La 5 decembrie 1974 a încetat din viaţă Zaharia Stancu, romancier, poet, publicist român, distins cu Premiul Herder în anul 1971. Zaharia Stancu s-a născut la 5 octombrie 1902. Este autorul operelor literare „Desculţ”, „Ce mult te-am iubit”, „Şatra”, „Poeme cu lună”, „Pădurea nebună”. A fost ales membru al Academiei Române. În perioada socialistă a condus Uniunea Scriitorilor din România.
După Revoluţia din 1989, odată cu prăbușirea sistemului comunist, Zaharia Stancu este eliminat treptat din programele școlare, apoi condamnat la o relativă uitare. Literatura de reală valoare scrisă de el trece în plan secund. În ultimul timp se observă un oarecare proces de reabilitare, care a fost început de câțiva literați, intelectuali și autori marcanți. Valeriu Râpeanu, de exemplu, remarcă: „Poet, prozator, ziarist, constructor și conducător de ziare și reviste ce și-au cucerit un loc în istoria presei și literaturii române, director mulți ani al Teatrului Național din București, președinte al Uniunii Scriitorilor, pe orice tărâm a fost prezent, Zaharia Stancu nu a fost un figurant, n-a îndeplinit o „sarcină”. Dimpotrivă, a fost un luptător fără cruțare, care se angaja cu toată ființa lui pentru promovarea adevăratei literaturi, a culturii românești și străine”.
Cunoscutul critic literar, Alex Ştefănescu, scria la începutul secolului al XXI-lea: „Poetul continuă să înregistreze frumusețea lumii înconjurătoare, dar o face știind bine că în curând nimic nu-i va mai aparține. El își vizitează pentru ultima dată planeta natală înainte de-a o părăsi. Există versuri în care poetul anunță că nu mai are mult de trăit – pe un ton firesc și tocmai de aceea tulburător: „Acum sunt un om în amurg,/ Ora amiezii a fost dulce, dulce./ În cuibul ei din fulgi de zăpadă/ Luna s-a dus să se culce”. Dar și mai impresionante sunt poemele în care nu ni se spune nimic despre apropierea morții și care ne transmit totuși sentimentul ireparabilului, prin strania detașare cu care poetul trece în revistă frumusețile lumii. Se simte că o face pentru ultima oară: „Pământul ne poartă pe umăr./ Ce ușori suntem!… Libelule./ Albinele harnice sunt sătule,/ Stupii de zumzet n-apuc să-i mai număr./ Plouă peste noi dimineața/ Ploaie de lumină, limpede, calmă”. Poezia din poezia lui Zaharia Stancu (ca și poezia din proza sa), așa ușoară și volatilă cum este (ca „mireasma castanilor”) reprezintă centrul de greutate al întregii lui opere”.
Nicolae Manolescu afirmă că „Zaharia Stancu ar merita o relectură fără prejudecăți. Mă voi referi deocamdată la romanele sale de tinerețe, ignorate de critica interbelică si postbelică, abia menţionate la bibliografie”.
În anul 2017 la Editura Academiei Române a apărut volumul Zaharia Stancu „O sută şi una de poezii”. Răzvan Voncu semnalează în „România literară”: „Stancu, cu siguranță, nu este un autor de trecut cu vederea și nu putem decât regreta faptul că, între imnografii care-i cântau osanale în anii în care a condus breasla noastră, nu s-a aflat nici un critic adevărat, capabil să îi consacre o monografie”.
Unele lucrări literare de Zaharia Stancu au fost traduse şi în limba ucraineană. Literatul bucovinean, Ivan Kuşniryk din s. Maliatinţi a tradus în ucraineană romanul lui Zaharia Stancu „Ce mult te-am iubit”.
La 5 decembrie 1918, în satul Stupca/Ciprian Porumbescu, Suceava, s-a născut Alexandru Bidirel,
rapsod popular instrumentist, virtuoz al viorii din Bucovina. Provenit dintr-o familie de lăutari din sudul Bucovinei cu vechi tradiții muzicale, și-a lăsat amprenta asupra tezaurului folcloric bucovinean prin modalitățile sale de exprimare. Bidirel, „ultimul lăutar al Bucovinei”, s-a impus astfel în tradițiile violonistice populare, dezvoltând o manieră de interpretare inedită, apropiată de interpretarea cultă, fără însă a denatura creația populară. S-a remarcat și prin introducerea unor elemente noi de interpretare, împrumutate din practica altor stiluri muzicale, precum cele de café-concert sau de muzică clasică. 25 de piese cântate la vioară alături de către cobzarul Ilie Bolea, au fost înregistrate de către folcloristul Constantin Brăiloiu în 1934. Anul 1974, când a înregistrat la Electrecord, alături de orchestra Ansamblului de Cântece și Dansuri „Ciprian Porumbescu” din Suceava 20 de melodii, poate fi considerat punctul culminant al carierei sale. A decedat la 12 iulie 1985, la Suceava.
