustră: „Saule, Saule de ce mă prigoneşti?”. Se converteşte şi primeşte botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare şi a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67.

Începând cu această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă. În popor se spune că Sfântul Petru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.  Pentru sporul casei şi pentru sănătate, de sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci. Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Potrivit tradiţiei populare ucrainene, după sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel începe o nouă perioadă a nunţilor. Se spune că perechile care se vor cununa în perioada 12 iulie – 5 august vor trăi împreună mulţi ani fericiţi.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий