La 10 ianuarie 1475 a avut loc Victoria de la Podul Înalt. În urma unui șir de evenimente: întreruperea plății tributului de către Ștefan cel Mare în 1473 (tribut plătit încă din vremea lui Petru Aron, din 1456), încercările domnului Moldovei de a scoate Țara Românească de sub influența Porții, prin înlăturarea lui Radu cel Frumos de pe tron, dar și din dorința otomanilor de extindere a influenței la Marea Neagră, prin dobândirea Chiliei și a Cetății Albe, sultanul Mehmed al II-lea a ordonat beylerbey-ului Rumeliei, Süleyman Hadâmbul (Eunucul) să întreprindă o campanie de pedepsire în Moldova. Ștefan cel Mare a constituit o coaliție antiotomană din 1472, având de partea sa pe șahul statului turcmen din Asia Centrală, Uzun Hassan, pe regele Ungariei, Matia Corvin și Veneția.
Spre sfârșitul anului 1474, oastea turcească, estimată la 120 000 de militari a pătruns în Moldova. La rândul său, Ștefan dispunea de circa 40 000 de luptători, între care se aflau 5.000 de secui, 1.800 de unguri și 2.000 de poloni. Ștefan cel Mare și-a așteptat adversarul la sud de Vaslui, în valea îngustă a Bârladului, într-un loc numit Podul Înalt. Valea era mlăștinoasă și flancată pe ambele laturi de dealuri împădurite, făcând imposibilă o desfășurare largă a trupelor invadatoare. A întărit tabăra cu șanțuri, iar în pădurile de pe flancuri a plasat artileria. Lupta s-a dat în dimineața de 10 ianuarie 1475, pe ceață. Un detașament cu buciume, trâmbițe și tobe, i-a atras pe otomani într-o mlaștină, apoi artileria a început să tragă. La momentul potrivit, Ștefan a atacat cu cavaleria, în flancul drept al inamicului, stârnind panică și învălmășeală. Valea strâmtă a Bârladului nu a permis otomanilor să se desfășoare, iar atacul pedestrimii, în flancul stâng al otomanilor, a decis soarta bătăliei. O parte însemnată a oștii inamice a fost nimicită (circa 40.000, după unele surse), fiind capturate 100 de steaguri și toată artileria. Resturile au fost urmărite timp de trei zile, lăsând alte victime. Cronicarul polon Jan Długosz arăta: „foarte puțini turci și-au putut găsi mântuirea prin fugă, căci chiar și aceia care au fugit și au ajuns până la Dunăre, au fost uciși acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuți, sau au fost înecați de valuri. Aproape pe toți prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, i-a tras în țeapă. Cadavrele celor uciși le-a ars, iar câteva grămezi cu oasele lor se văd până astăzi și sunt mărturia eternă a unei victorii atât de însemnate […] Toată oastea lui s-a îmbogățit foarte tare din prada luată de la turci: aur, argint, purpură, cai și alte obiecte prețioase”. O cronică ardeleană contemporană menționa: „Ștefan […] s-a împotrivit bărbătește turcilor în mijlocul țării sale, ca un bun părinte al patriei și al neamului său, fiind gata să moară pentru ai săi și având timp de trei zile și trei nopți cele mai grele lupte cu ei; ajutându-l și mila dumnezeiască, a biruit și a dat pe turci cu totul pieirii”.
De la Suceava, Ștefan cel Mare a anunțat victoria principilor creștini: „am mers împotriva dușmanilor Creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare și pe toți i-am trecut prin ascuțișul sabiei noastre”, îndemnând la continuarea luptei, turcii fiind slăbiți în urma dezastrului de la Vaslui. Este considerată cea mai mare înfrângere din istoria islamului în fața unei armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit eroul creștinătății.
La 10 ianuarie 1661, Nicolae Milescu a tradus, din grecește, „Cartea cu multe întrebări”. Nicolae Milescu Spătaru s-a născut în anul 1636. Tatăl său era un aromân refugiat din Peloponez, care a cumpărat mai multe pământuri în Milești, de unde și numele de Milescu. Între anii 1642-1644 a studiat la Școala Domnească Sfinții Trei Ierarhi din Iași. L-a avut profesor pe Gabriel Vlasios, care l-a luat sub aripa sa și i-a convins pe părinții lui Nicolae să-l trimită să învețe la Școala Mare de pe lângă Patriarhia din Constantinopol.
