La 9 aprilie 1654 s-a stins din viață Matei Basarab, domnul Țării Românești între anii 1632 și 1654. Matei Basarab s-a născut în anul 1588. Fiu al lui Danciu din Brâncoveni, mare vornic, Matei Basarab făcea parte din rândurile boierilor olteni de la Brâncoveni, sat oltenesc care dăduse în scaunul țării pe Neagoe Basarab (1512 – 1521). De aceea, Matei Basarab se va socoti nepotul lui Neagoe Basarab și, la fel ca acesta, își va lua patronimicul familiei domnitoare în Țara Românească, ,,Basarabii”, și va aspira la domnia țării. S-a căsătorit cu Elina, fiica lui Radu Năsturel, postelnicul din Herăști, și a doamnei de bun neam Despina, care făcea parte din casa lui Mihai Viteazul. Fratele Elinei, Udriște Năsturel, a fost cel mai de seamă învățat al epocii lui Matei Basarab. Matei Basarab de tânăr ocupă dregătorii însemnate: postelnic, paharnic, apoi mare agă – al doilea în grad după marele spătar. Mișcarea antigrecească favorizează ascensiunea spre domnie a lui Matei Basarab. Domnitorul Tomșa era sprijinit de Poartă. Matei Basarab pleacă împreună cu boierii răzvrătiți în Transilvania, unde stabilește relații durabile cu principele Gheorghe Rakoczi I în scopul regrupării forțelor și alungării lui Tomșa. Matei Basarab se întoarce în fruntea boierilor rămași credincioși abia după ce Poarta hotărăște înlocuirea lui Tomșa. El conduce lupta împotriva lui Radu Iliaș care era susținut de boierimea greacă și îl înfrânge pe acesta în bătălia de la Plumbuita. În urma biruinței, Matei Basarab este recunoscut de Poartă și se suie pe tron la 20 septembrie 1632. În cei 22 de ani de domnie, Matei Basarab reușește să confere țării prosperitate economică, independență politică, afirmarea culturii românești în țară și peste hotare. Ultimul an de domnie coincide cu un eveniment dramatic: seimenii și dorobanții (lefegiii domnești), cărora nu li se plătiseră soldele, s-au răsculat, tulburându-l pe bătrânul domnitor, care i-a și cauzat moartea. Dătător de legi și datini, păstrător și continuator de tradiții, reformator și unificator, cel mai mare ctitor al poporului român în epoca medievală, Matei Basarab conferă vremii sale aura (așa cum exprima Mihai Eminescu) de ,,cea mai națională epocă din istoria noastră”.
La 9 aprilie 1850, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi a avut loc premiera comediei „Coana Chiriţa în Iaşi sau Două fere ş-o neneacă” de Vasile Alecsandri. „Chiriţa în Iaşi” este o comedie din ciclul de piese cu același personaj principal, din care mai fac parte comedia „Chiriţa în provincie”, farsa de carnaval „Cucoana Chiriţa în balon” şi canţoneta „Cucoana Chiriţa în voiaj”. Prin aceste piese autorul încearcă, după propria sa declarație, să facă din teatru „un organ spre biciuirea moravurilor rele și ridicolelor societății noastre”. George Călinescu afirmă despre peripețiile cucoanei Chirița că „au izbutit să învingă vremea”, păstrându-și valoarea artistică și în prezent.
La 9 aprilie 1894, la Bucureşti s-a născut Camil Petrescu, prozator, dramaturg, poet, eseist, estetician şi filosof. Rămas orfan, a fost crescut de familia subcomisarului de poliţie Tudor Popescu din mahalaua Obor. Studiile liceale le face la colegiile „Sfântul Sava” şi „Gheorghe Lazăr”, după care, din 1913, urmează cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere din Bucureşti.
Debutează în revista „Facla”. În timpul Primului Război Mondial îşi întrerupe studiile şi ia parte ca voluntar la câteva campanii importante (1916 – 1918). Este rănit grav şi îşi pierde parţial auzul, fapt ce-i acutizează sentimentul însingurării născut de copilăria-i lipsită de prezenţa părinţilor. Experienţa războiului îi va furniza o parte din materia romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930). Tot în această perioadă concepe şi redactează dramele „Jocul ielelor” (1916 – 1919) şi „Act veneţian” (1919). În 1933 publică romanul „Patul lui Procust”.
