La 25 noiembrie 1600 a avut loc bătălia de lângă Curtea de Argeş dintre oastea lui Mihai Viteazul şi cea polonă. Realizând unirea ţărilor româneşti pe o perioadă scurtă de timp, Mihai Viteazul nu reușește să înfrângă revolta nobililor maghiarilor transilvăneni, sprijiniți de generalul Basta, care l-a învins în Bătălia de la Mirăslău (18/28 septembrie 1600) și astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileștilor aserviți intereselor polone. Polonii au pătruns în Moldova cu cancelarul și marele hatman Zamoyski.
După ce învinseseră trupele ușoare ale lui Mihai Viteazul rămase în Moldova, polonezii se aflau la începutul lui octombrie la Focșani, gata să treacă graniţa în Muntenia. La 10 octombrie este ocupat Buzăul, apoi trupele poloneze avansează spre Ploiești. Domnul Munteniei l-a trimis pe Baba Novac să oprească avansul inamicului, dar fără succes. Atacul de lNăieni din 12 octombrie 1600 asupra polonezilor nu are niciun efect. Alte lupte au loc la Ceptura, în 14 și bătălia decisivă, în 20, la Bucov între armata poloneză de 24.000 oameni și trupele lui Mihai, însumând 15.000 de soldaţi. După o luptă crâncenă de câteva ore, Mihai se retrage cu pierderi grele spre Craiova, unde spera să poată organiza o rezistenţă eficientă, mai ales că și otomanii debarcaseră la Giurgiu și se răspândeau prin ţară. După Bătălia de la Bucov, Zamoyski îl reinstalează pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă.Mihai Viteazul încearcă să reziste atacului polon asupra Țării Românești, însă și pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileștilor, Simion Movilă.
O trupă otomană de câteva mii de oameni a fost înfrântă la sud de Craiova, iar în noiembrie, Mihai ajunge la Curtea de Argeș, unde armata sa este înfrântă din nou de către polonezi, la 25 noiembrie, de această dată fiind abandonat de toţi boierii care îi mai rămăseseră fideli. Peste câteva zile, domnul muntean era în Transilvania, cu o mică gardă de mercenari, pe drumul spre Praga. La 12 ianuarie 1601 Mihai Viteazul ajunge la Viena.
Creația politică a lui Mihai Viteazul – unirea pământurilor româneşti – s-a prăbușit ca efect al intereselor proprii ale Habsburgilor, Poloniei și Imperiului Otoman.
La 25 noiembrie 1814 s-a născut Matei Millo, actor şi autor al primei operete româneşti „Baba Harca”. S-a născut în Stolniceni, Iaşi, fiind nepot al poetului Matei Millu. Încă din copilărie, părinţii îi oferă o educaţie aleasă, studiind greaca, germana şi franceza. Este trimis apoi la Iaşi, unde studiază la pensionul lui Victor Cuenim. Tot în această perioadă îşi face debutul pe scenă şi îşi încearcă talentul la scris, inspirat fiind de Gheorghe Asachi pe care l-a avut ca profesor la Academia Mihăileană, pe care a urmat-o între 1835-1836. Debutul ca actor profesionist l-a avut pe 1 martie 1847, în acest timp conducând Teatrul din Iaşi şi punând bazele unei „scoli declamatorii”. S-a stabilit apoi în Bucureşti, unde şi-a continuat atât activitatea artistica, cât şi cea publicistică. A rămas celebru în teatrul românesc prin interpretarea în travesti a rolului „Coana Chiriţa” din piesele lui V. Alecsandri. S-a stins din viaţă, în Bucureşti, în ziua de 9 septembrie 1896, la vârsta de 81 de ani.
La 25 noiembrie 1885 a încetat din viaţă poetul, fabulistul român Grigore Alexandrescu, cel care a impus în literatura română, ca specii literare, satira, fabula, epistola. Grigore Alexandrescu (1880-1885) a fost un poet şi renumit fabulist român. Rămas de mic copil orfan şi sărac – dovedeşte o inteligenţă deosebită şi o memorie extraordinară. A debutat cu poezii (influenţate de ideile care au pregătit Revoluţia din 1848) publicate în „Curierul Românesc” condus de Ion Heliade Rădulescu. Fiind un poet liric, scrie mai întâi meditaţii romantice, sub influenţa lui Lamartine. Tonul este extraordinar de fantastic şi umoristic. Este considerat de către mulţi ca fiind ultimul fabulist autentic din literatura română, lăsându-ne drept moştenire vreo 40 de fabule, în care adevărul e adesea mascat, din cauza cenzurii autorităţilor. Lui Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat epistola, meditaţia şi satira ca specii literare autonome în literatura română.
În ziua de 25 noiembrie 1972 s-a stins din viaţă la vârsta de 86 de ani, savantul român Henri Coandă. Inginerul român Henri Coandă (1886-1972) a fost inventatorul primului avion cu reacţie din lume. Omul de ştiinţă Henri Coandă a obţinut pe parcursul vieţii peste 250 de brevete. În 1971 inventatorul român a înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică. A fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Bucureşti şi a fost membru al Academiei Române, precum şi al Societăţii Aeronautice Engleze.
La 25 noiembrie 1972 a încetat din viață Teodor Bălan (Theodorus Gregorius Bălan; născut la 26 iulie 1885, la Gura Humorului), istoric, conferențiar universitar la Universitatea din Cernăuți; director al Comisiei Arhivelor Statului din Cernăuți (1933–1941). Profesorul și istoricul Teodor Bălan și-a dedicat întreaga viață și activitate științifică Bucovinei, regiunea în care s-a născut și a trăit întreaga viață, ultimii 52 de ani alături de soția sa profesoara Silvia Bălan (1895-1981). Absolvent al Universității din Cernăuți (1908), cu studii universitare și post-universitare de istorie, geografie și arhivistică la Universitatea din Viena (1906-1907; 1921-1922) Teodor Bălan s-a implicat activ în susținerea curentului unionist din Bucovina înainte de primul război mondial, având contribuții importante în organizarea societăților academice și de cultură română în Bucovina aflată sub administrare austriacă. A fost profesor de istorie și geografie la liceele din Câmpulung Modovenesc (1908-1910), Cernăuți (1910-1912), Suceava (1912-1918), iar după unirea Bucovinei cu România titularul catedrei de istorie la renumitul liceu Aron Pumnul din Cernăuți (1919-1940, 1941-1944). În paralel a desfășurat o bogată activitate publicistică și arhivistică, opera sa fundamentală fiind Documente Bucovinene, lucrare în 9 volume reprezentativă pentru istoriografiei regiunii. A fost directorul arhivelor statului din Cernăuți (1929-1940), docent și conferențiar la Universitatea din Cernăuți (1932-1940), director al bibliotecii universitare din Cernăuți (1941-1944; în perioada 1944-1946 a funcționat la Sibiu). Retras după al doilea război mondial la Gura Humorului, a continuat până în sfârșitul vieții activitatea științifică și de redactare a documentelor istorice. Ultima sa dorință a fost ca pe piatra funerară să scrie sub numele său: Istoricul Bucovinei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com