La 24 iunie 1711, domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, îl primeşte la Iaşi pe țarul Rusiei, Petru I. Mai întâi intrase în Moldova pe la Țuțora un corp de oaste rusesc, condus de generalul Șeremetiev, cu 4000 de soldați. Vizita țarului Rusiei în Moldova a fost precedată de următorul eveniment. La 13 aprilie 1711, Dimitrie Cantemir semnase cu țarul Petru al Rusiei un tratat formal (Tratatul de la Luțk), în care se prevedea și ajutorul militar pe care-l oferea Rusia, precum și contribuția Moldovei cu oaste și hrană.
Domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, subapreciind puterea Porţii otomane şi contând pe ajutorul Rusiei (care, la acea vreme, culegea roadele victoriei asupra Suediei la Poltava, în 1709), a semnat faimoasa „diplomă de la Luţk” (acţiunea sa culminând cu o alianţă politico-militară făţişă cu Petru I). Principele moldovean spera să primească domnia ereditară asupra ţării, căreia i se garanta integritate teritorială şi autonomie deplină (sub protectorat rusesc), chiar dacă Petru I nu a întârziat să numească Moldova „provincie supusă, imediat ce unele din armatele sale au pătruns în ţară”.
În luna mai 1711, trupele de avangardă ale cavaleriei lui B.P. Şeremetiev au trecut Nistrul. La 6 iunie, Dimitrie Cantemir s-a întâlnit la Ţuţora cu B.P. Şeremetiev, iar Petru I a sosit la Prut pe 24 iunie şi, a doua zi, la 25 iunie, la Iaşi, avangarda s-a unit cu grosul armatelor ruse, sub conducerea nemijlocită a lui Petru I. Această oaste număra circa 46.000 oameni (cu 120 de tunuri), la care au aderat 5.000 de oşteni moldoveni. La 18 iunie 1711, armata otomană (circa 120.000 de oameni cu 440 de tunuri), a forţat Dunărea, la Isaccea, şi s-a îndreptat, pe malul stâng al Prutului, spre nord, unde a făcut joncţiune cu trupele călări ale hanului tătar (70.000 de oameni).
Țarul Petru și Dimitrie Cantemir au stat în Iași 10 zile, după care au plecat în zona luptelor pe Prut. Viitorul cronicar, Ion Neculce, care era la acea vreme hatman (comandantul oastei moldovene), a descris în amănunt ospețele stropite din plin cu vin de Cotnari și șampanie franțuzească, țarul fiind cunoscut ca un mare iubitor de băuturi.
Oastea rusă și moldovenească era deja la Țuțora și se pregăteau de luptă, făcând lucrări de fortificații. „Atunce s-au făcut trei obuze”, scrie Ion Neculce, în gura Jijiei” lângă Stănilești. În aceste „obuze”, de fapt niște redute pentru artilerie și infanterie, era concentrată oastea.
În această campanie era antrenată doar o parte din armata Rusiei, trupele fiind împărţite pentru a lupta pe mai multe direcţii: la ţărmurile Mării Baltice, în Moldova şi între Bug şi Marea Caspică. Războiul purtat concomitent pe mai multe fronturi a fost una din cauzele înfrângerii de la Prut.
La 8 (19) iulie a avut loc lupta de la Stănileşti, iar în următoarea zi, trupele ruse, aflate sub comanda nemijlocită a lui Petru I, au fost înconjurate şi supuse unui crâncen atac. Pe data de 9 (20) iulie 1711, „s-a dat o luptă atât de cumplită încât nu are asemănare”. Otomanii, însă, nu au reuşit să cucerească tabăra rusă şi „s-au aşezat iarăşi în şanţurile rămase… de pe vremea sultanului Osman (1618-1622)”. Pe 10 (21) iulie, ruşii au lansat, fără succes, mai multe contraatacuri, încercând să scape din încercuire.
În luptele cu turcii, oastea moldo-rusă a fost nevoită să ceară pace, iar în urma Păcii de la Vadul Huşilor (12/23 iulie 1711), i se permitea ţarului să se retragă din Moldova cu toată oastea şi cu armele. Dimitrie Cantemir renunță la domnie și a fost lăsat să plece în Rusia, unde a trăit până la sfârşitul vieţii. Pe 16 iulie țarul Petru și Dimitrie Cantemir cu întreaga curte, inclusiv Ion Neculce, părăsesc Moldova și pleacă pe Prut în sus, înspre Polonia și Rusia.