Opera lui Camil Petrescu înseamnă pentru literatura română un moment de deschidere spre inovaţie, cu un accent aparte asupra universului subiectiv al personalităţii umane, asupra dramei intelectualului, aflat într-o permanentă stare de conflict cu lumea exterioară şi cu sinele profund. Considerând că „nu putem cunoaşte nimic absolut, decât restrângându-ne în noi înşine”, în ordinea unei viziuni de tip autenticist şi în spiritul tehnicilor de analiza psihologică, scriitorul realizează romanele „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, în care răzbat şi ecouri ale experienţei sale de combatant pe front, şi „Patul lui Procust”, opere care i-au adus reputaţia de mare prozator şi reprezintă momente importante în procesul de sincronizare a literaturii române cu literatura occidentală. Prin opera sa complexă, ca structură, compoziție și bogăție de idei, Camil Petrescu se dovedește un autor profund, într-un continuu dialog cu sine și cu surprizele vieții, un filosof adaptat la principiile estetice ale literaturii, un creator modern și de neîntrecut până astăzi.
La 9 aprilie 1936, în satul Mândâc, Soroca, s-a născut Grigore Rusu, actor, regizor, profesor universitar, cercetător științific și istoric teatral din Moldova. În 1960 a absolvit Școala superioară de teatru „B. Șciukin” din Moscova în generația care a pus bazele Teatrului pentru Tineret Luceafărul din Chișinău. Timp de 26 de ani a jucat pe scena Teatrului Luceafărul, interpretând peste 80 de roluri, printre care Von Calb din Intrigă și iubire, Daniel din Nota zero la purtare, Andrew Agucchek din A 12-a noapte, Andrei din Voiaj de nuntă etc. A apărut în mai multe filme ale studioul Moldova-Film, dintre care: Omul merge după soare, Zece ierni pentru o vară, Ultimul haiduc, Dimitrie Cantemir, Durata zilei, Ce-i trebuie omului? etc. A participat la sonorizarea unor filme. A fost actor-pedagog, șef al catedrelor de Regie Estradă și Manifestări Publice la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, a predat disciplinele: Arta vorbirii scenice, Arta actorului și Vorbirea scenică. A scris manualul Arta vorbirii și alte lucrări privind fenomenul teatral, precum și monografii despre stelele teatrului – Eugeniu Ureche, Valeriu Cupcea, Constanța Târțău, Din coturnii timpului despre Veniamin Apostol și Teatrul – dragostea mea despre Petru Baracci, volumul autobiografic Evocări. A decedat 26 aprilie 2020, la Chișinău.
La 9 aprilie 1998 a încetat din viață Mihail Grecu, pictor român din Basarabia; a fondat modernismul plastic basarabean; a contribuit la formarea Școlii Naționale de Pictură. Mihail Grecu s-a născut la 22 noiembrie 1916, satul Faraonovka (Ucraina). A studiat la Academia de Arte de la Bucureşti (1937-1940), la atelierul lui Francisc Şirato şi la Şcoala de Arte Plastice de la Chișinău − atelierul lui M. Gamburd (1940), urmând cursurile facultative la atelierul lui I. Hazov (1947-1948). În perioada celui de-al Doilea Război Mondial este evacuat în Uralsk, Kazahstan (1941-1944), unde realizează prima sa lucrare „Maternitate” (1944). Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din RSSM din 1945. Începând cu 1957 participă la primele expoziţii unionale şi internaţionale. Creaţia lui M. Grecu a cunoscut trei perioade distincte, care i-au marcat operele. Prima cuprinde anii 1950-1960 şi poate fi identificată cu însuşirea profesională a limbajului plastic profesionist în domeniul desenului compoziţiei şi cromaticii coloristice, ce-a de-a doua − reflectă experimentele coloritului decorativ (1960-1975), ultima reprezintă un interes sporit al maestrului pentru materiale noi şi colaj, concomitent, se adresează tradiţiilor artei populare prin prisma simbolicii mesajului. Printre cele mai cunoscute opere din prima perioadă figurează „Femeie cu broboadă galbenă” (1956), „Portretul lui Gh. Dimitriu”, „Natură statică cu peşti” şi „Ţăran cu pălărie” (1957).
