La 26 iunie 1599 este încheiat un nou tratat între Ţara Românească şi Transilvania prin care Mihai Viteazul a acceptat suzeranitatea lui Andrei Bathory, iar acesta a recunoscut domnia ereditara în familia lui Mihai Viteazul.
La 26 iunie 1927 s-a stins din viaţă marele istoric român Vasile Pârvan. Savantul român a fost şi eseist, filosof al culturii, întemeietorul şcolii româneşti de arheologie membru titular (din 1913) al Academiei Române. S-a născut la 28 septembrie 1882, în s. Perchiu, județul Tecuci, în prezent în județul Bacău. Vasile Pârvan este considerat părintele şcolii arheologice româneşti. În scurta sa viață a coordonat şantierele de la Histria, cetatea descoperită de el în 1913, Callatis, Ulmetum, complexul dacic din Munţii Orăştiei sau din cadrul unor aşezări neolitice şi dacice din Câmpia Dunării. Opera sa cuprinde, printre altele, „Getica“ (1926) — o protoistorie a Daciei în mileniul I, lucrare care prezintă istoria geto-dacilor din punct de vedere politic, economic, cultural şi religios, folosind pentru prima dată izvoare arheologice şi numismatice din Dacia preromană.
Tot Pârvan a mai scris „Studiu istoric” (1909), „Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman” (1911), C„etatea Tropaeum” (1912), „Începuturile vieţii romane la gurile Dunării” (1923), „Dacia. Civilizaţiile străvechi din regiunile carpato-danubiene” (1928). Istoricul Vasile Pârvan a murit la 26 iunie 1927. Pasionat în totalitate de munca de pe șantier, Vasile Pârvan a ignorat apendicita de care suferea. A ajuns în final pe masa de operație, însă a fost mult prea târziu pentru a-i fi salvată viața. A murit la doar 45 de ani.
La 26 iunie 1936 s-a stins din viaţă la Bucov Constantin G. Stere, om politic, jurist, savant şi scriitor român, originar din Basarabia. Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (1865-1936) în tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă, a fost condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886-1892). A fondat împreună cu Garabet Ibrăileanu şi Paul Bujor în 1906, revista „Viaţa românească”. Constantin Stere este considerat un stâlp în panteonul Unirii. Adunarea Sfatului Țării din 27 martie 1918, care a votat unirea Basarabiei, a început cu discursul lui Stere, cel mai important chip al acestui colț de lume. „În viața unui om și în istoria unui popor nu sunt multe clipe ca acestea. Suntem chemați să luăm o hotărâre istorică… astăzi noi declarăm drepturile revoluției pentru români… votând unirea”, a rostit Stere în fața unei asistențe emoționate. Cu siguranță, acesta a fost cel mai important moment al vieții lui Constantin Stere, iar el s-a ridicat la înălțimea misiunii sale. Putem spune că și datorită lui, la 1918, Basarabia s-a unit cu România. Constantin Stere a rămas o voce importantă a vieții politice și culturale din România Mare până la moartea sa, survenită în vara anului 1936, la conacul său de la Bucov, județul Prahova.
La 26 sau 27 iunie 1921, la Galați s-a născut Temistocle Popa, compozitor, instrumentist (flaut, saxofon, harpă). A urmat studii muzicale la Conservatorul București (1935–1939) cu Ioan D. Chirescu și Petre Elinescu, în paralel continuându-și educația muzicală la Școala Militară de Muzică din București. A fost instrumentist în orchestrele Teatrelor Atlantic, Alhambra și de Estradă și Orchestra de jazz București. A întreprins turnee artistice în țară și peste hotare (URSS, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria). A creat muzică de teatru, simfonică, de film, corală, pentru copii, muzică ușoară. Este creatorul muzicii pentru filmele „Tinerețe fără bătrânețe”, „Astă seară dansăm în familie”, „Veronica”, „Veronica se întoarce”, „Tată de duminică”, „Singurătatea florilor”, „Eu, tu, și… Ovidiu”, „Zbor periculos”, „Căsătorie cu repetiție”, „Duminică în familie”, „Mama”, „Trahir”. Dintre compozițiile sale: Lalele, Astă-seară m-am îndrăgostit, Cu cine semeni dumneata, Margarete, Nu-mi pasă de lună și stele, În rândul patru, Trecea fanfara militară . În 2004 a primit Ordinul Național Serviciu Credincios, în grad de Cavaler. A decedat la 26 noiembrie 2013, la București.
