La 18 mai 1388 s-a încheiat zidirea bisericii mari a Mănăstirii Cozia, complex monahal medieval, situat în orașul Călimănești, pe malul râului Olt. Ea a fost ctitorită de slăvitul domn al Țării Românești, Mircea cel Bătrân (1386-1394, 1397-1418). Legenda spune că înainte de a fi construită mănăstirea, voievodul Mircea cel Bătrân avu o „arătare Dumnezeiască”. S-a întâmplat aceasta în războiul pornit de Mircea împotriva ungurilor (sau împotriva otomanilor). Domnitorul cu oastea sa a făcut popas într-un loc de pe Valea Oltului, denumit „Bivolarilor”. Dormind în cortul domnesc, voievodul a avut un vis în care i s-ar fi ivit o „arătare Dumnezeiască”, iar a doua zi, dis-de-dimineaţă, voievodul a hotărât ridicarea, pe acel loc, a unei mănăstiri. Construcția ei s-a desfășurat între anii 1387 – 1388. Un sprijin important în zidirea acestui sfânt lăcaş a avut-o Nicodim, duhovnic al domnitorului şi stareţ al Mănăstirilor Vodiţa şi Tismana. Pe o inscripţie aflată la Cozia scrie: „Această sfântă biserică, unde se prăznuieşte hramul Prea Sfintei şi Începătoarei de viaţă troiţe, este zidită în temelie de blagocestivul răposatul Domn Io Mircea Voevod cel Bătrân”. La 18 mai 1388 a avut loc slujba de sfinţire a mănăstirii, ţinută chiar de Nicodim, iar ca stareţ a fost desemnat ieromonahul Gavriil, unul dintre ucenicii sfântului de la Tismana. Mănăstirea Cozia a constituit de-a lungul timpului un puternic focar de cultură românească. Prin hrisoavele domnești se atestă că aici funcționa o școală mănăstirească încă din 1415. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Filos, logofăt al marelui voievod Mircea cel Bătrân, a compus versuri și imnuri religioase, el fiind considerat primul poet român. Mănăstirea Cozia, în ansamblul ei, este inclusă în Lista monumentelor istorice din România. Aici își dorm somnul de veci ctitorul ei, Mircea cel Bătrân, precum și membrii familiei slăvitului domnitor Mihai Viteazu.
La 18 mai 1822 s-a născut la Mamorniţa, sat de lângă Cernăuţi, Gheorghe Sion, poet, dramaturg, traducător şi memorialist, membru titular, din 1868, al Academiei Române. Gheorghe Sion (1822-1892) se trage dintr-o familie boierească din Hârșova, județul Vaslui. În 1848 a luat parte la mișcarea revoluționară din Moldova. În 1860 a scos „Revista Carpaților”. A scris versuri și piese de teatru fără o valoare deosebită. Proza memorialistică („Suvenire contimporane”), remarcabilă prin culoarea și fluența evocării, cuprinde portrete memorabile și pitorești, descrieri de atmosferă, realizând în cuprinsul povestirii valoroase nuvele autonome. A tradus din clasicii și romanticii francezi. Au rămas în conștiința populară versuri scrise de Sion, precum „Mult e dulce și frumoasă / limba ce-o vorbim” sau „Astăzi anul se-nnoiește / Plugușorul se pornește” , cuprinse in volumul intitulat „Din poesiile lui George Sion”, scos de sub tipar în 1857.
La 18 mai 1897 a fost publicat la Londra romanul „Dracula”, al autorului irlandez Bram Stocker. Abraham „Bram” Stoker (1847-1912) a fost un scriitor irlandez, cunoscut în primul rând prin romanul „Dracula”. Personajul principal al romanului, contele Dracula (Graf Dracula), a devenit unul dintre cei mai renumite personaje vampir din literatura universala. Tot Bram Stoker a avut ideea să asocieze legenda domnitorului muntean cu liliacul hematofag (Desmodus rotundus) numit și „vampir”. Romanul a fost de mai multe ori transpus pe ecran, iar rolul Contelui a fost jucat de actori ca: Max Schreck, Christopher Lee, Bela Lugosi, Klaus Kinski ȘI Gary Oldman.
