Ziua Crucii

27 09 2022 F 1

La 27 septembrie,  pe stil vechi, în Ucraina este prăznuită Înălțarea Sfintei Cruci.  Este a doua mare sărbătoare a lunii septembrie, după Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Înălţarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii  este cea mai veche dintre sărbătorile creştine și singura cu post aspru şi rugăciune ce apare atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin, la data de 14/27 septembrie. Ziua Crucii ne amintește de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota.

Înălţarea Sfintei Cruci marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Aceeaşi sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Înainte de lupta cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor, împăratul Constantin a avut o viziune. Pe cer, în plină zi, i s-a arătat o cruce formată din stele, cu inscripţia „Prin acest semn vei învinge”. Împăratul a învins, iar mama lui a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost găsite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstignit Iisus, patriarhul Ierusalimului Macarie a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise.

Când Macarie a aşezat lângă ea Sfânta Cruce, se spune că tânăra a înviat. Biserica a devenit imediat neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vadă Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălţat-o să fie văzută de tot poporul şi de atunci în fiecare an, la 14/27 septembrie, este marcat acest eveniment.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий