30 mai – ziua timpului scurt
Puncte forte: rapid, expansiv, priceput.
Puncte slabe: foarte sensibil, nervos, instabil.
În ceea ce îi privește pe cei născuți în data de 30 a oricărei luni, petrec un timp îndelungat cântărind calitățile și defectele persoanei de lângă ei. După analiză, decid dacă fac pasul următor. Ei se înțeleg bine cu cei născuți în data de 1, 12, 21 sau 30 – Secretul numerelor.
Dorinţa de libertate şi independență funcţionează atât negativ, cât şi pozitiv în cazul nativilor zilei de 30 mai. Le va fi foarte greu să menţină aceeaşi rutină an după an. Deoarece vor tânji după schimbarea bruscă şi extremă, vor avea de înfruntat frustrări majore dacă sunt reprimaţi. Adesea, nativii zilei de 30 mai doresc să fie persoane responsabile, de încredere şi de care poţi depinde. Deşi se vor repeta constant, le va fi foarte dificil să ducă la bun sfârşit anumite sarcini. Cei născuţi astăzi îşi pot aduce cel mai bine contribuţia şi se pot exprima prin munca individuală, iniţiativa individuală şi viziunea personală.
Persoanele născute pe 30 mai atrag adesea mânia persoanelor pe care le dezamăgesc. Nu este drept să fie învinovăţiţi nativii acestei zile pentru tot ceea ce decurge rău sau pentru şiretenie, deoarece schimbarea şi instabilitatea sunt fireşti pentru ei. Femeile născute astăzi pot acţiona într-un mod uimitor de echilibrat în situaţii simultane. De exemplu, ele pot ţine o casă şi în acelaşi timp pot conduce o afacere, pot duce o viaţă secretă şi pot visa la noi proiecte.
Persoanele născute pe 30 mai trebuie să se ferească să-şi ia angajamente pe care nu le pot onora. Datorită bunelor intenţii, ei vor promite luna de pe cer, închipuindu-şi că, dacă apar probleme mai târziu, se vor descurca să le rezolve. Aceasta este o greşeală fatală care îi caracterizează pe nativii mai puţin evoluaţi ai zilei de 30 mai. Acestea se întâmplă în cazul în care nu apelează la factorul lor de realism. Ei trebuie să înveţe că anumite persoane pe care le întâlnesc vor lua ceea ce spun ei foarte în serios şi îi vor bate la cap până într-un final. În acelaşi mod, iresponsabilitatea manifestată în cazul banilor trebuie ţinută în frâu. Ei pot crea mari greutăţi familiilor lor, dacă nu vor fi chibzuiţi din acest punct de vedere. Cei care au predispoziţie spre ruinare ar trebui să-şi limiteze orizonturile. Acţionează cu paşi mărunţi, în timp, construieşte încet şi sigur.
Viteza este punctul forte al nativilor zilei de 30 mai. Adesea, însă, poate degenera într-o varietate frenetică ce le favorizează exprimarea energiei emoţionale. Totuşi, agerimea combinată cu siguranţă, tinereţea şi atitudinea copilărească faţă de viaţă îi face pe mulţi dintre cei născuţi astăzi irezistibil de atrăgători. Deciziile pripite ale persoanelor născute pe 30 mai îi iau prin surprindere de cele mai multe ori pe cei din jurul lor. Desigur, când aceste surprize sunt plăcute ei sunt bineveniţi. În schimb, după o vreme prietenii încep să privească în urmă la ultimele scheme sau eforturi ale celor născuţi pe 30 mai şi nu îi mai întâmpina atât de primitor. Pe de altă parte, ideile celor născuţi astăzi sunt avansate, abordarea lor este convingătoare, ambiţia şi dorinţa lor de finalizare este puternică.
De obicei, persoanele născute pe 30 mai vor ţinti către nivelele superioare şi vor ajunge acolo doar dacă propria lor abilitate de a produce haos nu îi sabotează. Moderaţia, cel mai dificil lucru pentru persoanele dominate de porniri puternice de acaparare, este esenţială pentru a avea succes în cariera lor, în dragoste, cât şi în cadrul familiei. Nativii zilei de 30 mai sunt muncitori foarte exacţi şi lucrează foarte bine cu mâinile. Atunci când fac ceea ce le place, nativii excelează din punct de vedere tehnic. În aceste condiţii, ei vor avea asigurate elementele de bază care le sunt atât de necesare.
SFATURI: Evită să fii distras. Acţionează deliberat şi cu un scop anume. Fereşte-te de schemele nefondate şi de frivolitate.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com