La 20 mai 1918, la Chișinău s-a născut George Meniuc, poet, prozator, eseist, publicist și traducător din Republica Moldova. A început să compună versuri de la 14 ani (1932), iar în 1934 a publicat prima poezie, La țară, în revista Mihai Eminescu. A absolvit Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București în 1940, având profesori pe Tudor Vianu, Petre P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Mircea Florian etc. A debutat editorial cu placheta de versuri Interior cosmic (1939), urmată de volumul de eseuri Imaginea în artă (1940). După absolvirea facultății, s-a reîntors la Chișinău. Regimul sovietic l-a constrâns la oportunism – a activat modest în publicistică și a scris poezie de inspirație folclorică și basme în versuri pentru copii, abandonând modernismul „inacceptabil”. A fost membru al PCUS din 1953. A fost redactor-șef al revistei Nistru. Abia în 1969 i-a fost reconsiderată poezia din anii 1937–1940, fiind republicată în volumul Vremea Lerului. În 1972 i-a fost decernat Premiul de Stat al RSSM pentru literatură, iar în 1982 a obținut titlul de Scriitor al poporului din Moldova. A scris volume de poezii: Cântecul zorilor, Strofe lirice, Florile dalbe, Toamna lui Orfeu; nuvele: Delfinul, Umbre, Nostimă și cu picățele, Caloian, Micul Icar, Vagonul, Accidentul etc.; eseuri: Imaginea în artă, Iarba fiarelor, Cadran solar. A decedat la 8 februarie 1987.
La 18 mai 1950, în orașul Leova, Republica Moldova, s-a născut Petre Teodorovici, compozitor și interpret de muzică ușoară. Este fratele mai mare al regretatului compozitor Ion Aldea-Teodorovici, împreună cu care au semnat câteva piese. A absolvit Școala medie de muzică de la baștină, unde a învățat vioara (1968), apoi a studiat la secția Teoria muzicii la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga» din Chișinău. Concomitent, a studiat și, facultativ, compoziția cu Eugen Doda. A continuat studiile la Facultatea de dirijat coral la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu» din Chișinău (1968-1973). Petre Teodorovici și-a început activitatea în calitate de educator-metodist la Leova (1971-1972). Apoi a fost profesor la Institutul Pedagogic „Alecu Russo» din Bălţi (1972-1973) şi regizor la Centrul Tineretului „Iuri Gagarin» din Chişinău (1974-1975).
A activat ca director artistic la mai multe ansambluri: „Bucuria», Filarmonica Națională din Chișinău (1975-1982); „Ceremuş» (cu Aurica şi Lidia Rotaru), Filarmonica din Cernăuţi (1983-1984); „Ecou», Centrul Tineretului din Chișinău (1984-1989); „Teo-Dor». Popularitatea i-a adus-o cântecul „Melancolie». A scris melodii pe versurile poeților Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Anatol Ciocanu, Simion Ghimpu, Ion Hadârcă ş.a. Din colaborarea cu scriitorii a semnat o serie de cântece, care au devenit şlagăre: „Santa Maria Maggiore», „Scrisul nostru», „De ce?», „Veniţi acasă», „Ultima oră» ş.a. Piesele sale au fost şi mai sunt interpretate de Sofia Rotaru, Ion Suruceanu, Nina Crulicovschi, Gheorghe Țopa şi alţi cântăreți. Cântecele compuse de Petre Teodorovici s-au bucurat de popularitate pe marile scene la festivaluri muzicale din Rusia, România, Slovacia, Finlanda, Cuba, Argentina, Italia. A scris şi muzică de filme şi pentru spectacole. Pentru melodia „Maria» a luat Marele Premiu la Festivalul de la Mamaia, România. A fost distins cu titlul onorific „Maestru al Artei» (1989) şi ordinul „Gloria Muncii» (1996). Compozitorul Petre Teodorovici s-a stins din viaţă la 5 iulie 1997 la Chişinău. El a fost înmormântat la Cimitirul Central de pe strada Armenească din capitală.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com