În ajunul Sfintelor Paști: activitate pascală pentru copii în Boian

17 04 B 8

Asociația Dezvoltării Culturii și Tradițiilor Românești „Boianul Bucovinei”, în colaborare cu Casa de Cultură din localitate, a organizat o activitate specială dedicată copiilor din comună. Evenimentul s-a desfășurat sub îndrumarea domnului Serghei Poclitar, președintele Asociației și totodată noul director al Casei de Cultură din Boian, un promotor activ al valorilor culturale românești din regiune. Copiii au participat cu entuziasm la un master-class de încondeiere a ouălor, unde au învățat tehnici tradiționale și moderne de decorare. De asemenea, micii participanți au avut ocazia să confecționeze propriile lumânări din ceară naturală, descoperind frumusețea lucrului manual și semnificația simbolurilor pascale. „Prin aceste activități, ne dorim să le oferim copiilor nu doar o experiență frumoasă, ci și o legătură vie cu rădăcinile noastre. Tradițiile nu trebuie uitate, ele sunt puntea care ne leagă de trecut și ne călăuzesc spre viitor”, a declarat Serghei Poclitar. Astfel de inițiative contribuie la păstrarea vie a tradițiilor strămoșești și transmit mai departe copiilor dragostea pentru frumos, pentru obiceiurile autentice și pentru identitatea noastră culturală, se menționează în sursele de socializare.

17 04 B 6

17 04 B 4

17 04 B 9

17 04 B 7

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий