La 19 noiembrie 1882, în Binținți/ Hunedoara, s-a născut Aurel Vlaicu, inginer, inventator și pionier al aviației române și mondiale. A făcut studii inginerești la Technische Hochschule München, în Germania, obținându-și diploma de inginer în 1907. A lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim. În 1908 s-a întors la Binținți unde a construit un planor cu care a efectuat un număr de zboruri în 1909. În toamna anului 1909 s-a mutat în București și a început construcția primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul a zburat fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviației mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 a construit un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câștigat cinci premii memorabile (un premiu I și patru premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit între 23–30 iunie 1912, 40 piloți din șapte țări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi, printre care și Roland Garros, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan și românul Vlaicu. În cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie Presse, se găseau următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu: „Minunate și curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care șade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) mașina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplatea pe român cu ovații furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit”. S-a stins din viață la 31 august/13 septembrie 1913, la Bănești, Prahova.
La 19 noiembrie 1897 a decedat Ion Suruceanu, arheolog moldovean, care a fondat la Chișinău primul muzeu arheologic din Basarabia — Muzeul Pontului Scitic. Ion Suruceanu s-a născut la 13 decembrie 1851 la Chişinău. Tatăl său, Casian Suruceanu (născut în 1826), a fost porucic şi se trăgea dintr-o vită de nobili moldoveni. Mama sa – Maria Constantin Limotescu (1830-1919) era din Ţara Românească. Rămânând din copilărie fără tată, a fost educat de tatăl vitreg, stabs-căpitanul P.M.Şumski, căruia i-a dedicat lucrarea sa principală. În anii 1861-1868 Ion Suruceanu a învăţat la Gimnaziul regional din Chişinău, apoi la Odesa la gimnaziile private Starodubțev şi Stăvilă. S-a înscris la Institutul de istorie şi filologie din Nejin. Din cauza îmbolnăvirii a părăsit institutul şi a început să lucreze la Chişinău în calitate de funcţionar la Epitropia orfelinatelor pentru copii.
Încă în anii de gimnaziu a început să colecţioneze materiale arheologice antice, a continuat această ocupaţie preferată pe cont propriu. A călătorit în Crimeea, Caucaz, pe litoralul de nord al Mării Negre. Acolo a efectuat săpături ale movilelor, cumpăra obiecte arheologice (găsite întâmplător) de la persoane particulare. A adunat 12 mii de monede antice, vase antice greceşti şi romane, figurine de teracotă, vase de sticlă, mânere de amfore şi alte obiecte. Toate aceste rarităţi au servit drept bază la fondarea „Muzeului antichitătii Pontului Scitic”.
La 18 ianuarie 1882 Ion Suruceanu este ales membru titular al Societăţii arheologice-bisericeşti din Kiev, unde a prezentat un raport despre rezultatele cercetărilor sale. La 19 noiembrie 1885 este ales membru plenipotenţiar ai Societăţii de istorie şi antichităţi din Odesa; la 26 martie 1886 – membru titular al Societăţii de arheologie din Rusia. La 11 aprilie 1888 este ales membru de onoare al Academiei Române.
El a cercetat locurile situate între limanul Berezan şi râul Bug; a descoperit şi a descris pentru prima oară o aşezare antică, care după presupunerea arheologului a coincis cu locul cetăţii scitice Alector; a cercetat numeroase inscripţii antice greceşti şi latine; a făcut săpături arheologice într-un şir de movile din teritoriul situat pe litoralul Mării Negre. A fondat primul muzeu arheologic din Moldova. Ion Suruceanu a lăsat doar 10 lucrări ştiinţifice, dar aportul lui la dezvoltarea arheologiei este esenţial şi remarcabil.
La 19 noiembrie 1912, la Iaşi s-a născut savantul George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, membru de onoare al Academiei Române. Marea contribuţie a lui George Emil Palade la dezvoltarea ştiinţei biochimiei constă în aceea că el a descoperit ribozomii şi a descris sistemul şi funcţiile membranelor intracelulare.