La 5 decembrie 1930, la Susleni, Orhei, Moldova, s-a născut Vladimir Curbet, coregraf, etnograf și folclorist, publicist și profesor din Republica Moldova. A absolvit școala de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău în 1966. Din 1957 a fost pedagog-repetitor, apoi conducător artistic și prim-maestru de balet al Ansamblului academic de Stat de dansuri populare Joc (1957–2017). A montat peste 50 de dansuri populare moldovenești păstrând specificul național al mișcărilor și maniera autohtonă a interpretării: Jocul fierarilor, Brâul, Bătuta, Sârba, Voiniceasca, Haiduceasca, Hora fetelor, Mărunțica, Crăițele, Moldoveneasca, Țărăneasca, Răzășeasca, Hora mare etc., având realizări remarcabile precum: Călușarii, Nunta moldovenească, Mărțișor, suita Bucuria, Suita din Bugeac, Suita din Carpați, duetele La izvor, La vie. A primit titlul de laureat (medalia de aur) al Festivalului mondial al tineretului și studenților Moscova 1957 pentru Jocul fierarilor și Sârba. A montat dansuri moldovenești în colective prestigioase din Bulgaria, România, Iugoslavia. A participat în calitate de membru al juriului la diferite festivaluri de artă în Bulgaria și Germania. A contribuit la coregrafia filmelor Măria sa Hora, Poienile roșii, Nuntă la Malinovka. A înregistrat numeroase melodii și texte de cântece populare moldovenești, a publicat articole, studii și cărți referitoare la specificul, originea, istoria și maniera de interpretare a dansului moldovenesc popular. Este autorul cărților: La vatra horelor, Promotori ai artei populare, Tot cu cântecul mă mângâi, Așa-i jocul pe la noi și La gura unei peșteri de comori, colectând peste 6.000 de cântece și melodii de joc populare. A primit titlul Artist al poporului din URSS (1981), Ordinul Drapelul Roșu de Muncă și Ordinul Prietenia popoarelor. S-a stins din viață la 8 decembrie 2017, la Chișinău.
La 5 decembrie 1940 în satul Voloca, regiunea Cernăuți, s-a născut Ion Paulencu, solist al Operei Naţionale din Moldova. După absolvirea școlii, a lucrat ca muncitor la căile ferate, la parcul de tramvaie, la rețeaua de drumuri regionale. La vârsta de 19 ani, a însușit meseria de modelier cizmar, practicând-o până la vârsta de 26 de ani. În paralel cânta și în corul bisericesc din sat.
La 26 de ani Ion Paulencu a devenit student al Institutului de arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău. În anii 1968-1972, în paralel cu studiile, a lucrat în orchestra „Folclor” al Radioului și Televiziunii din Moldova. Din 1972 până în prezent Ion Paulencu este solist la Opera Națională.
Ion Paulencu a interpretat numeroase roluri precum: preotul Goardean, din opera ‘„Forța destinului’”; Regele Fillip și Inchizitorul din „Don Carlos”; Regele și marele preot Ramfis din opera „Aida”; Zaccaria din opera „Nabucco”; Sparafucili din opera „Rigoletto”; Ferando din opera „Trubadur”; Mefisto din opera „Faust”; regele Renne din opera „Iolanta”; Cneazul din opera „Evghenii Oneghin”; Borodin-Cneazul Galetkii, si Hanul Conciak din opera „Cneazul Igor”; Don Basilio din opera „Bărbierul din Sevilla”; Alexandru Lăpușneanu din opera cu același nume, în total peste 60 de roluri.
Pe parcursul deceniilor Ion Paulencu s-a ocupat intens de promovarea folclorului autentic: doine, balade, cântece nupțiale, colinde, urături. El cântă la 15 instrumente populare precum: cavalul, tilinca, drâmba, muzicuța, ocarina, fluierul, frunza, cimpoi, fluier îngemănat.
Ion Paulencu este profesor de canto la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”. Studenții săi sunt laureați ai concursurilor naționale și internaționale. La colegiul „Ștefan Neaga” Ion Paulencu a inaugurat ansamblul etno-folcloric „Bucovina”. De asemenea, maestrul regizează și moderează o emisiune folclorică la un post de radio.