La 24 iunie 1816, la Kiev a încetat din viață Constantin Ipsilanti, fiul lui Alexandru Vodă Ipsilanti, domn fanariot în principatele Române. Și-a început cariera, ca toți fanarioții, ca dragoman al Porții, în timpul celei de-a doua domnii a tatălui său în Țara Românească (1769–1797) și făcând numeroase servicii Rusiei și Angliei, adversarele Franței. Cu concursul acestora a ajuns pe tronul Moldovei (8 martie 1799 – 4 iulie 1801), fiind destituit din cauza accentuatului său rusofilism. Casa sa din Constantinopol era cuibul agenților și intrigilor moscovite, care căutau să-și reîntroneze omul lor. 1816 Constantin Ipsilanti (1760-1816) a devenit Domn în Țara Românească după Convenția ruso-turcă din 1802, care a permis rușilor amestecul în numirea, menținerea și destituirea domnilor și fixarea domniilor pe o perioadă de 7 ani. În această domnie (1 septembrie 1802–august 1806), a rechemat pe cei exilați, a achitat datoriile țării la Constantinopol, dar, în curând a pus noi dări apăsătoare. Acestea precum și marele incendiu al capitalei, groaznicele inundații din acea vreme, apoi jafurile pazvangiilor din Vidin, care au amenințat chiar Bucureștiul, dar și cheltuielile lui Vodă pentru jocurile politice externe, întreținerea unei armate de spioni au dus la a doua destituire, chiar viața fiindu-i amenințată. A fost apoi administrator al Țării Românești sub ocupația rusească în timpul războiului ruso-turc (octombrie–noiembrie 1806, apoi 27 decembrie 1806–31 mai 1807 și 8–28 august 1807). Pentru că țara era sărăcită, iar rușii cereau tot timpul bani, el s-a refugiat în 1807 la Sankt Petersburg. A fost comandant al Fortăreței Pecerska din Kiev din 1807, până la moarte. Mormântul său se află pe teritoriul Lavrei Pecerska din Kiev. Din cei cinci copii ai săi, doi au jucat un rol important în războiul de Independență al Greciei: Alexandru și Dumitru Ipsilanti.
La 24 iunie 1949, în localitatea Nemțeni, Hâncești, R. Moldova, s-a născut Constantin Tănase, lingvist, jurnalist, publicist, scriitor și lider de opinie din Republica Moldova. A urmat Facultatea de Litere a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, absolvită cu mențiune (diplomă roșie). A fost o vreme profesor, director de studii. A devenit Doctor în Filologie la Academia de Științe a Moldovei (AȘM), după care a început să editeze monografii. A fost secretar științific al Comisiei de terminologie de pe lângă AȘM, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, fiind unul din semnatarii Declarației de independență a Republicii Moldova, director al Centrului național de terminologie, unde a inițiat și realizat un vast program de editare a dicționarelor de terminologie și s-a ocupat de punerea în circulație în limba română a documentației oficiale, actelor de identitate etc. A fost și consilier al președintelui Mircea Snegur, redactor-șef adjunct, redactor-șef și director al ziarului Flux. În 2001 a lansat Cotidianul Național Independent Timpul. A publicat volumele Ochiul lui Esop, Patria vuindă, Hoții de mituri, Blestemul de a fi și Groapa cu lei. A decedat la 30 octombrie 2014, la Chișinău.
La 24 iunie 1975, la Timișoara s-a născut Corina Belcea (Corina Manuela Belcea-Fischer), violonistă română care locuiește la Basel, Elveția. A început lecțiile de vioară la vârsta de șase ani, având profesori pe Radu Bozgan și Ștefan Gheorghiu. În 1991, a participat la Concursul internațional „Yehudi Menuhin” pentru tineri violoniști. Yehudi Menuhin a invitat-o apoi să studieze la școala sa, cu profesoara Natalia Boyarskaya. Și-a continuat studiile la Royal College of Music cu profesorul Felix Andrievsky. În timp ce studia la Colegiul Regal de Muzică, a fondat Cvartetul Belcea. Cântă pe o vioară Pietro Guarneri de la Veneția și deține o vioară contemporană realizată de Felix Daniel Rotaru în 2016. A primit Premiul I comun la Concursul internațional Kloster Schöntal (Abația Schöntal, Germania, 1990), Premiul II la Concursul internațional „Yehudi Menuhin” (Folkestone, Marea Britanie. 1995), Premiul II la Concursul internațional pentru tineri violoniști în onoarea lui Karol Lipinski și Henryk Wieniawski (Lublin, Polonia, 1994), Premiul I la Festivalul Bromsgrove (1997), Premiul LASMO Staffa Music (1998).
La 24 iunie 1988 a murit Mihai Beniuc, poet şi prozator român. Mihai Beniuc (1907-1988) este cunoscut în general ca poet proletcultist al regimurilor comuniste din România. A activat, de asemenea, ca psiholog (specialist în psihologia animalelor) şi ca profesor la Universitatea clujeană.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com