După 1960 pictura maestrului este marcată de un decorativism sonor, declarat de către ideologii timpului „ca influenţe formaliste, burgheze”, interzicând expunerea lor în cadrul expoziţiilor republicane. Astăzi pânzele „Fetele din Ceadâr-Lunga” (1959-1960), „Recruţii” (1965) şi tripticul „Istoria unei vieţi” constituie „fondul de aur” al artei naţionale. Fiind o personalitate de cultură europeană M. Grecu abandonează, în pictură, după 1975 coloritul decorativ şi sonor, optând pentru noi tehnici şi coloranţi produşi în industrie. Astfel, în numeroase lucrări din această perioadă maestrul utilizează lacurile şi vopselele sintetice cu aplicarea colajului („Tragica Veneţie”, 1970; „In memoriam”, 1974; „Geneză”, „Vulcan”, 1977; „Masă de piatră”, 1976; „Poarta strămoşilor”, 1977; „Luna la Butuceni”, 1979; „Toamna aurie”, 1984 etc.). A avut numeroase expoziţii personale în Rusia (1971, 1989, 1973, 1975, 1989), Azerbaidjan (1965), Ucraina (1965, 1968, 1980), Lituania (1971), Letonia şi Estonia (1968,) România (1992, 1999) şi la Chișinău (1966, 1969, 1977, 1986, 1992, 1996, 2001). Pentru merite deosebite în artă a fost menţionat cu Medalia de Aur a Expoziţia Realizărilor Economiei Naţionale (EREN) (1966, 1970), Premiul de Stat al RSSM (1978), a primit titlul de Artist al Poporului din RSSM (1986) și de Laureat al Premiului de Stat al URSS (1990), a fost decorat cu Ordinul Republicii Moldova (1992).
Evenimente istorice din ziua de 9 aprilie:
1241: Europa trăiește una din cele mai negre perioade din istoria sa: invazia tătară (mongolă). Se formează o coaliție germano-polono-cehă, pregătită să opună rezistență în fața invadatorilor conduși de căpeteniile Baidar, Kadan și Orda Han. Dar aceștia înfrâng armata coaliției în bătălia de la Liegnitz și pustiesc totul în jur, până la Dunăre și Oder.
1492: Moare Lorenzo de Medici sau Lorenzo Margnificul, așa cum este denumit în istorie, cărturar florentin, fost diplomat, politician și cunoscut îndrumător al artiștilor și poeților italieni. El face parte din acea pleiadă de florentini, care au contribuit la apogeul Renașterii italiene timpurii, iar moartea sa a marcat încheierea epocii de aur a Florenței.
1917: Programul Partidului Național Moldovenesc publicat în ziarul Cuvânt moldovenesc
În contextul libertăților politice instaurate de revoluția rusă din februarie 1917, în Basarabia a câștigat teren ideea autodeterminării, potrivit căreia popoarele erau libere să-și hotărască soarta. Lupta pentru autodeterminarea Basarabiei era condusă de Partidul Național Moldovenesc, constituit la începutul lunii aprilie 1917, la Chișinău.
1918: Sfatul Țării de la Chișinău proclamă unirea Basarabiei cu Regatul României.
1940: Germania nazistă invadează Norvegia și Danemarca în cadrul Operațiunii Weserübung.
1959: NASA anunță selectarea primilor șapte astronauți pentru programul Mercury.
1968: În Cehoslovacia a fost publicat documentul-program „Calea cehoslovacă spre socialism”, care propunea reforme economice și democratizarea vieții publice și politice. Așa a început „Primăvara de la Praga”.
1970: Inaugurarea oficială a Aeroportului Internațional București–Otopeni.
1989: Tragedia din 9 aprilie la Tbilisi. Trupele sovietice dispersează violent o demonstrație pașnică, provocând moartea mai multor persoane, zi comemorată în Georgia ca Ziua Unității Naționale.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com