La 14 martie 1854 s-a născut Alexandru Macedonski, poet, prozator, dramaturg și publicist român. Alexandru Macedonski a intrat în istoria literaturii române ca poet al rondelurilor și primul reprezentant al simbolismului. El a înființat cenaclul și revista literară „Literatorul”. Susținând modernizarea poeziei românești, a fost în continuă polemică cu junimiștii, cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale. Anume aceste polemici i-au afectat serios cariera literară și viața. În același timp, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre care George Bacovia, Tudor Vianu, Tudor Arghezi și Gala Galaction. Marginalizat şi fără nicio perspectivă, Alexandru Macedonski părăseşte ţara şi se stabileşte la Paris. Încearcă să se impună ca poet în Franţa, ţară în care simbolismul prinsese teren şi-şi publică creaţiile în ziarele vremii. A revenit în România la începutul anului 1885 şi a avut parte de aceeaşi ostilitate care-l făcuse să plece. Alexandru Macedonski a murit răpus de boală la 66 de ani. A fost înmormântat în cimitirul Bellu din București. Mulţi ani, din cauza scandalurilor şi a renumelui prost căpătat de pe urma firii şi acţiunilor sale, opera lui Macedonski a fost marginalizată. Abia în 2006, poetul a devenit, post mortem, membru al Academiei Române.
La 14 martie 1884, la Cernăuți s-a născut Alexe Procopovici, lingvist, filolog, memorialist și profesor universitar, membru corespondent (din 1919) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Litere din Cernăuți, avându-l profesor pe Sextil Pușcariu. Din 1906 fost profesor la Gimnaziul Superior de Stat din Cernăuți (ulterior Liceul „Aron Pumnul”/Liceul „Mihai Eminescu”). A participat activ la toate acțiunile românilor bucovineni din toamna anului 1918, premergătoare Marii Uniri. În 1919 a devenit agregat la catedra de Limba și literatura română a Universității din Cernăuți. În același an și-a susținut doctoratul, la propunerea mentorului său fiind ales membru al Academiei Române. Socotindu-l, în recomandarea sa, drept „cel mai de seamă filolog pe care îl are Bucovina”, Sextil Pușcariu dorea ca, prin alegerea lui Procopovici, în forul academic să-și găsească reprezentarea toate provinciile românești. Colaborarea dintre Pușcariu și Procopovici s-a materializat prin publicarea lucrării Cazania a II-a a lui Coresi (din 1581). S-a afirmat prin preocupările sale constante privind interpretarea foneticii istorice a limbii române pentru explicarea unor probleme filologice ale literaturii române vechi. A contribuit la extinderea și consolidarea studiilor de filologie română la Universitatea din Cernăuți și la pregătirea unei elite filologice românești. A devenit profesor titular la Universitatea din Cluj în 1938, succedându-i apoi lui Sextil Pușcariu la catedra de Limba română și dialectele ei, precum și la conducerea Muzeului Limbii Române. A scris studii de fonetică-fonologie, lingvistică generală, gramatică și filologie în Revista filologică (pe care a fondat-o la Cernăuți), Făt-Frumos, Dacoromania etc. A mai publicat o ediție a Cronicii lui Ion Neculce. În 1945 a fost internat câteva luni de comuniști în Lagărul de la Târgu Jiu, unde s-a îmbolnăvit. A decedat la 22 iunie 1946, la Cluj.
La 14/27 martie 1894, în Mahala–Dubăsari, s-a născut Nichita Smochină, jurist, filosof al dreptului, publicist, istoric, etnograf, folclorist, antropolog, sociolog, slavist, profesor, membru de onoare (din 1942) al Academiei Române. S-a născut într-o familie de țărani înstăriți, descendenți ai răzeșilor români, la hotarele Moldovei istorice. A absolvit liceul rus din Dubăsari cu medalie de aur, în 1910. În 1912 s-a însurat cu Agafia Ciobanu. În primul război mondial a fost mobilizat în armata țaristă și din 1915 a luptat pe frontul de est, împotriva germanilor, ca telegrafist, fiind decorat cu Medalia Sfântul Gheorghe gr.IV „pentru vitejie” (1915). A luptat apoi pe frontul din Persia și Turcia, a fost decorat cu mai multe ordine, fiind înnobilat de către țarul Nicolae al II-lea. În nou constituita Republica Populară Ucraineană a apărat interesele românilor. În decembrie 1917, împreună cu Gheorghe Mare, a organizat Congresul moldovenilor transnistreni de la Tiraspol, unde au fluturat tricolorul românesc. După ocuparea Transnistriei de către Armata Roșie a fost declarat „persona non grata” și condamnat la moarte. A reușit să treacă în România, peste Nistrul înghețat, împreună cu soția. Din inițiativa sa, la 21 ianuarie 1921 s-a constituit Comitetul de Ajutorare a românilor de peste Nistru și, împreună cu ministrul pentru Basarabia, Pan Halippa, a obținut fonduri de ajutorare, spații de cazare și locuri de muncă pentru refugiații din Transnistria. În 1925 a obținut licența în Filosofie și licența în Drept. În 1926, după aproape 7 ani, a reușit să-și recupereze cei doi copii din Transnistria. A obținut o bursă pentru doctorat la Universitatea Sorbona Paris (1930–1934), unde a fost profesor de Limba română la Ecole pour la Propagation des Langues Etrangeres en France, Sociétés Savantes a Universității Sorbona și membru al Școlii Române de la Fontenay-aux-Roses. În perioada pregătirii tezei de doctorat, pe lângă publicarea unor lucrări științifice, a desfășurat o intensă activitate de prezentare a situației popoarelor subjugate din URSS. A ținut conferințe, a publicat articole despre masacrele sovietice împotriva românilor transnistreni, s-a întâlnit cu o serie de lideri ai emigrației din Ucraina, Rusia, Georgia, Azerbaidjan, a participat la lucrările Ligii Națiunilor de la Geneva, etc. După 23 august 1944 a fost declarat dușman al Sovietelor. Colegii din Academie l-au salvat, angajându-l cu nume fals administrator al moșiei de la Titulești. După confiscarea averii Academiei s-a refugiat în satele de munte din vestul țării. Trădat, a fost anchetat și reținut în numeroase rânduri. A decedat la 14 decembrie 1980, la București.