Părinții au fost de acord, astfel, între anii 1645-1653 a studiat în capitala turcească unde i-a avut colegi pe Ștefăniță, feciorul lui Vasile Lupu, Dositei, viitorul patriarh al Ierusalimului, și pe Grigorie Ghica, viitorul domn al Moldovei. În anul 1653 s-a întors în Moldova, unde a devenit grămăticul domnitorului Gheorghe Ștefan. După mazilirea acestuia, în anul 1658 Nicolae Milescu a devenit unul din oamenii de încredere al noului domn, Gheorghe Ghica. Cei doi au ajuns atât de apropiați încât în anul 1659, când Gheorghe Ghica a fost mutat în Muntenia, Nicolae Milescu îl urmează. A fost răsplătit cu rangul de mare boier și spătar. În anul 1660 Gheorghe Ghica este mazilit. Nicolae Milescu se întoarce în Moldova, unde domnea fostul său coleg de școală, Ștefăniță, fiul lui Vasile Lupu. A fost primit cu bucurie și pus printre oamenii de seamă ai Țării. În această perioadă a tradus din greacă „Cartea cu multe întrebări foarte de folos”. În anul următor, domnul Ștefăniță moare, iar Nicolae Milescu merge în Muntenia, unde domnea fostul său coleg, Grigore Ghica. Acesta l-a numit diplomat la Poarta otomană. Cât a stat în Constantinopol Nicolae Milescu Spătaru a tradus integral Sfânta Scriptură, text care a stat la baza traducerii românești a Bibliei de la București, tipărită în anul 1688.
La 10 ianuarie 1839, Gheorghe Asachi publică la Iaşi, în tipografia „Albinei Românești”, lucrarea „Atlas românesc geografic”, format din 8 hărți, primul de acest gen în literatura de specialitate. Gheorghe Asachi s-a născut în martie 1788, la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). A fost un poet, prozator și dramaturg român. Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice în literatura română, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg (Lviv, unde studiase în tinerețe), manuscrisul „Țiganiadei”, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii „Academiei Mihăilene”. A fost o personalitate complexă, îndrumător și animator al vieţii artistice și culturale, organizator al „Şcolilor Naționale” din Moldova, unul din pionierii picturii românești și inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești. Studiază astronomia și matematicile superioare la Viena (1805-1808) cu celebrul astronom Johann Tobie Bürg, precum și pictura, arheologia și epigrafia la Roma (1808-1812), unde citește literatură italiană și scrie sonete. A făcut cercetări în biblioteca Vaticanului unde descoperă manuscrisul lui Dimitrie Cantemir „Istoria imperiului Otoman”, în traducere engleză, din care a luat motivul „Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamțu”. Marile teme ale istoriei naționale l-au preocupat intens, de la simbioza daco-romană, exprimată în scrierea „Dochia și Traian”, în care G. Călinescu recunoștea chiar sorgintea mitului nostru etnogenetic, până la Mihai Viteazul, ca simbol al demnității românești.
La 10 ianuarie 1979, la Chișinău s-a născut Anna Lesko, cântăreață din România. Anna Lesko este și pictoriță, de origine etnică ucraineană din Republica Moldova, stabilită în România. La vârsta de șaptesprezece ani ea a efectuat o vizită în România, unde a hotărât ulterior să se stabilească. A debutat cu piesa „Cu tine eu” la Festivalul de la Mamaia (2000). În 2002 a apărut primul său material discografic de studio, „Flăcări”, care conține și primul șlagăr al solistei, A„rd în flăcări”. La scurt timp a fost lansat un al doilea album, „Inseparabili”, recompensat cu un disc de aur pentru vânzările înregistrate. În paralel cu activitatea de muziciană, a făcut o pasiune pentru pictură, fiind consiliată în această artă de personalități notabile, precum Sabin Bălașa și Mircea Novac.
La 10 ianuarie 1989 s-a stins din viaţă Valentin Gluşko, savant ucrainean în domeniul energeticii, academician. El primul în lume a creat motorul electrotermic pentru rachete şi pentru complexul spaţial „Energhia” – „Buran”. Motoarele construite de Valentin Gluşko au fost folosite la avioanele Iak-3, Su-6, Su-7, la navele spaţiale „Vostok”, „Voshod” şi „Soiuz”, la staţiile spaţiale „Saliut” şi „Mir”, la sondele care au zburat spre Lună şi alte planete şi la rachetele-purtătoare „Proton”. În total, sub conducerea lui Valentin Gluşko până în anul 1988 au fost create circa 50 motoare cu combustibil lichid pentru rachete şi modificările lor. În prezent motoarele lui Valentin Gluşko sunt aplicate la 17 modele de rachete de luptă şi spaţiale.
Alte evenimente istorice din ziua de 10 ianuarie:
49 î.Hr.: Iulius Cezar traversează Rubiconul, ocupă Roma și alungă pe Pompeius.
1493: S-a născut istoricul şi umanistul transilvănean de faimă europeană Nicolaus Olahus.
Nicolaus Olahus a venit pe lume la Sibiu, ca descendent al unei vechi familii voievodale româneşti. Tatăl său, argeşanul Stoian (Ştefan) Olahus, se înrudea cu domnitorii Vlad Ţepeş, Mihnea cel Rău şi Iancu de Hunedoara.
1799: S-a născut Petrache Poenaru, revoluţionar paşoptist, unul dintre organizatorii învăţământului naţional, membru titular (din 1870) al Academiei Române.
1920: Intră în vigoare Tratatul de la Versailles, punând capăt oficial Primului Război Mondial.
1946: Are loc prima Adunare Generală a ONU, la Central Hall Westminster, Londra. Participă toți reprezentanții celor 51 de națiuni, membre cu drepturi depline ale ONU.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com