La 26 iunie 2013, la Chișinău a decedat slăvitul om de litere, Dumitru Matcovschi, simbol al renașterii naționale din Basarabia. Dumitru Matcovschi s-a născut la 20 octombrie 1939 în satul Vadul-Rașcov, pe atunci în județul Soroca (în prezent raionul Șoldănești), în familie de țărani. În anul 1956 devine student la Facultatea de Istorie și Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău. După obținerea studiilor superioare, în 1963 și-a început activitatea în calitate de redactor la ziarul „Moldova socialistă”. Tot atunci debutează editorial cu placheta de versuri „Macii în rouă”. În perioada 1966-1970 Dumitru Matcovschi a activat ca redactor-șef adjunct la săptămânalul „Cultura”. A fost forțat să părăsească postul din motive ideologice. În anul 1969 Dumitru Matcovschi scoate de sub tipar volumul de versuri „Descântece de alb și negru”. Imediat după apariție cartea este interzisă de cenzura sovietică, fiind considerată subversivă. Ea, în varianta inițială, așa și n-a mai văzut lumina tiparului. O perioadă scurtă de timp, în 1987-1988, Dumitru Matcovschi conduce revista „Nistru”, redenumită „Basarabia”. În calitate de redactor-șef al principalei reviste a scriitorilor basarabeni, Dumitru Matcovschi publică articolul „Veșmântul ființei noastre”, semnat de Valentin Mândâcanu, contribuind prin aceasta la renașterea națională din Moldova.
Dumitru Matcovschi este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză și piese de teatru. Unele din creațiile sale au fost traduse în limbile rusă și lituaniană. Piesa scriitorului „Troița” a fost ecranizată. Multe din versurile lui Dumitru Matcovschi au fost puse pe note de către compozitori vestiți ca Ion Aldea-Teodorovici, Petre Teodorovici, Mircea Oțel, Anatol Chiriac, Ion Enache, Eugen Doga. Cântecul „Bucurați-vă, prieteni” pe versurile lui Dumitru Matcovschi a devenit șlagăr și unul dintre cele mai populare din repertoriul muzicii ușoare din Moldova. Poetul Dumitru Matcovschi a manifestat un interes aparte pentru creația populară orală. Această inspirație puternică persistă în poeziile „Inimă de mamă”, „Cu numele tău”. Iar problemele timpului au fost abordate elocvent în piesa „Abecedarul”.
În mai 1989 poetul a nimerit într-un grav accident rutier, în urma căruia a fost supus unei serii de operații la creier și a rămas în comă aproape jumătate de an. Incidentul, care se presupune că a fost organizat în perioada când Dumitru Matcovschi, împreună cu alți frați de condei din Moldova, în rezultatul primelor alegeri democratice, a fost ales deputat în Sovietul Suprem al URSS, a generat interes național, iar chirurgul care a condus operația declara atunci că supraviețuirea maestrului este o minune. În iunie 2013, poetul a fost supus unei intervenții chirurgicale repetate. A murit la 26 iunie în jurul orei 23.00. Corpul neînsuflețit al poetului academician a fost înmormântat cu onoruri militare în satul său de baștină la 29 iunie. Tot la baștina poetului a fost inaugurat Festivalul Internațional de poezie și cântec „Dumitru Matcovschi”, cu participanți din Moldova, România și Ucraina.
Dumitru Matcovschi, după cum afirmă poetul Ion Hadârcă, „a fost un pilon al spiritualității, un deschizător de drumuri și un simbol al libertății pe vremuri grele și întunecate. Ne mândrim că am avut persoane care s-au putut opune regimului. Dumitru a fost un om curajos și un adevărat bărbat al neamului”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com