La 5 decembrie 2010, la Chișinău, s-a stins din viață Constantin Popovici, prozator, filolog, istoric şi critic literar, scenarist, om de știință, eminescolog, pedagog, activist social, academician.
S-a născut la 21 mai 1924 în satul Romăncăuţi, regiunea Cernăuţi. Primii pași în lumea cunoașterii îi face în localitatea de baştină. Până la vârsta de 20 de ani nu a părăsit meleagul natal, a primit o educație clasică, urmând gimnaziul românesc din Lipnic, apoi Liceul „Aron Pumnul» din Cernăuţi. A urmat serviciul militar în rândurile Armatei Sovietice, activând inclusiv şi în calitate de traducător în cadrul Biroului de Contrainformații a Fronturilor I şi III ucrainene. Pe parcursul anilor 1945-1947 a fost reprezentantul de legătură al Comandamentului Sovietic cu Guvernul român.
Întorcând-se la Cernăuți, C. Popovici devine student al secţiei ruse a Facultății de Filologie a Universității de Stat din Cernăuți, pe care o absolveşte în anul 1951. Studiile postuniversitare de masterat le urmează la Catedra de Literatură Străină, începând cu anul 1954. Susţine teza de doctorat cu tema „Motive sociale în poezia lui M. Eminescu”, fiind angajat în calitate de pedagog la Institutul Pedagogic din Cernăuţi. Apoi în anul 1962 devine șef al secţiei la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe a Moldovei. Debutează cu monografia „Motive sociale în poezia lui Eminescu» (1963, în limba rusă). Îşi susține teza de doctorat cu tema: „Viaţa şi activitatea lui M. Eminescu» (în limba rusă), obținând titlul de doctor în filologie (1974).
Începând cu anul 1988 este profesor universitar, din 1989 ‒ membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, iar din 1995 ‒ academician.
De remarcat faptul că C. Popovici şi-a exercitat activitatea creativă în trei limbi: română, rusă și ucraineană. Este autorul ediţiei critice complete a scrierilor lui Mihai Eminescu. A semnat în reviste literare numeroase studii şi eseuri. Constantin Popovici ne-a lăsat drept moştenire o operă bogată, care cuprinde peste 500 de lucrări ştiinţifice, inclusiv peste 60 de cărţi: monografii, culegeri tematice, schiţe, publicistică şi literatură artistică.
Autor al unor serii de lucrări științifice importante privind relațiile internaționale, precum și de lucrări literare și critici la lucrările clasicilor: „Motive sociale în poezia lui M. Eminescu» (1963), „Eminescu. Studii și articole» (1963), „Ion Creangă și basmul est-slav» (1967), „Teatrul ucrainean la Chișinău în a doua jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea» (1974, 1995), „M. Eminescu. Viața și opera în documente, mărturii şi ilustrații», apărută în limbile română, rusă, franceză și engleză (1974, 1976, 1985, 2002), „Pagini de prietenie literară»(1978). A alcătuit și a redactat o serie de culegeri de folclor moldovenesc, ucrainean, dar şi „Caiet literar. Pagini din literatura rusă în Republica Moldova» (1945-1980).
Au fost publicate în tiraje de masă în limbile română, rusă și ucraineană romanele lui Constantin Popovici „Nistru în flăcări», „Zori în freamăt» și „Destine vitrege». După romanul lui C. Popovici „Nistru în flăcări» la studioul cinematografic „Moldova-film», regizorul V. Gagiu a realizat filmul „Răsăritul zbuciumat». Tot prozatorului îi aparţine romanul-epopee de 700 de pagini „Traseele prăpăstioase”. Academicianul С. Popovici s-a manifestat şi în calitate de mentor al tinerilor savanţi, pregătind cadre valoroase, specialişti în domeniile filologiei şi pedagogiei. Mulţi dintre savanţii care au trecut prin „şcoala vieţii» lui С. Popovici au devenit doctori, profesori şi doctori habilitaţi.
Conducător ştiinţific excelent, academicianul С. Popovici s-a aflat în perioada anilor 1992-1999 în fruntea Institutului Minorităţilor Naţionale, fiind nu numai fondatorul unei instituţii, unice în felul ei, pe plan mondial, dar şi participant activ la procesul de cercetare. Această structură instituţională, apărută graţie eforturilor dumnealui deosebite, ulterior redenumită ‒ Institut de Cercetări Interetnice, îşi continuă şi astăzi activitatea în cadrul Centrului de Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM. Anume acestei instituţii academicianul C. Popovici i-a dedicat ultimii ani din activitatea sa.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com