La 30 iunie 1606 s-a stins din viață domnitorul Moldovei, Ieremia Movilă. Ieremia Movilă a fost domnitor al Moldovei în perioada august 1595 – mai 1600 și septembrie 1600-30 iunie 1606. Ieremia a fost fiul lui Ioan Movilă și a Mariei Movilă, fiica lui Petru Rareș. A fost frate cu Simion Movilă, care l-a înlocuit pe tron, Toader Movilă (frate vitreg) și cu Gheorghe Movilă, mitropolitul. În anul 1587 s-a căsătorit cu Elizabeta Csomirtany, cu care a avut o familie numeroasă. Elizabeta era fiica marelui nobil maghiar ardelean, Toma Csomortany (Csomortáni Tamás), proprietar al unei întinse moșii la Lozna lângă Lvov. Soția lui Ieremia Movilă era de religie romano-catolică și a influențat esențial creșterea romano-catolicismului în Moldova la începutul secolului al XVII-lea.
Pe tronul Moldovei Ieremia Movilă a fost adus de cancelarul polonez Zamoyski în locul lui Ștefan Răzvan. A fost tot timpul protejatul polonezilor. Este recunoscut ca domn și de turci, cărora le plătea tributul. Detronat de Mihai Viteazul, care a luat și domnia Moldovei în mai 1600, s-a menținut în Cetatea Hotinului, de unde și-a recuperat tronul tot cu ajutorul polonezilor în septembrie 1600, când Mihai a fost învins în Transilvania la Mirăslău. Polonezii au intrat și în Muntenia, l-au învins pe Mihai la Teleajen în 12 octombrie 1600, și l-au pus pe tronul Munteniei pe Simion, fratele lui Ieremia. În timpul domniei sale a fost ridicată Mănăstirea Sucevița, pe locul unui lăcaș de cult mai vechi, din lemn. Ctitoria a devenit ulterior necropola familiei Movilă.
În plan confesional, Ieremia Vodă s-a afirmat ca protector şi mare ctitor al Bisericii Ortodoxe atât în spaţiul românesc, cât şi peste hotarele lui. Solii moldoveni trimişi de el la seimul polon erau instruiţi să ceară Poloniei catolice şi Lituaniei calvine „ocrotirea religiei ortodoxe…, păstrarea credinţei ortodoxe a rutenilor (ucrainenilor)”. Domnul l-a trimis la Lvov pe meşterul Pavel Rimleanul să înnoiască ctitoria domnilor moldoveni din acea urbe poloneză – Biserica Adormirii Maicii Domnului. S-au manifestat mai ales în acest sens nepoţii săi, Petru Movilă, devenit în 1632 mitropolit al Kievului, şi Miron Barnovschi-Movilă, domn al Moldovei între 1626-1629 şi 1633. Totodată, bisericile şi mănăstirile, frăţia ortodoxă din Polonia şi catolicii din ţară, au beneficiat cu toţii de danii şi donaţii băneşti. A fost întemeiată Episcopia de Huşi, iar episcopul Bernardo Quirini îl lăuda pe vodă în faţa Papei pentru grija ce o manifesta acesta faţă de biserica catolică.
Domnitorul Ieremia Movilă este văzut în istoria românilor ca fiind un personaj negativ. Şi aceasta, datorită intersectării cu personalitatea de luptător şi strălucit comandant militar a lui Mihai Viteazul. Sigur, Ieremia Movilă are greşelile lui, cea mai gravă fiind încrederea în „aştiriful” turcesc (domnie ereditară), greşeală care era cât pe ce să ducă la distrugerea familiei Movileştilor. Acest fapt este consemnat de cronicarul Miron Costin cu obiectivitate, deşi era şi el apropiat Movileştilor. Cu toate acestea, după cum afirmă unii istorici, Ieremia Movilă a fost un domnitor bun („om întregu la toate, nerăpitor, nemândru, nevărsătoriu de sânge, blându, dumnăzăscu”). Familia Movileştilor era o familie veche de mari boieri (la fel ca şi familia lui Mihai Viteazul). Miron Costin consemnează în letopiseţ: „În zilele lui mari bivşuguri şi plină ţara de toate”. Era un creştin ortodox convins. Domnitorul a preluat o ţară distrusă de abuzurile lui Aron vodă şi ale ungurilor. Ţara era sărăcită. Ieremia Movilă reuşeşte să apere Moldova de tătari, poate salvând-o şi de la transformarea în paşalâc. Tot el pune capăt abuzurilor lui Sigismund Bathory, care făcea cam ce voia în Moldova. În bătălia de la Şcheia, domnitorul a luptat cu mult curaj, având o armată net inferioară ungurilor. Ieremia Movilă avea o sarcină dificilă: el prelua o Moldovă aflată în pragul distrugerii şi a revoltei generalizate. În plus, din primele zile de domnie, el este obligat să ducă două bătălii una după alta, cu tătarii şi cu ungurii. Moldova nu-şi mai permitea să participe la coaliţia antiotomană, voievodul vrând să refacă economia ţării, cea ce a şi reuşit. Ieremia Movilă a reuşit un adevărat miracol economic în Moldova. Ca să ai belşug, în aşa scurt timp, după ce ţara a fost jefuită şi târâtă în războaie cu turcii şi tătarii, este totuşi o realizare notabilă.
