La 30 iulie 1817 s-a născut Alexandru Orăscu, inginer şi matematician, primul mare arhitect român. Între anii 1885 – 1889 Alexandru Hristea Orăscu (1817-1894) a fost rector al Universității București, iar în perioada 1890 – 1892 – președintele Ligii Culturale. Este autorul Planului Orăscu al Bucureștilor. Alexandru Orăscu a participat la Revoluția de la 1848, respectiv a avut și o carieră de politician, iar în 1876 a fost ministru al Cultelor și Instrucțiunii publice. Între anii 1891 – 1894 a fost primul președinte al Societății Arhitecților Români. Ca arhitect, a fost un promotor al clasicismului, după planurile sale fiind ridicate Universitatea din București (sediul vechi), Hotelul Carol din Constanța, Biserica Domnița Bălașa și Mitropolia Nouă din Iași. A realizat „planul Orăscu” al Bucureștilor, un proiect de sistematizare a orașului, în 1893.
La 30 iulie 1914, în Voinești, Dâmbovița, s-a născut Rodica Bujor, interpretă de muzică populară, din prima generație de mari interpreți, alături de Maria Tănase și Maria Șătărețu, recunoscută pentru vocea ei puternică, expresivă și memorabilă, pentru dăruirea cu care interpreta cântecele populare. Înconjurată de cântecul popular de mică, și-a format un repertoriu de muzică lăutărească încă din timpul școlii. Cel care i-a descoperit talentul a fost George Enescu, care prezida un concurs organizat la Radio București, tot el sugerându-i numele de scenă Rodica Bujor, „cum sunt bujorii din obraji”. „Acum vă prezint o descoperire, o minune a cântecului românesc, fără nici un fel de iz lăutăresc. Veți vedea cum arată românca în adevărata ei frumusețe” – era modul în care Enescu o prezenta pe Rodica Bujor. Sfaturile lui George Enescu, lecțiile de Canto cu Valentina Crețoiu, turneul în Italia (1941) unde s-a perfecționat în tehnica liedului cu Marcela Magna și grija de a-și păstra repertoriul țărănesc de la Voinești i-au adus succesul. A debutat la Radio București în 1938, cu orchestra lui Vasile Julea, formația restaurantului Coșna. A cântat până la vârsta de 70 de ani, chiar dacă se pensionase mai devreme. A decedat la 30 octombrie 1995, la București.
La 30 iulie 1927, în satul Bălăbănești, raionul Criuleni, s-a născut Silviu Berejan, lingvist, academician. Silviu Berejan (1927-2007) a fost filolog, lexicolog și lingvist român, doctor habilitat în filologie (1972), profesor universitar (1979), membru corespondent (1989) și membru titular (1992) al Academiei de Științe a Moldovei. A urmat liceul „B.P. Hașdeu” din Chișinău (1938–1944), liceul „C.D. Loga” din Timișoara (1944– 1945), școala rusă din Comrat (1945–1946), școala nr. 4 din Chișinău (1946–1947). În perioada 1947-1952 academicianul Silviu Berejan a studiat la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova, după care a făcut studiile de doctorat la aceeași universitate (1952–1955). În anul 1972 a susținut teza de doctor habilitat în filologie, iar în anul 1979 a devenit profesor universitar. A activat în funcția de lector la Institutul Pedagogic din Tiraspol (1954–1955), lector la Universitatea de Stat din Moldova (1955–1956), cercetător științific superior la Institutul de Istorie, Limbă și Literatură a Filialei Moldovenești a Academiei de Științe a URSS (1956–1958), secretar științific (1958–1961), șef de sector (1961–1978), șef de secție (1978–1987), director al Institutului de Limbă și Literatură al AȘM (1987–1991), academician coordonator al Secției de Științe Socioumane (1991- 1995) și director (1995-2000) al Institutului de Lingvistică al AȘM. Academicianul Silviu Berejan a fost fondatorul școlii moldovenești de lexicologie și semantică lingvistică. Aria preocupărilor științifice a constituit gramatica, lexicologia, lexicografia, stilistica, istoria limbii, cultura vorbirii limbii române, semantica generală, lingvistica teoretică, romanistica, slavistica, lingvistica comparată, sociolingvistica. A contribuit la dezvoltarea teoriei lexicografice în direcția implementării noțiunii de sistem lexico-semantic și a aplicării unor metode noi de cercetare în studiul lexicului. A elaborat teoria echivalenței semantice a cuvintelor. Este autor a peste 400 de lucrări științifice și științifico-didactice publicate atât în țară, cât și în străinătate, inclusiv 3 monografii. În perioada 1988-2006 semnează circa 100 de articole de publicistică lingvistică privind statutul limbii române din Republica Moldova. Academicianul Mihai Cimpoi referitor la activitatea academicianului Silviu Berejan a menționat „E vorba de aducerea la condiție științifică a normelor limbii noastre. Chiar atunci când ea se numea moldovenească, Silviu Berejan a făcut tot posibilul ca să ne conducem după normele ortografice ale limbii române, să ne mișcăm în matricea stilistică a limbii române”.
La 30 iulie 1952 s-a născut Ilie Ilaşcu, om politic basarabean, fost deţinut politic al regimului separatist de la Tiraspol, erou al luptei de eliberare naţională a românilor basarabeni. Ilie Ilașcu a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în două legislaturi (1994-1998) și (1998-2000), senator în Parlamentul României (2000-2004) și (2004-2008) și deținut politic al regimului separatist din stânga Nistrului (1992-2001). În perioada 2001-2008 a fost membru titular al Adunării Parlamentare al Consiliului Europei din partea delegației României.
În ziua de 30 iulie 2007 a plecat la cele veşnice Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007. S-a născut la 7 februarie 1915, la Tocileni, judeţul Botoşani, pe numele de mirean Toader Arăpașu. Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat teologiei românești. Nici chiar în Grecia, Biserica Ortodoxă locală nu a putut tipări atâtea titluri câte s-au tipărit în perioada păstoririi patriarhului Teoctist în România. De asemenea, a avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca și în domeniul ecumenismului. A obținut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în relațiile cu celelalte culte decât în trecut. Deși a fost nevoit să accepte demolarea a 7 biserici ortodoxe monument-istoric în București, a ridicat în schimb, în aceeași perioadă, peste 100 de biserici în țară. A fost acuzat pentru obediența sa față de autoritățile comuniste, fapt care a culminat cu aprobarea demolării a 7 biserici istorice din București. Istoricii consideră că era improbabil ca Teoctist să fi fost informator al Securității. Ei îl consideră mai degrabă vinovat pentru ce nu a făcut decât pentru ce a făcut. După Revoluţia din decembrie 1989, înțelegând contestațiile de ordin politic, în legătură cu demolarea unor biserici în București de către regimul de dictatură, la ședința Sfântului Sinod din 10 ianuarie 1990 Patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea din slujirea sa, în semn de pocăință. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acceptat demisia Patriarhului Teoctist. Primind cereri din toată țara din partea credincioșilor, a clerului de la parohii și mânăstiri, pentru revenirea Patriarhului, precum și a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfântul Sinod în ședința sa din aprilie a hotărât chemarea Patriarhului la locul său prin revocarea deciziei de acceptare a demisiei patriarhului Teoctist. Dând ascultare Sfântului Sinod, Patriarhul Teoctist și-a reluat slujirea sa pentru care a fost ales în noiembrie 1986.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com