La 14 martie 1911, în suburbia Horecea-Mănăstirii a orașului Cernăuți, s-a născut George Drumur (George Pavelescu), scriitor, publicist, muzicolog și traducător. A fost licențiat al Institutului Regal de Științe Administrative al României, Școala superioară de documentare și de științe administrative, al Conservatorului de muzică și artă dramatică din Cernăuți și absolvent al Facultății de matematică-fizică din Timișoara. A fost secretar de redacție al revistei „Iconar”, prim-redactor al revistei „Bucovina literară”, redactor șef al publicației „Deșteptarea”, director al editurii „Bucovina literară”, președintele Cercului „Bucovina literară”, toate din Cernăuți. A fost funcționar la Mitropolia Bucovinei și la Fundațiile culturale române, director al Căminului cultural „Egumenul Artemon” din Horecea-Mănăstirii, profesor la diverse școli din Cernăuți, Brezoi, Vâlcea, secretar casier la Conservatorul de Muzică din Timișoara, șef de serviciu, apoi prim secretar la Institutul de Artă din Timișoara, secretar literar-muzical la Opera de Stat din Timișoara. A debutat în 1931 cu două poezii în revista „Junimea literară” din Cernăuți, urmate de volumele „Solstiții”, „Suflete în azur”, „Vatra cu stele”, „Însemnele anilor”, „Neodihna cuvintelor”. A decedat la 7 iunie 1992, Timișoara.
La 14 martie 1942, în localitatea Vladimirești, Sângerei, s-a născut Mihai Dolgan, compozitor și interpret de muzică ușoară din Republica Moldova. În 1949 a fost deportat cu părinții în Siberia, unde a fost încarcerat în GULAG. Revenit în țară, a lucrat ca acordeonist la Casa de cultură din Sângerei. A fost fondatorul formației legendare „Noroc” (1967). A lucrat la diverse filarmonici din Rusia. Din 1974 a fost conducătorul formației „Contemporanul”, unde s-au lansat majoritatea talentelor – interpreți vocali și instrumentali din Moldova. S-a stins din viață la 16 martie 2008, la Chișinău.
Evenimente istorice din ziua de 14 martie:
1837: Apare la Iaşi „Alăuta Românească”, prima revistă literară din Moldova, sub redacția lui Gheorghe Asachi. „Alăuta Românească” a fost prima revistă literară din Moldova, supliment al gazetei „Albina Românească”.
1879: S-a născut fizicianul Albert Einstein, laureat al Premiului Nobel.
1881: Regatul României. Adunarea Deputaților și Senatul de la București au votat modificarea Constituției din 1866, prin care au proclamat solemn România Regat.
1886: A decedat Boleslav Hâjdău, scriitor basarabean, fratele lui Alexandru Hâjdău.
1929: S-a născut în Vadul Rașcov, județul interbelic Soroca din Basarabia, vestitul actor român Iurie Darie-Maximciuc.
1931: S-a născut la Cernăuți Aurel Giurumia, actor de teatru și film din România.
1945: Se înfiinţează Institutul de învăţători din Bălţi, reorganizat în 1953 în Institut Pedagogic; din 1960 i se conferă numele Alecu Russo. Astăzi — Universitatea Pedagogică Alecu Russo din Bălţi.
1999: A încetat din viață George Richard Ursul, istoric canadian de origine românească; fiu al unei familii de preoți români ortodocși din Bucovina, care a emigrat în SUA la începutul secolului; vice-consul onorific al României în SUA.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com