La 20 noiembrie 1907 la Sebiş, judeţul Arad, s-a născut Mihai Beniuc, scriitor proletcultist şi psiholog, academician, colaborator de frunte al regimului comunist din Romania. Mihai Beniuc (1907-1988) a fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Este considerat primul specialist român în psihologia animală şi comparată.
La 20 noiembrie 1911, la Cernăuți, s-a născut Radu Grigorovici, fizician, membru titular (din 1990) și vicepreședinte (1990–1994) al Academiei Române. A studiat la Universitatea din Cernăuți, obținând în 1931 licența în Științe Chimice iar în 1934 licența în Științe Fizice. La aceeași universitate, a fost apoi preparator la Laboratorul de fizică experimentală al profesorului Eugen Bădărău. În 1938 a obținut titlul de Doctor în Științe Fizice cu disertația Potențialul disruptiv în vapori de mercur. A urcat treptele ierarhiei universitare, devenind conferențiar în 1949. A fost constrâns, din motive politice, să renunțe la cariera universitară. S-a retras în activitatea de cercetare, devenind șef de secție și apoi director adjunct științific la Institutul de Fizică București al Academiei RPR. A adus contribuții fundamentale la fizica semiconductorilor amorfi, fiind considerat fondatorul școlii românești de cercetare în domeniu. A publicat studii și documente despre Bucovina natală. A decedat la 1 august 2008,la București.
La 20 noiembrie 1932, în vârstă de 90 de ani, a încetat din viaţă Iacob Negruzzi, scriitor român, academician şi profesor universitar la Iaşi. Iacob Negruzzi, fiul scriitorului Costache Negruzzi, a fost unul dintre întemeietorii Societăţii „Junimea”, redactor la revista „Convorbiri literare”. El s-a născut la 31 decembrie 1842, la Iaşi. În anul 1853 este trimis de tatăl său în Germania la învăţătură, unde studiază dreptul, obținând doctoratul în 1863. Revenit în Moldova, Iacob Negruzzi devine profesor de drept comercial la Universitatea din Iași. În anul 1884 se mută la Facultatea de Drept a Universității din București, unde profesează până în 1897, când a ieșit la pensie.
În anul 1863 Iacob Negruzzi, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor şi Theodor Rosetti, pune bazele Societății culturale „Junimea” și ale revistei acesteia „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 — 1895). Revista își propunea discutarea unor probleme lingvistice, organizarea unor cenacluri prin care să răspândească idei, cunoștințe de literatură, istorie, economie, politică și să promoveze noi valori din cultura românească. Iacob Negruzzi a fost un excelent conducător de revistă, un organizator plin de talent, el atrăgând aici spiritele cele mai alese, al căror talent era descoperit cu o intuiție sigură. După cum vor scrie mai târziu istoricii literari, apariţia, existenţa şi continuitatea „Convorbirilor literare” şi a „spiritului convorbirist”, a „Convorbirilor” într-un interval de timp care a depăşit un secol şi jumătate, este opera exclusivă a lui Iacob Negruzzi, primul ei redactor şi director. Aceste pagini sunt o încercare de contextualizare şi afirmare a rolului jucat de Iacob Negruzzi la „Junimea”, prin excelenţă la „Convorbiri literare”, revistă căreia dacă nu i-ar fi asigurat consistenţa, deschiderea naţională şi o remarcabilă continuitate, istoria literaturii române din ultimul veac şi jumătate ar fi arătat cu totul altfel şi sigur mai săracă.
Ca scriitor, Iacob Negruzzi debutează în anul 1866, în „Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina”, care apărea la Cernăuţi. Scrie poezii lirice, balade, idila „Miron și Florica” (1870), satire, epistole, schițe, romanul „Mihai Vereanu” (1873), piese de teatru, memoriale de călătorii și un volum de memorii întitulat sugestiv „Amintiri de la Junimea” (1921).
Ca membru al Partidului Conservator, Iacob Negruzzi a fost de mai multe ori deputat ori senator de Iaşi, dar nu s-a remarcat în această calitate, este memorabilă doar intervenția sa din anul 1888 pentru acordarea unei pensii viagere poetului Mihai Eminescu.
În 1881 Iacob Negruzzi devine membru titular al Academiei Române, fiind de mai multe ori vicepreședinte al acestei prestigioase instituții, de două ori conducând-o în calitate de președinte și secretar general.
Acest „gospodar al vieții culturale”, după cum îl numea Eugen Lovinescu, a contribuit la răspândirea ideologiei junimiste prin toate scrierile lui și, mai ales, a fost unul dintre cei mai activi susținători ai adepților proaspăt recrutați, făcând din ei scriitori de o importantă valoare.
La 20 noiembrie 1948, Mărinici, raionul Ungheni, Moldova, s-a născut Constantin Dragomir (Constantin Ciobanu), poet și prozator, traducător și editor din Moldova. A absolvit Universitatea de Stat din Republica Moldova (1971), după care a fost, timp îndelungat, redactor, șef de redacție și director de editură pentru copii în Chișinău. A debutat cu placheta de versuri Roua sufletului (1977), dar s-a afirmat mai ales prin literatura pentru copii, scrisă în stil folcloric, sub formă de ghicitori, șarade, numărători ghidușe, poezii hazlii, care se integrează firesc narațiunilor adunate în Cartea cu minuni, Bunicuța cu povești sau Carte pentru ochi de citit și urechi de ascultat, Coiful magic, Enciclopedia cu zâmbete.
La 20 noiembrie 2010 a decedat soprana româna Roxana Briban. Ea s-a născut la Bucureşti la 28 octombrie 1971. A fost solistă a Operei Naţionale din Bucureşti (2000-2009) și colaboratoare a Operei de Stat din Viena (2003-2010). Roxana Briban se dedică vieții muzicale încă de la vârsta de 6 ani, prin studiul viorii și cel al cântului, devenind în scurt timp solistă a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, cu care susține peste 300 de concerte în țară și în străinătate. Absolvă Universitatea de Muzică din București în anul 2000. Imediat după absolvire, debutează ca solistă a Operei Naționale din București, cu rolul Contesei din opera „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart. Începutul carierei internaționale este marcat de debutul la Wiener Staatsoper, în anul 2003, cu rolul Micaela, din opera „Carmen” de Georges Bizet. De atunci, soprana româncă devine invitat permanent al scenei vieneze, încheind contracte până în stagiunea 2009-2010. Pe data de 20 noiembrie 2010, soprana Roxana Briban încetează din viață, la vârsta de 39 ani. După aproape un an de inactivitate profesională, motivată de întreruperea angajamentului fix pe care îl avusese cu Opera Naţională Bucureşti, încă din anul 2000, pe fondul cererilor de reziliere a contractelor internaționale primite în decurs de un an, artista decide să-și pună capăt zilelor.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com