La 15 septembrie 1521 domnitorul Țării Românești Neagoe Basarab, ctitor al Bisericii episcopale de la Curtea de Argeș, moare și este urmat de fiul său, Teodosie. Neagoe Basarab (1459-1521) a fost domnul Țării Românești între 1512 și 1521. Soția sa a fost doamna Despina, din familia sârbă Brancovici. Neagoe Basarab a făcut donaţii generoase mănăstirilor ortodoxe (în Ţara Românească şi în toate ţările din Balcani), iar în timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeş, în jurul căreia s-a născut legenda Meşterului Manole. Este ctitorul complexului monahal şi al bisericii monument din Curtea de Argeş (1517). Pe lângă multe alte ctitorii a reedificat biserica de la Argeş care era căzută în ruină „ca sa nu fie spre batjocură limbilor străine”. Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrisă în slavonă, dar tradusă de cineva în română.
În ziua de 15 septembrie a anului 1642 a început Sinodul de la Iași. A fost o întâlnire bisericească ortodoxă ce a avut loc în orașul Iași din Principatul Moldovei, în perioada 15 septembrie – 27 octombrie 1642, convocată de patriarhul ecumenic Partenie I al Constantinopolului, cu sprijinul domnului moldovean Vasile Lupu. Scopul sinodului a fost cel de a contracara anumite erori doctrinare catolice și protestante care pătrunseseră în teologia ortodoxă și de a elabora o declarație ortodoxă cuprinzătoare cu privire la adevărul de credință. Cuprinzând atât reprezentanți ai bisericilor ortodoxe grecești, cât și slave, el a condamnat învățăturile calviniste ale lui Chiril Lukaris și a ratificat catehismul lui Petru Movilă – „Declarația de credință”, cunoscută și sub numele de „Mărturisirea Ortodoxă”, o descriere a învățăturilor creștin-ortodoxe într-un format de tip întrebare-răspuns. „Declarația de credință” a devenit fundamentală pentru stabilirea atitudinii lumii ortodoxe față de învățăturile Reformei. Principala contribuție a sinodului a fost restaurarea unității în Biserica Ortodoxă prin promulgarea unei declarații de autoritate convenite de toate bisericile majore.
La 15 septembrie 1864 Ion Creangă a devenit institutor. Când postul de diacon de la mănăstirea Bărboi al lui Ion Creangă s-a desființat, viitorul scriitor și-a exprimat dorința de a lucra în învățământ, iar Titu Maiorescu i-a promis angajarea. A aplicat pentru postul de institutor la Școala de la Trei Ierarhi. Fiind singurul candidat a fost numit institutor „provizoriu fără concurs”, funcționând efectiv din 15 septembrie 1864. La 2 octombrie, Comitetul de inspecțiune școlară a recomandat ministerului, la clasa I de la Școala Primară de Băieți de la Trei Ierarhi pe „d-l Creangă Ion, carele a făcut 4 clase gimanziale și a absolvit cu succes cursul pedagogic din Institutul Vasile Lupu”. Prin decretul nr. 1501 semnat de Alexandru Ioan Cuza a fost numit „provizoriu institutore la clasa I, secțiunea II-a de la școala primară din Trei Ierarhi”. La 13 noiembrie 1864, Creangă a semnat de primire a ordinului de numire în învățământ al Ministerului Justiției, Cultelor și Instrucțiunii Publice, încasând un salariu de 185 de lei și 18 bani din care i se opreau 10% pentru Casa pensiilor. La catedră, Ion Creangă a dovedit calități remarcabile: s-a preocupat să dezvolte spiritul de observație al copiilor și să lege conținutul lecțiilor de viață, de preocupările școlarilor, alcătuind primul abecedar și alte manuale școlare.
La 15 septembrie 1911 s-a născut actorul şi poetul român Emil Botta. Emil Botta (1911-1977) urmează Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. Aparent anacronic, el își juca mai cu seamă glasul. Era făcut parcă mai degrabă pentru tragediile antice, decât pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoricească imprimată acea damnațiune caracteristică artiștilor luciferici, blestemați, înrăiți întru geniu, cu spirit necontrolabil la prima investigație. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței. În 1937 îi apare la „Fundațiile regale pentru literatură și artă” întâiul volum, premiat, intitulat: „Întunecatul april”. Timbrul original al acestei poezii încântă critica. Urmează, apoi, volumul „Pe-o gură de rai” (1943), „Ciclul Vineri” (1971) și „Un dor fără spațiu” (1976). În 1938 sunt editate prozele din „Trântorul”. Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Botta a lucrat în singurătate desăvârșită, ca un uvrier cvasi-anonim, la o construcție poetică de primă mărime.
La 15 septembrie 2015 a încetat din viață Mihai Volontir, actor și om politic din Republica Moldova, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. Marele actor Mihai Volontir s-a născut la 9 martie 1934, în satul Glinjeni, raionul Rezina. De la vârsta de 18 ani a început să predea ca învățător la școala rurală din satul Păpăuți, Rezina. A făcut studii la Școala pedagogică din Orhei în 1952-1955, după absolvirea cărora a fost numit în funcția de director al căminului cultural din satul Lipceni, raionul Rezina. Începând din anul 1957 este actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, unde debutează în spectacolul „Chirița din Iași” în rolul Surugiului, devenind în scurt timp principalul interpret al unor personaje de prim-plan. A debutat ca actor de film la studioul cinematografic „Moldova-Film” în anul 1967 în filmul lui Gheorghe Vodă și Vlad Ioviță „Se caută un paznic”, interpretând rolul lui Ivan Turbincă. A obținut Premiul Național al RSSM în anul 1971. Rolurile sale cele mai cunoscute sunt Ivan Turbincă din filmul său de debut și Dimitrie Cantemir din filmul omonim. Fiind remarcat pentru interpretarea sa, a fost invitat să joace în filme montate la studiouri din Rusia. Rolul țiganului Budulai din serialul TV „Țiganii” i-a adus celebritate, transformându-l într-o figură marcantă a filmului moldovenesc din anii ’70-’80. Succesul acestui serial a dus la realizarea unei continuări în anul 1984, intitulată „Întoarcerea lui Budulai”. I s-a decernat Premiul de Stat al Uniunii Sovietice în 1980, Premiul Frații Vasiliev în 1980 și titlul de Artist al poporului în 1984. În 1996 a fost distins cu Medalia „Meritul Civic”. La începutul anilor 2000, autoritățile locale i-au conferit lui Mihai Volontir titlul de cetățean de onoare al municipiului Bălți. De asemenea, el a fost decorat cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova. Tot în anul 2000, Mihai Volontir a fost desemnat de către Academia de Științe a Moldovei cel mai bun actor al secolului XX din cinematografia moldovenească. La 30 aprilie 2009, cu ocazia jubileului de 75 de ani lui Mihai Volontir i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al AȘM, pentru succesele obținute în vederea dezvoltării artei teatrale și cinematografice.
Mihai Volontir, în componența trupei Teatrului din Bălți, a întreprins turnee în regiunea Cernăuți, în localitățile cu populație românească.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com