Tatăl viitorului savant, Emil Palade, a fost profesor de filosofie, iar mama, Constanţa Cantemir Palade – învăţătoare. Mediul familial l-a ajutat pe George Emil Palade să capete un mare respect pentru cărţi, şcoală şi educaţie. În anul 1930 el a fost admis la Facultatea de Medicină a Universității din București, unde încă din primii ani de studenţie a manifestat un interes aparte pentru ştiinţele biomedicale. În anul 1939 George Emil Palade a făcut parte din echipa medicală care îl trata pe Tudor Arghezi, poetul suferind de o sciatică dureroasă, care nu ceda la niciun tratament. Atunci George Emil Palade a decis, cu sprijinul puternic al soţiei scriitorului, Paraschiva Arghezi, să oprească administrarea morfinei şi să treacă la un tratament de detoxifiere a pacientului, care a adus rezultate notabile.
În anii războiului (1942-1945) George Emil Palade a activat în Corpul Medical al Armatei Române. După război, personalităţi medicale excepţionale, precum Grigore T. Popa şi Dimitrie Bagdasar, l-au îndemnat să plece câţiva ani în străinătate, în Marea Britanie sau SUA, pentru a se dezvolta şi a ajunge un veritabil om de ştiinţă. După ce aceştia i-au dat scrisori de recomandare, singurul răspuns primit a fost din partea americanului Robert Chambers de la Universitatea din New York. În 1946 George Emil Palade se stabileşte în SUA, obţinând în 1952 cetăţenia americană. În acel an l-a întâlnit pe Albert Claude, om de știință care avea să-i devină mentor. Claude lucra la Institutul de Medicină Rockefeller și l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în departamentul de patologie celulară. Urmau cei mai rodnici ani din viaţa lui George Emil Palade. El a realizat importanța excepțională a microscopiei electronice și a biochimiei în studiile de citologie, începând o colaborare cu un alt savant american, Philip Siekevitz. Elementul esenţial al cercetărilor lui Palade a fost explicația mecanismului celular al producției de proteine. A pus în evidență particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau corpusculii lui Palade.
În anul 1961 George Emil Palade a fost ales membru al Academiei de Științe a SUA. El a vizitat în mai multe rânduri ţara natală. Prima dată a venit în România în decembrie 1965, într-o delegaţie a Academiei SUA, pentru a facilita relaţiile şi schimburile de cadre între cele două academii.
În 1974 doctorul George Emil Palade a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve pentru descoperiri privind organizarea funcțională a celulei ce au avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne.
George Emil Palade a trecut la cele veşnice la 7 octombrie 2008, la San Diego, California, în vârstă de 96 de ani. Cenuşa lui a fost împrăştiată, de copiii săi, în Masivul Bucegi, de pe Vârful cu Dor.
La 19 noiembrie 1919 a încetat din viaţă Alexandru Vlahuţă, scriitor şi publicist, unul dintre teoreticienii sămănătorismului, membru de onoare post-mortem al Academiei Române. Alexandru Vlahuţă (1858-1919) este autorul romanului „Dan”, operei memorialistice „România pitorească”.
La 19 noiembrie 1997 a fost lansată naveta „Columbia”, la bordul căreia, între cei şase membri ai echipajului, se afla şi cosmonautul ucrainean, Leonid Kadeniuk, originar din satul Clişcăuţi, regiunea Cernăuţi. El a fost primul şi deocamdată unicul cetăţean ucrainean, care a participat la zborul cosmic. Misiunea lui Leonid Kadeniuk în componenţa echipajului internaţional a durat 15 zile 16 ore 35 de minute şi o secundă. Cosmonautul ucrainean a efectuat pe orbita extraterestră un program de experimente biologice cu plantele. În prezent Aeroportul din Cernăuţi poartă numele lui Leonid Kadeniuk.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com