La 24 septembrie 1497 oastea polonă invadatoare ajunge până sub zidurile Cetăţii Suceava, Ţara Moldovei. Cetatea Sucevei a rămas în amintirea oamenilor și a istoriei ca fiind cetatea ce nu a fost cucerită vreodată. Având circa 60.000 de oameni în oaste, inclusiv între 5 și 10 mii de nobili în armură completă, regele Poloniei, Ioan Albert, a luat sub control partea nemuntoasă a nord-vestului Moldovei. Domnitorul Ștefan cel Mare cu oastea sa s-a retras în Cetatea Suceava. La data de 26 septembrie 1497 a început asediul cetăţii de către oastea poloneză. Cetatea a fost asediată timp de 21 de zile, dar nu a fost cucerită, iar rezistența ei a obligat armatele polone să renunțe la planul lor și să ia drumul întoarcerii.
La 24 septembrie 1607 a decedat domnul Moldovei, Simion Movilă. El a domnit în Moldova în perioada 10 iulie 1606 – 24 septembrie 1607, având anterior două domnii în Valahia. A fost fiul logofătului Ion Movilă şi al cneaghinei Maria, fiica lui Petru Rareș. A fost ajutat să ocupe tronul Munteniei de către fratele său Ieremia Movilă şi de cancelarul Poloniei, Ian Zamoyski. Trupele moldo-polone au înfrânt oştile lui Mihai Viteazul la Teleajen în octombrie 1600. După moartea lui Ieremia Movilă, obţine acordul sultanului de a urca pe tronul Moldovei, în locul nepotului său Constantin Movilă. Această manevră a amplificat conflictul dintre cele două mari ramuri ale Movileştilor. Simion a fost căsătorit cu Marghita, pe numele ei polonez, Melania Zolkiewska, care era la fel de ambițioasă ca și cumnata ei Elisabeta, soția lui Ieremia. Relaţiile cu Polonia şi cu boierii au devenit din ce în ce mai reci. Simion Movilă a murit otrăvit în urma unui complot în 1607. A fost înmormântat la mănăstirea Suceviţa
La 24 septembrie 1724 este sfinţită Biserica Mânăstirii Văcăreşti, ctitorie a domnitorului Nicolae Mavrocordat, situată în partea sudică a Bucureştilor, unul dintre cele mai valoroase monumente ale patrimoniului istoric şi artistic românesc, cea mai mare mănăstire din Balcani. Voievodul a înfiinţat aici o şcoală în limba elenă, o tiparniţă de sub teascurile căreia au văzut lumina zilei câteva cărţi de valoare în 1741 şi, ceea ce este mai important, a creat la Văcăreşti o bibliotecă de proporţii, cunoscută ca fiind una dintre cele mai mari şi mai complete din Europa acelei epoci (un catalog al bibliotecii din 1723 care se păstrează confirmă numărul de 237 de autori). În 1730 Nicolae Mavrocordat moare de ciuma şi este îngropat la Văcăreşti, în incinta bisericii. Din păcate, după moartea domnitorului, biblioteca s-a împrăştiat.
În 1848, armata rusă de ocupaţie i-a închis la Văcăreşti pe deţinuţii revoluţionari munteni care participaseră la Revoluţia Română , iar în 1864, an al unor răscoale ţărăneşti, guvernul conservator îi încarcerează aici pe ţăranii arestaţi, întregul ansamblu monastic fiind transformat în penitenciar.
Intervenţiile făcute pentru dotarea monumentului în scopul noii destinaţii, succedate de-a lungul deceniilor, au alterat arhitectura originală a majorităţii clădirilor. Aici au fost închise personalităţi ale vieţii culturale şi politice româneşti între care scriitorii Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Ioan Slavici, Mircea Damian, episcopul greco-catolic Vasile Aftenie, Corneliu Zelea Codreanu. Ca urmare a activităţii de „sistematizare teritorială urbană şi rurală”, iniţiate de dictatorul Nicolae Ceauşescu, întregul ansamblu al acestei mănăstiri a fost dărâmat, în ciuda protestelor şi intervenţiilor Bisericii Ortodoxe Române, a oamenilor de cultură din ţară şi de peste hotare, organizaţiilor şi a instituţiilor internaţionale.
Între 11-15 decembrie 1986 a fost demolată biserica, iar în 1987 întreaga Mănăstire Văcăreşti a fost rasă de pe faţa pământului, pentru a elibera terenul în vederea construirii unui complex de clădiri pentru justiţie, în care trebuiau să se instaleze Ministerul Justiţiei, Procuratura Generală, Tribunalul Suprem şi alte instanţe judecătoreşti. După ce în 1988 a început turnarea fundaţiilor, în 1990 lucrările au fost abandonate. Nici măcar dealul nu a fost cruţat, el fiind aproape total distrus.
La 24 septembrie 1936, la Cernăuți s-a născut Ioan Cuculescu, matematician, profesor universitar, membru corespondent (din 2001) al Academiei Române. În 1958 și-a dat examenul de Stat la Universitatea din București și a fost numit șef de cabinet la Calculul Probabilităților. În 1960 a fost numit asistent, urmând treptele profesionale până la profesor. A fost de asemenea numit cercetător la Institutul de Matematică al Academiei. În 1966 a devenit Doctor în Matematică. În același an a participat la Congresul Internațional de Matematică ținut la Moscova. A fost un exponent al școlii de probabilități al cărei creator a fost Octav Onicescu, cu importante contribuții în domeniile analizei funcționale, topologiei și algebrei. Din lucrările sale: Algebre Lie, Funcții sumă, Procese Markov și funcții excesive, Teoria probabilităților. A decedat la 1 septembrie 2023, la București.
La 24 septembrie 1936, la Chișinău s-a născut Emil Simon, dirijor și compozitor. A studiat pianul de la vârsta de 6 ani. După absolvirea Liceului de Muzică, și-a continuat studiile la Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj. După absolvirea Conservatorului, cu diplome în Dirijat și în Compoziție, a fost imediat numit dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj, post pe care l-a deținut timp de 40 din cei peste 50 de ani de carieră. În februarie 1964 a absolvit cursuri de măiestrie la Conservatorul din Paris, unde a studiat cu Nadia Boulanger, Manuel Rosenthal și Oliver Messiaen. De asemenea, a continuat studiul dirijatului cu Sergiu Celibidache, în Stockholm, Paris, München și Praga. Debutul său internațional a început în luna septembrie 1964, când a câștigat Premiul I, din 40 de competitori, la cea de-a 14-a ediție a Concursului Internațional al Tinerilor Dirijori, în Besançon, Franța. De-a lungul carierei sale îndelungate, a dirijat peste 1.500 de concerte. A fost invitat să dirijeze orchestre simfonice din România, ca Orchestra Națională Radio și Filarmonica „George Enescu” din București cât și multe din marile orchestre din străinătate: Filarmonica din München, Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Calgary, Orchestra Simfonică din Sofia, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Filarmonica din Belgrad etc. Între anii 1998–2000, a fost Director Artistic al Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj. A avut un repertoriu simfonic extins și variat, care cuprindea lucrări din toate perioadele și stilurile și a fost un promotor ardent al muzicii simfonice românești. A compus o simfonie, o sonată și două cantate, cât și numeroase piese de muzică camerală și vocală. A decedat la 25 februarie 2014, la Cluj-Napoca.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com