ZIUA DE NAŞTERE 19 SEPTEMBRIE. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

The,Zodiac,Of,The,Horoscope,Circle,Astrology,And,Horoscope,Concepts

19 septembrie – Ziua aparenţelor favorabile

Puncte forte: elegant, cu bun gust, organizat.

Puncte slabe: materialist, autoritar, influenţat de societate.

Nativii din data de 19 a lunii nu petrec prea mult timp cu persoana de lângă ei, fiind mai reci și distanți. Pot fi apropiați de persoanele născute în data de 1, 10, 19, 28 – Secretul numerelor.

Persoanele născute la 19 septembrie acordă o foarte mare importanţă aparenţelor. Sunt oameni interesaţi în mod special de impresia pe care o oferă fizicul lor. În plus, sunt preocupaţi şi de impresia pe care o lasă căminul în care trăiesc, mediul în care activează şi familia din care fac parte. Exceptând situaţia materială, aceste persoane sunt foarte organizate, uneori fiind chiar prea stricte. Sunt capabile să-i coordoneze pe toţi cei din jurul lor astfel încât să se comporte ca o unitate care funcţionează la randament maxim.

Persoanele născute pe data de 19 septembrie sunt fascinate de frumuseţe sub numeroasele ei aspecte şi mai ales de senzualitatea formelor. De cele mai multe ori, hainele şi accesoriile lor sunt impecabile. În cazul în care nativii vor fi neglijenţi şi dezordonaţi vor fi în acelaşi timp conştienţi de impactul pe care îl vor avea în societate. De obicei, însă, nativii preferă să se îmbrace elegant. În general, cei născuţi în această zi adoptă tendinţele şi valorile societăţii în materie de îmbrăcăminte şi gusturi. Dar, dacă îşi vor dori să atragă atenţia vor fi capabili să afişeze un „look” mai excentric. Cu toate acestea, indiferent cât de importantă ar fi apariţia lor şi cât de tolerante ar fi tendinţele modei, nativii vor da întotdeauna dovadă de bun gust.

Unii dintre nativii acestei zile ar putea fi catalogaţi drept superficiali. Caracterizarea ar fi foarte potrivită având în vedere preocuparea excesivă pentru impresia pe care o lasă. Oricum, indivizii mai evoluaţi născuţi în această zi vor fi preocupaţi în egală măsură de evoluţia lor interioară şi de aspectul fizic. Cei mai mulţi dintre nativi duc o luptă destul de grea. Ei nu vor şti ce să aleagă între plăcerile uşoare oferite de viaţa cotidiană sau satisfacţiile mai mari, dar mai greu de obţinut, pe care le oferă o viaţă mai cumpătată. Cheia reuşitei pentru cei născuţi în această zi este reprezentată de puterea de a îmbina plăcerile trecătoare ale vieţii şi preocuparea pentru aspectele mai importante ale vieţii. Cei care vor reuşi să facă acest lucru vor putea să profite de atractivitatea lor, de modă şi de proprietăţile materiale fără a se lăsa conduşi de acestea. În schimb, cei care nu vor fi capabili să rezolve această problemă vor avea numai neplăceri. Vor deveni din ce în ce mai nemulţumiţi de viaţa lor şi îşi vor pierde treptat interesul pentru manifestările frumuseţii care erau atât de importante pentru ei. Pentru a putea ajunge la un stadiu mai dezvoltat de evoluţie personală, cei născuţi în această zi vor fi nevoiţi să treacă prin momente mai dificile. Pot trece la un moment dat printr-o etapă a vieţii în care să respingă proprietăţile, mediile elegante, poate chiar şi atât de atent îngrijita lor imagine.

Este posibil ca unele dintre persoanele născute pe data de 19 septembrie să cunoască declinul financiar şi\sau lupta pentru existenţa zilnică. Aceste persoane vor da dovadă de o mare hotărâre, depăşind statutul de oameni modeşti şi luptând pentru afirmarea socială. De obicei, în urma acestei lupte, nativii se vor schimba. Într-adevăr, o persoană timidă, retrasă şi tăcută poate deveni în câţiva ani un om plin de succes, agresiv şi încrezător în sine. În orice caz, nativii acestei zile trebuie să fie atenţi la evoluţia. Nu trebuie să-şi uite trecutul şi pe cei care la un moment dat au însemnat totul pentru ei. Păstrarea contactului cu originile este foarte importantă pentru bunăstarea psihică a celor născuţi în această zi.

SFATURI: Fii sincer cu tine însuţi. Nu-ţi uita rădăcinile. Fereşte-te de orice formă de legătură excesivă cu latura materială a vieţii. Caută să atingi obiective spirituale şi încearcă să nu le abandonezi. Încearcă să-ţi cultivi loialitatea şi profunzimea emoţională.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий