La 12 aprilie 1457 a avut loc Bătălia de lângă satul Doljeşti, în care Ştefan cel Mare a înfrânt și alungat din scaunul țării Moldovei pe Petru Aron. Ştefan cel Mare şi Sfânt (n. 1433, Borzeşti — d. 2 iulie 1504, Suceava) este fiul cel mic al lui Bogdan al II-lea (fost domn al Moldovei în anii 1449-1551) şi al Oltei (Maria, nume luat la călugărire, înaintea morţii), nepotul lui Alexandru cel Bun.
Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii Moldovei, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri contemporani, iar graţie tradiţiei populare şi cronicilor a fost transformat într-un erou legendar. Papa Sixtus al IV-lea l-a numit „Athleta Christi” (atletul lui Hristos), iar poporul l-a cântat în balade: „Ştefan-Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare”.
În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova deja se întindea peste toate ţinuturile de la Munţii Carpaţi răsăriteni până la râul Nistru. Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost lupta pentru independenţă. În acest context efortul de centralizare a statului şi treptata sa afirmare pe plan internaţional au fost legate indisolubil. Printre măsurile primordiale Ştefan-Vodă şi-a propus întărirea capacităţilor de apărare a ţării. La chemarea domnului la oaste vin toţi bărbaţii apţi de luptă, în special ţăranii – circa 30 mii de persoane. Se formează astfel „oastea mare”, cu un efectiv între 40-60 mii de oşteni: călăreţi şi pedeştri. Oastea mare a lui Ştefan era o „oaste de ţară”, la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari).
Un alt factor important al puterii militare a Moldovei lui Ştefan a fost sistemul de fortificaţii. Cetăţile existente au fost întărite, dotate în acea vreme pentru prima dată cu tunuri, altele au fost construite din nou. Ţara Moldovei era apărată de Cetatea Soroca, Cetatea Tighina şi Cetatea Albă la râul Nistru, Cetatea Hotinului şi Cetatea Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe râul Siret Cetatea Romanului.
Epoca lui Ştefan cel Mare a însemnat realizări remarcabile şi în domeniul vieţii economice — ţara era stabilă şi bogată. Domnul stimula comerţul prin sistemul de privilegii, pe care le acorda negustorilor străini (italieni, polonezi şi armeni) şi locali, prin construcţia şi securitatea drumurilor, hanurilor etc. Direcţia prioritară a comerţului internaţional prin Moldova o constituia axa Marea Neagră — Liov (Lemberg – Lvivul de astăzi), negustorii aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase, iar din Apus – postavuri şi arme. Vămile aduceau mulți bani în visteria domnească şi asigurau mijloacele materiale necesare pentru lupte, construcţii şi alte nevoi ale statului.
O însemnătate deosebită în activitatea politică a lui Ştefan cel Mare au avut-o legăturile dinastice. Cele trei căsătorii oficiale ale domnului au realizat parţial acest program. Prima oară domnul se căsătoreşte la 5 iunie 1463 cu Eudochia din Kiev, sora cneazului Simion Olelkovici. Prin filiera kieveană se preconiza alăturarea de grupările şi forţele care promovau o politică fermă împotriva Poloniei, precum şi o apropiere politică de Moscova şi dinastia lituaniană. De asemenea, se preconiza transformarea Moldovei într-o ţară de contact a lumii ortodoxe din Balcani cu Europa.
Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei a zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă – o biserică. După o domnie îndelungată de 47 de ani — neobişnuită pentru acele vremuri — marele domnitor închise ochii la 2 iulie 1504.
În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale.
În regiunea noastră, în trei localități au fost înălțate busturile lui Ștefan cel Mare, iar câteva noi biserici au hramul Sfântul Ștefan cel Mare.
În ziua de 12 aprilie 1895 a decedat Silvestru Morariu Andrievici, cleric ortodox român, arhiepiscop al Cernăuților și mitropolit al Bucovinei și Dalmației (1880-1895). Samuil Morariu s-a născut în 1818, în Mitocul Dragomirnei lângă Suceava, fiind fiul preotului de acolo George Andrievici și al soției sale Zamfira. La botez primi numele Samuil. Numele adevărat al familiei era Morariu, pe care-l poartă până în ziua de azi toate rudele răposatului. Iar numele Andrievici e o reminiscență din epoca tristă de slavizare, patronată de factorii lumești și bisericești. Primele cunoștințe de carte le-a primit în casa părintească, după aceea în școala primară din Suceava, iar studiile liceale le-a terminat la Liceul de stat din Cernăuţi. După liceu și studii ulterioare ale teologiei ortodoxe grecești din Cernăuţi, a primit numirea ca preot în Ceahor (1843-1862). Aici i se oferi tânărului preot un teren larg de activitate. Cu zel apostolic se dedică el misiunii sale, pătruns de intențiile cele mai curate pentru binele bisericii și al poporului încredințat păstoriei sale. Din 1862-1877 a fost consistoriu consistoriului arhiepiscopal și profesor de muzică la seminarul diecezan și școala pentru cântăreți bisericești din Cernăuţi. În perioada 1877-1880 a devenit mitropolit vicar, 1879 administrator al Bucovinei.
De la 1870 la 1880 a fost deputat ales în Camera Reprezentanților a Reichsratului austriac.
