ZIUA DE NAŞTERE 16 SEPTEMBRIE. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

00 16 septembrie

16 septembrie – ziua energiilor pline de entuziasm

Puncte forte:  inimos, curajos, cinstit.

Puncte slabe: amator de senzaţii tari, rebel, distrugător.

În ceea ce îi privește pe cei născuți în data de 16 a lunii, aceștia sunt persoane tăcute, care de multe ori aleg să se închidă în sine, în loc să comunice ce îi deranjează. Pot forma un cuplu cu persoanele născute în data de 7, 16 și 25 – Secretul numerelor.

Persoanele născute pe data de 16 septembrie manifestă un entuziasm care va fi înfrânat cu greu. Dorinţele lor sunt foarte puternice. Vor încerca să depăşească tot ceea ce a fost făcut, indiferent de domeniu. Nativii sunt destul de răbdători şi aşteaptă să cunoască în amănunt toate aspectele tehnice ale meseriei lor. Nu sunt egoişti şi nici nu sunt vânători înflăcăraţi ai celebrităţii. Energia emoţională a celor născuţi în această zi este foarte puternică. Toate acţiunile lor vor fi pornite din inimă. Totuşi, trebuie să evite să depăşească anumite limite.

Nativii zilei de 16 septembrie nu se tem să se confrunte cu situaţii limită. Stabilitatea şi curajul de care dau dovadă în momentele de criză sunt calităţi admirabile. Într-o confruntare rareori vor da înapoi sau vor renunţa. Însă, din aceste cauze vor fi nevoiţi să aibă conflicte cu autorităţile sau cu cei care deţin puterea în societatea din care fac parte. Mai mult, prin natura lor, cei născuţi în această zi sunt dispuşi să-şi asume cât mai multe riscuri. Astfel, ei trebuie să fie atenţi să nu cadă pradă senzaţiilor tari oferite de pericole. La un moment dat, vor fi nevoiţi să-şi stăpânească latura rebelă.

Încercarea de a tempera persoanele născute pe data de 16 septembrie este în mod sigur o greşeală. Dacă cineva va încerca să disciplineze sau să impună anumite limite unui copil născut în această zi, nu va avea succes. De cele mai multe ori, aceste încercări vor avea consecinţe neplăcute asupra tuturor celor implicaţi. Ar fi mai bine ca părinţii acestor copii să încerce să fie înţelegători. Vor avea parte de mai multe reuşite dacă îşi vor îngriji şi îşi vor îndruma copiii spre activităţi creatoare independente. Trebuie stabilită cu atenţie o limită între ordine şi sfaturi, între a forţa şi a îndruma, între a impune şi a propune, între a spune şi a sugera.

Nativii zilei de 16 septembrie sunt plini de chef de viaţă. Latura lor competitivă este foarte pronunţată. Cu toate acestea, simţul lor înnăscut pentru dreptate vă domina de cele mai multe ori orice atitudine necinstită sau de genul „vreau să câştig cu orice preţ”. Persoanele născute pe data de 16 septembrie ar trebui să înveţe cum să se poarte într-o echipă. Capacitatea de a coopera nu se numără printre punctele lor forte. De cele mai multe ori, au mai multe de învăţat în această privinţă în urma unor experienţe. Drept urmare, îşi vor dezvolta calităţile de lideri. După ce trec de perioada de maturizare, nativii devin foarte buni profesori. Vor avea parte de multe succese pentru că au încredere în ceea ce ştiu şi pentru că au puterea de a convinge datorită entuziasmului lor. Cei născuţi în această zi ar trebui să fie mai apropiaţi de elevii lor şi ar trebui să încerce să fie mai receptivi la sentimentele acestora.

O mare problemă pentru aceşti nativi poate fi faptul că uneori se lasă prea uşor furaţi de visuri şi fantezii. Cu toate acestea, cele mai multe dintre persoanele născute pe data de 16 septembrie au gânduri şi dorinţe ce implică rezultate tangibile. Într-adevăr, dorinţa lor de a vedea efectele acţiunilor lor este foarte bine definită. În acelaşi timp, cei născuţi în această zi au pretenţia ca munca lor să fie respectată.

SFATURI: Învaţă să-ţi direcţionezi pozitiv energia extraordinară pe care o ai. Nu scăpa din vedere obiectivul pe care îl urmăreşti. Încearcă să le explici celor care nu te înţeleg. Nu depăşi prea des limitele şi nu subestima pericolul. Concentrează-te mai mult asupra aspectelor vieţii normale.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий