La 16 aprilie 1710 Pylyp Orlyk a fost ales hatman al Oastei Zaporojene şi a fost adoptat „Pactul şi Constituţia drepturilor şi libertăţilor Oastei Zaporojene” – document, care a devenit prima constituţie ucraineană. Constituţia lui Pylyp Orlyk a însemnat un mare pas înainte, ea exprimând gândirea politică ucraineană din secolul al XVIII-lea. Documentul a fost scris în două limbi – în ucraineana veche şi în latină.
În ziua de 16 aprilie a anului 1869 a apărut la Bucureşti revista „Traian”, editată de Bogdan Petriceicu-Haşdeu. Bogdan Petriceicu-Haşdeu, născut Tadeu Hâjdeu la 26 februarie 1838, la Cristinești de lângă Hotin, a fost un scriitor și filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Bogdan Petriceicu-Haşdeu este considerat una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile. A decedat în 1907.
La 16 aprilie 1935 s-a stins din viață Panait Istrati, scriitor român de limbă română și franceză. Panait Istrati s-a născut la 10 august 1884 în Brăila. Este fiul nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate, și al unui contrabandist grec, Gherasim Valsamis. Copilăria sa se aseamănă cu cea a scriitorului rus și sovietic Maksim Gorki, cu care este adesea comparat. Și-a câștigat existența ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar și al unui vânzător ambulant. O vreme a fost și cărbunar la bordul navelor române. În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Primele încercări literare datează din 1906, cu preponderență făcând publicistică în presa muncitorească din România. Între 1910-1912 își publică în revista „România muncitoare” primele povestiri „Mântuitorul”, „Calul lui Bălan”, „Familia noastră”, „1 Mai”. Colaborează și la alte ziare. Se apropie de cercurile socialiste.
Trăind în sărăcie, bolnav și singur, Panait Istrati a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era în Franța, la Nisa, dar a fost salvat. În buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată vestitului scriitor francez, Romain Rolland. Acesta este avertizat și îi răspunde imediat, încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Astfel, în 1923 Panait Istrati publică povestirea „Chira Chiralina”, prefața fiind semnată chiar de Romain Rolland. A mai publicat romanele „Ciulinii Bărăganului” (locurile copilăriei sale) și „Poveștile lui Adrian Zograffi” (în franceză).
În anul 1927, în Uniunea Sovietică a fost marcată pe larg împlinirea a unui deceniu de la Revoluția din Octombrie din 1917. Conducerea bolșevică a invitat de peste hotare mai mulți scriitori pentru ca aceștia să vadă și să descrie realizările socialismului. Printre aceștia a fost și Panait Istrati. La prima sa vizită în URSS (noiembrie-decembrie 1927), Panait Istrati trece ca și neobservat de presă, cu toate că în URSS deja îi fuseseră editate mai multe cărți, ceea ce îndreptățește ideea că tocmai el a fost deschizătorul de drum al literaturii române spre spațiul rusesc. Situația se schimbă, însă, radical în februarie 1928, când oficiosul „Izvestia“, pe prima pagină, își informează cititorii că „vestitul scriitor francez de origine română“ a fost expulzat din Grecia și a luat cale spre Odesa, motivul nemilei fiind prelegerea lui Istrati despre URSS în societatea pedagogică din Atena și articolul „Între Occidentul pe moarte și Estul ce se naște”. Este amintit și Nikos Kazantzakis, cu care, în 1927, Istrati vizitase țara bolșevismului. Peste câteva zile, ziarul scrie că Panait Istrati ajunsese la Odesa, unde participă la turnarea filmului „Chira Chiralina” (era coautorul scenariului). Aici, la Odesa, Panait Istrati îl cunoaște pe Oleksandr Dovjenko, genialul cineast ucrainean, care pe atunci făcea primii pași în cinematografie (fotografia alăturată atestă acest lucru).
Cea de a doua călătorie îl face să-și schimbe radical atitudinea despre „prima țară a socialismului”. El denunță abuzurile regimului comunist. Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic și a omletei proverbiale: „Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?”. Publicarea cărții „Spovedania unui învins” va provoca izolarea scriitorului Panait Istrati, acesta fiind abandonat de prietenii săi de ideologie socialistă.
În 1930 Panait Istrati se reîntoarce definitiv în România. Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii, și diverse orășele din Europa, prin care a trecut de-a lungul vieții. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.
La 16 aprilie 1933, în satul Arbore, Suceava, s-a născut Stelian Gruia (Stelian Iațentiuc), scriitor și traducător de limbă română și ucraineană. S-a înscris la Universitatea București, Facultatea de Filologie, ale cărei cursuri le-a urmat între anii 1952–1955, transferându-se apoi, ca bursier, la Universitatea „Taras Șevcenko” din Kiev, unde a învățat doi ani, specializându-se în slavistică. A fost lector și profesor de Literatură ucraineană la facultatea de Limbi slave a Universității din București. A publicat volume de nuvele și povestiri: Roata norocului, Ciobanul și cireșul sălbatic; poezie: Eminescu în versuri ucrainene, Străfunduri, Baladele Arborei; romane: Calul Negru, Poet pe Golgota Basarabiei (roman închinat lui Grigore Vieru), Prințul Constantin. A decedat la 16 octombrie 1996, la București.
La 16 aprilie 1936, la Soroca, Republica Moldova, s-a născut Gheorghe Grigurcu, critic literar și scriitor din Republica Moldova. A urmat liceul la Oradea, a fost un an cursant al Școlii de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București (de unde a fost exmatriculat în urma unei vizite făcute lui Tudor Arghezi, care era în dizgrația autorităților vremii). Și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, unde îl frecventa pe Lucian Blaga, motiv pentru care la absolvire nu a primit repartiție. A revenit la Oradea, unde a lucrat ca funcționar la Societatea de Științe Istorice și Filologice și ca profesor de școală, după care a devenit pentru un deceniu redactor la revista Familia. După trei decenii, a fost îndepărtat din redacție și s-a retras la Târgu Jiu, unde locuiește și în ziua de azi. A scris cronici literare la cărți de poezie sau de critică, eseistică, teorie literară (nu și la proză) publicate în Familia, Viața românească, în Contemporanul, la care a fost redactor de la distanță, de la Târgu Jiu, la România literară, în ieșenele Convorbiri literare. S-a afirmat și ca un polemist acerb, mai ales după 1990, când s-a angajat în lungi campanii de promovare a principiilor morale în evaluarea istoriei literare române din perioada regimului comunist. A publicat volume de poezie: Un trandafir învață matematica, Râul incinerat, Rigoarea văzduhului, Oglinda și vidul, Dealul purtat de scripeți, Natură moartă și vie, Castele în Spania, Nimic n-ar trebui să cadă etc.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com