La 9 iulie 1493 a început zidirea Bisericii din Borzești, ctitorie a lui Ştefan cel Mare. Borzeşti este un sat din judeţul Bacău, astăzi devenit unul dintre cartierele oraşului Oneşti. Aici s-a născut şi a copilărit Sfântul Ştefan cel Mare. Domnitorul Ştefan a moştenit moşia de la Borzeşti din moşi-strămoşi. Biserica din Borzeşti poartă hramul Adormirea Maicii Domnului şi a fost construită din iniţiativa lui Ştefan Cel Mare între 9 iulie 1493 şi 12 octombrie 1494. Ştefan cel Mare a ridicat biserica împreună cu fiul său, Alexandru-Vodă. Biserica din Borzeşti a fost construită de Sfântul Ştefan cel Mare în amintirea prietenului său din copilărie, Gheorghiţă, omorât aici de către tătari.
La 9 iulie 1900, la Botoşani s-a născut Alexandru Graur, lingvist român de etnie evreiască, membru al Academiei Române. Activitatea științifică a lui Alexandru Graur (1900-1988) însumează o bibliografie bogată cuprinzând studii de filologie clasică, etimologie, lingvistică generală, fonetică și fonologie, gramatică, onomastică, lexicologie și de cultivare a limbii române. A susținut ani în șir emisiunea radiofonică „Limba noastră”. Este autorul unor valoroase studii și articole apărute în revistele de specialitate ale secolului trecut, precum și al unor importante volume de lingvistică, la unele dintre acestea fiind coordonator. Împreună cu Iorgu Iordan şi Ion Coteanu a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR). A coordonat volumele de Studii de gramatică (1956-1961) și Probleme de lingvistică generală (1959-1967).
La 9 iulie 1943 s-a născut Margareta Pâslaru, interpretă româncă de muzică ușoară, populară, actriță de teatru si film, compozitoare, textieră, realizatoare de emisiuni TV si radio. Artista iubită de milioane de români are o carieră fabuloasă, de peste 60 de ani, și le-a dat multe melodii de neuitat, precum „Diamant fermecat”, „Să nu uităm să iubim trandafirii” sau piesa pe care mulți o fredonăm la schimbarea anotimpurilor „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”.
La 9 iulie 1946, s-a născut Angela Similea, cântăreață de muzică ușoară, de mare succes în anii ’70–’80. În timpul liceului, profesorul de muzică Marin Teofil i-a descoperit talentul, îndrumând-o către compozitorul George Grigoriu, care conducea atunci ansamblul UTC. Acesta a stabilit ca Angela Similea să ia lecții de canto cu Florica Orăscu. A început să cânte în 1965 în mișcarea de amatori; la Festivalul artiștilor amatori, a obținut locul III cu piesa Câmpia sub lună de V. Veselovski și premiul I la concursul Primăvara bucureșteană. A câștigat Cerbul de Argint – premiul II la Festivalul Internațional „Cerbul de aur” 1970. La televiziune a debutat în cadrul emisiunii-concurs Emoții în premieră. A participat la concursuri ca Ancora Děčínului din Cehoslovacia (1971, Premiul special al juriului), Orfeul de aur din Bulgaria (1972, locul II), Festivalul Mamaia (1977, Premiul I). De-a lungul carierei a reușit să colaboreze cu unii dintre cei mai mari și mai buni compozitori români: Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir, Marius Țeicu, Zsolt Kerestely, Temistocle Popa, Dan Iagnov, Marian Nistor, Florin Bogardo, Adrian Enescu, George Grigoriu. Datorită succesului comercial foarte mare pe care l-a înregistrat muziciana de-a lungul anilor, aceasta a fost supranumită Doamna șlagărelor.
La 9 iulie 1894 s-a născut Petru Capița, fizician, originar din sudul Basarabiei, laureat al Premiului Nobel, unul dintre principalii creatori ai bombei atomice sovietice. Tatăl sau, originar din Basarabia, generalul Leonid Kapița, a fost inginerul și constructorul fortificațiilor de la Kronstadt. Mama sa, Olga Ieronimovna (cu numele de naștere — Stebnițka), de asemenea de obârșie basarabeană a fost filologă, specialistă în domeniul folclorului și literaturii pentru copii. Se presupune, că familia Capița, provine din volontiri basarabeni, care au fost cooptați în Armată Rusă pentru a participa la războiul din Crimeea din anii 1853- 1856. În perioada interbelică fizicianul Petru Capița s-a aflat un timp în străinătate. Întoarcerea lui Capița în URSS a avut loc într-o perioada grea, când Stalin începuse „curățarea de intelegență”. Petru Capița având o autoritate însemnată, fără sfială își apăra convingerile chiar și în acea perioadă dificilă. El știa că în țară înalta conducere decide totul, și cu această conducere a început să poarte un dialog direct și deschis. Din 1934 până în 1983, savantul a trimis mai mult de 300 de scrisori la Kremlin (lui Stalin- 50, lui Molotov – 71, lui Malencov – 63, lui Hrusciov – 26). Datorită intervenției lui, mulți oameni de știință au fost salvați de la moarte în închisori și lagăre în timpul terorii staliniste. În 1972, când autoritățile din Kremlin au propus excluderea lui Andrei Saharov din cadrul Academiei de Științe, Capița a fost unicul care s-a opus. El a spus: „Avem deja un rușinos precedent analog — în 1933 fasciștii l-au exclus pe Albert Einstein din Academia de Științe de la Berlin”.
La 17 octombrie 1978, Academia Suedeză de Științe i-a trimis din Stockholm lui Petru Capița o telegramă prin care îl înștiințează că a primit Premiul Nobel pentru fizică, pentru cercetările fundamentale în domeniul fizicii temperaturilor joase. Capița a primit această veste fiind la sanatoriul „Barviha” din apropierea Moscovei, la odihnă cu soția sa. Printre întrebările pe care i le-au pus jurnaliștii, se afla și următoarea: pe care dintre realizările sale științifice el o consideră cea mai importantă? Capița a răspuns că pentru un om de știință mereu cel mai important studiu este acela la care lucrează în prezent. „Munca mea actuală are ca obiect sinteza termonucleară”, a mai adăugat el. Capița a murit la 8 aprilie 1984, cu puțin înainte de a împlini vârsta de 90 de ani. Fiul lui Petru Capița este academicianul rus Serghei Capița, vorbitor și el al limbii române.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com