La 30 iunie 1755 s-a născut principele Grigore Dimitrie Ghica, primul domnitor pământean al Munteniei, între 30 iunie 1822–29 aprilie 1828, după perioada fanariotă. A decedat la data de 29 aprilie 1834. Era fiul marelui ban Dimitrie Ghica, din a doua sa căsătorie cu Maria Văcărescu. A învățat la Școala Domnească, fiind cunoscător al limbilor greacă și franceză. În anul 1793 a ajuns mare comis, în 1796 mare clucer, în 1799 mare vornic al poliției Bucureștiului, în 1800 mare logofăt al oștirilor, mare logofăt al Țării de Sus în 1813 și mare ban în 1817. Fiind membru al Eforiei școalelor, din 1817, împreună cu Iordache Golescu și Constantin Bălăceanu, a contribuit la deschiderea Școlii de la Sfântul Sava și la aducerea lui Gheorghe Lazăr în Țara Românească.
A urcat pe tron cu sprijinul unei părți a mari boierimi. A găsit țara înglodată în datorii, așa că a luat măsuri de a impune dări și boierilor, nu numai țăranilor. Sub domnia sa, s-a înființat Societatea literară, la inițiativa lui Dinicu Golescu; prin înființarea de școli în timpul în care a fost domnitor, limba greacă a cedat locul limbii române. A luat măsuri pentru asanarea și înfrumusețarea Capitalei, dând dispoziții pentru pavarea străzilor, a reluat pământurile din stăpânirea turcilor stabiliți la nord de Dunăre, a procedat la reînființarea armatei românești. La 7 mai 1828, s-a declanșat războiul ruso-turc iar trupele rusești au trecut Prutul și au preluat administrația Principatelor Române, generalul conte Feodor Petrovici Pahlen fiind numit guvernator general al Principatelor, având și titlul de președinte plenipotențiar al Divanurilor Moldovei și Țării Românești, urmat de generalul Pavel Kiselev. Astfel s-a încheiat domnia lui Grigore Dimitrie Ghica, care s-a retras la conacul său, unde a trăit până la moarte.
La 30 iunie 1896 a avut loc debutul lui Tudor Arghezi, în revista Liga ortodoxă, editată de Al. Macedonski, cu poezia Tatălui meu, semnată cu pseudonimul I.N. Theodorescu. La scurt timp de la debut, Al. Macedonski afirma despre tânărul poet: „Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei”.
La 30 iunie 1905 Albert Einstein publică în revista științifică „Annalen der Phyzik” lucrarea „Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare”, prin care a fost avansată Teoria relativității restrânse. Teoria relativității reprezintă în fizica modernă un ansamblu a două teorii formulate de Albert Einstein: relativitatea restrânsă şi relativitatea generală. Ideea de bază a acestor două teorii este că timpul şi distanţele unui eveniment măsurate de doi observatori au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna aceloraşi legi fizice.
La 30 iunie 2020 a încetat din viață Andrei Burac, poet, prozator, dramaturg, traducător și publicist din Republica Moldova. S-a născut la 17 august 1938 în comuna Cârnățeni, județul Tighina, astăzi raionul Căușeni. A absolvit Colegiul de Medicină din Tighina (1955), Institutul de Medicină din Chișinău (1964) și Cursurile Superioare de Literatură din Moscova (1977). A lucrat ca medic chirurg la Căușeni și Chișinău. În 1970 a debutat editorial cu placheta de versuri „Ispita înfloririi”, urmată de cartea „Culegători în amurg” (1976). În 1977, a editat volumul de publicistică „Perpetuele bucurii”, care cuprinde dialoguri cu diverse personalități din R. Moldova. În 2005, i-au apărut concomitent câteva volume: „Flacăra din vechile oglinzi” (poezie) la București, „Între somn și veghe” (proză) la Chișinău și „Asediați de cuvinte” (publicistică) la Timișoara, iar în 2006 — volumul antologic „Există ore”. A semnat piesele dramatice „Primăvara în doi”, „Spovedania”, „Iulia”, „Câteva zile și nopți cu vedere la mare”, „Iuda” ș.a. Piesele sale au fost montate la teatrele din R. Moldova și din alte țări, adaptate la radio și televiziunea națională. Poeziile sale au fost traduse în limbile rusă, belorusă, ucraineană, armeană, suedeză, greacă, engleză ș.a. Este autorul scenariului de film „Fii fericită, Iulia”, regizat de regretatul Iacob Burghiu, peliculă care a fost cumpărată în 29 de ţări. În 1993 devine membru al Academiei Mondiale de Arte și Cultură, apoi al Asociației Mondiale a poeților din California, SUA. A activat în calitate de Consul Onorific al Republicii Cehia în R. Moldova. Andrei Burac fost distins cu Medalia ”Mihai Eminescu” (1998), cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1998), Premiul UNESCO ”Pentru propagarea Binelui și a Culturii” (pentru dramaturgie, 2002), cu Premiul de Excelență pentru contribuția la dezvoltarea dramaturgiei naționale, acordat de Teatrul Național „Satiricus-I.L. Caragiale” din Chișinău (2004) și cu alte premii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com