Liceul nr.6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți dispune de o cantină model. Ea a fost reconstruită grație ajutorului din partea României
La 14 ianuarie a fost deschisă oficial cantina de la Liceul nr. 6 „Alexandru cel Bun” cu limba română de predare. Deoarece această instituție de învățământ urmează să devină din 2027 liceu academic, ea, conform cerințelor, trebuie să dispună și de o cantină modernă pentru elevi. Lucrările de reconstrucție prevedeau un volum mare de muncă și, evident, de cheltuieli, s-a contat pe ajutorul din partea României. Autoritățile române au investit în acest scop 550 mii de lei. În baza proiectului realizat în 2025 de către și susținut de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a fost alocată suma de 250 mii de lei, iar cealaltă sumă de 300 mii de lei a fost asigurată de Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid. Proiectul privind reconstrucția ospătăriei a fost depus la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni de către Societatea cernăuțeană „Junimea” (Vitalie Zâgrea și Vitalie Balta). Lucrările au fost coordonate nemijlocit de Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu.
La recepția lucrărilor au participat Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, și adjunctul șefului Administrației Militare Regionale Cernăuți, Roman Greba, precum și reprezentanți ai Consiliului Orășenesc Cernăuți, ai unor instituții de învățământ-partenere din România și Moldova, invitați de a participa la un seminar internațional pe problemele educației, găzduit de Liceul nr.6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți.
„Libertatea Cuvântului” va reveni cu un material mai amplu pe tema dată.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