În data de 12 martie 1880 a fost numit prin decretul împăratului Franz Joseph arhiepiscop de Cernăuţi și mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei. Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici împreună cu întreaga Biserică ortodoxă din Bucovina a reușit să mențină nealterat patrimoniul spiritual sub stăpânirea habsburgică pe perioada întregului secol XIX, fiind caracterizat ca un secol al rezistenței. Lupta pentru identitatea națională și culturală românească, a devenit mai vizibilă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Un dintre principalele căi spre afirmarea culturală și națională a fost înființarea și redactarea revistei „Candela jurnalu bisericescu” la inițiativa mitropolitului Silvestru Morariu, deoarece a fost prima publicație finanțată din resursele Fondului bisericesc și putea fi accesibilă tuturor preoților din eparhia Bucovinei. Ea a apărut într-un moment favorabil pentru că mitropolitul a avut deja câteva încercări de a contribui la înființarea unor lucrări de presă, încă din tinerețe redactase „Calendariu poporului bucovinean”, editase „Amicul poporului” (12 iunie 1878-martie 1896), după ce, în 1864, împreună cu Veniamin Iliuț, întocmise proiectul de apariție a ziarului „Steaua Bucovinei”, nerealizat însă”.
La 12 aprilie 1918 George Enescu a susținut un concert în orașul Bălți. Concertul lui George Enescu a avut loc la Casa Culturii Modern, artistul donând tot profitul în scopuri culturale. Atunci s-a înființat în Bălți Societatea Culturală „George Enescu”.
La 12 aprilie 1932, în satul Vadul lui Isac la sudul Republicii Moldova, s-a născut Liubomir Iorga. Din 1949 activează în calitate de dansator în Ansamblul de dansuri populare „Joc”. Timp de 25 de ani merge în turnee artistice în diferite oraşe ale fostei URSS şi în multe ţări străine. În 1957, la concursul la ediţia a 6-ea a Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor la Moscova a fost premiat cu medalia de aur pentru rolul interpretat în tabloul coregrafic comic „În drum spre Chișinău”. Din 1964 lucrează în atelierul de muzică la Combinatul de producţie pe lângă Ministerul Culturii din RSS Moldovenească, unde face o pasiune pentru istoria instrumentelor muzicale populare. El confecţionează fluiere, cimpoaie, ocarine tradiţionale, în plus, a „reanimat” instrumente aproape uitate: drâmbe, tilinci, cavaluri. A creat un instrument absolut nou, pe care l-a denumit iorgofon. Mai multe dintre instrumentele sale sunt păstrate în muzee, în diferite oraşe. În 1971 s-a filmat în filmul „Lăutarii”. Liubomir Iorga este Maestru Emerit în Artă şi Cavaler al Ordinului Republicii. Meşterul popular, instrumentistul, dansatorul, actorul şi muzicianul, Liubomir Iorga, s-a stins din viaţă pe data de 7 noiembrie 2014.
La 12 aprilie 1939, la Chișinău s-a născut Alexei Rudeanu, prozator. A urmat Institutul Pedagogic din Suceava (1968–1969) și a fost redactor la diverse ziare din Botoșani și Suceava. A debutat în suplimentul literar al ziarului sucevean „Zori noi” (1957), continuând să publice reportaje, schițe și povestiri în presa locală. Între 1977–1986 s-a retras la munte, pentru a se dedica scrisului. A semnat și cu pseudonimul Alexander Mertz. În 1992 a fondat Liga Legendelor Lumii – Gnomes’ Land, pentru promovarea copiilor români talentați, iar în 2000 a înființat „Cetatea literară” – revista scriitorilor români de pretutindeni, care apare doar pe Internet. Debutul editorial s-a produs în 1969 cu volumul de povestiri „Exilul pisicilor”, urmat de „Ultimul monac”. Alte scrieri: Focul rece, Pietrele acestei case, un ciclu care se încadrează în categoria „cronicilor de familie”, care cuprinde și Mansarda colibei, Fratele norocos, Rușinea familiei. În 2007 a publicat ultimul său volum, romanul Maraton spre fericire. S-a stins din viață la 2 ianuarie 2013, la București.
Evenimente istorice din ziua de 12 aprilie:
1633: Inchiziția a început, la Roma, interogatoriul lui Galileo Galilei cu privire la conceptul său despre viziunea heliocentrică asupra lumii, bazat pe propriile cercetări, care contraziceau viziunea religioasă despre „facerea lumii”.
1877: Declanșarea războiului ruso-româno–turc. Împăratul Alexandru II-lea aflat la Chișinău, a semnat, la 12/24 aprilie 1877, Înaltul Manifest de declarare a războiului împotriva Turciei.
1933: Se naște soprana de operă spaniolă Montserrat Caballé. A fost o voce unică în felul ei, abordând cele mai dificile roluri de soprană, începând cu cele grave și dramatice, precum Andrea Chénier de Giordano și terminând cu cele lirice-coloratură, precum Traviata de Verdi. A cântat pe mai toate marile scene de operă ale lumii.
1944: În cadrul tratativelor de la Stockholm, dintre F. Nanu, ambasadorul României, și Aleksandra Kollontai, ambasadoarea URSS, sovieticii au propus încheierea unui armistițiu, cu următoarele condiții: întoarcerea armelor contra Germaniei, restabilirea frontierei din 1940 de după ocuparea Basarabiei și a Bucovinei de nord, dintre România și URSS, plata unor reparații și despăgubiri de război.
1961: Iuri Gagarin a devenit primul om care a zburat în spațiul cosmic, la bordul navei «Vostok 1″, efectuând o orbită a Pământului în 108 minute.
2000: În cursul unei ceremonii impresionante, Papa Ioan Paul al II-lea – primul papă provenit dintr-o țară est-europeană – a făcut o mea culpa istorică pentru toate greșelile Bisericii Catolice din trecut.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com